- Părinte, ne apropiem de sărbătoarea Nașterii Domnului. Cum simțiți, din perspectiva slujirii, atmosfera din sufletele oamenilor în această perioadă?
Preoția e mereu la „frontieră”, întâmpină nevoia celui venit de departe ori grijește de plecarea celui care se depărtează de viață. Nu-i altfel decât ca dinaintea unei provocări înmiite de nevoia oamenilor. Suntem, ca societate, tot mai puțin atenți la un popor obosit. Dacă și oamenii Bisericii intră în capcana aceasta a uitării celui de lângă tine nu e deloc bine. Sărbătorile, în general, cer un plus de energie în însoțirea oamenilor aflați în greul vieții. Un plus de atenție. Cred că de aceea ni se și recomandă postirea, pentru a ne focusa pe nevoia aproapelui. Pe distingerea nevoii lui. Pe identificarea modului în care Dumnezeu îi ține parte și îți face parte pentru a fi bucuros de viață. Pentru preot nu-i altfel. E un soi de punere în slujire distinctivă pentru oamenii care ți-i indică parcă Harul lui Dumnezeu. Mereu o face, dar în preajma Crăciunului e mereu mai prezentă această realitate. Dumnezeu își cere ajutor. Pentru a împlini Binele mai aproape de bucuria Lui.
- Astăzi vedem tot mai multă dezbinare: rude care nu-și mai vorbesc, prieteni de o viață care au rupt legătura, comunități tensionate. Ce credeți că a dus la această răceală între oameni?
Suntem victimele unei manipulări atroce. Mi-e tare rușine că nu am reușit să-i învăț pe oameni să fie mai atenți la mesaje, inclusiv la cele care îi manipulează în plan emoțional-religios. Am auzit discursuri pseudo-creștine, care jignesc adevărul și prin acesta atacă fundamentul creștinismului: Întruparea Domnului Hristos. Nu oamenii s-au răcit, ci oamenii „au fost răciți”. Veneam după grozăvia COVID și pe fondul cangrenat de încredere și-au construit imperiul de minciunii hoții de Har. Deturnătorii, că nu am alt cuvânt, de bine și adevăr. E rușinos nu doar că ne urâm, dar și pentru că o facem pentru prostii mari, bule de săpun, promisiuni obscene în raport cu Binele. Nu știu cum pot înghiți oamenii baliverne atât de vizibil baliverne dar, recunosc și asta, nu mă mai miră nimic. Trec dese ori prin analiza câte unui „guru” mediatic și mă trezesc că nu știu nimic despre mine. Umblu pe unde n-am fost niciodată și trăiesc în realități pe care nici măcar nu le-am gândit. Și culmea este că își găsesc următori. Tot soiul de boți copiști de vulgaritate morală. Societatea și-a pierdut simțul echilibrului și prin asta a pierdut toată liniștea, puțină pe care o avea. Nu se putea asta să nu afecteze construcția fragilă a vieții de familie, de grup, de comunitate fraternală. Dumnezeu să-i ierte pe semănătorii de venin. Dar chiar nu cred...
- În fața acestei rupturi profunde dintre oameni, ce este de făcut? Cum putem vindeca relațiile personale în lumina Crăciunului?
Iertând și gândind. Luciditatea ne aduce plusul de viață vie de care avem nevoie să evadăm din mormintele cotidianului. Nu cred că e nevoie de un efort mai special ci de unul în care să ne restartăm decența. Lipsa bunului simț, altul decât cel legat de propria dorință impusă altora drept bun simț, a degenerat în ură și lipsă de fidelizare a multor acțiuni umane. Avem nevoie de noi ca oameni nu ca fragmente dintr-un sistem ciobit de ură și îndărătnicie.
- Mulți oameni trăiesc cu supărări vechi, neiertări și orgolii. Cum ne poate ajuta Crăciunul să facem primul pas spre împăcare?
Căutându-ne sufletul. Cred că a momentul să fim mai atenți la noi. Mai apropiați de măsura proiectelor pe care le visam împlinite pe când eram tineri și foarte tineri. Frustrările au început să urle pe stradă și prin colțuri de comunități cu obstinație. Nici o națiune nu se împlinește pe seama cârpirii frustrărilor de idealuri. Crăciunul ne poate mișca unii către alții prin emoția propusă dar e nevoie de noi să mergem ferm mai departe. Nu se poate face nimic fără voința noastră. E vremea darurilor. N-ar strica să ne dăm în dar propriile idealuri.
- Crăciunul este numit adesea „sărbătoarea familiei”. Cum putem redescoperi sensul adevărat al familiei într-o lume în care legăturile devin tot mai fragile?
Sporind veghea la familie. Când a fost atacată unii au zâmbit atotștiutori, iar alții au luat-o în derâdere. Ba chiar i-au inventat o terminologie sub eticheta de „familie tradițională”, ca să poată defini caricaturile de familii în care credeau că se întâlnesc și se dezvoltă aceleași valori. Din nefericire timpul mi-a dovedit că am avut nedorită dreptate. Sunt lucruri în istoria unei Țări care o costă prin batjocorirea lor. Pentru mine, vinovați de orice extremism moralist, sunt „eliberatorii” de morală care au dat oportunitate unora să-și expună propria nebunie drept credință. Care au încărcat în pușca mediocrității gloanțele unei prostii vecină cu ura de sine. Numai un om care se urăște maxim poate născoci extremele la care s-a înhămat ideologia modernă- fie ea de orice extremă ar fi. Pentru defibrilarea inimii culturii familiei avem de recuperat chestiuni minore: prânzul de duminică, stinsul televizorului ca să ne auzim în casă, cititul în tihnă al cărților de calitate și implicarea noastră în viața comunității. Crăciunul ne oferă un moment de respiro. Merită încercat.
- Cum ne putem pregăti sufletește pentru Nașterea Domnului, dincolo de agitația și presiunea pregătirilor materiale?
Dând conținut sărbătorii. Nașterea Domnului este despre Hristos și tot episodul încheierii unei Așteptări de veacuri. Domnul Hristos- Noul Adam- ne așteaptă să ne primim iertarea de păcate și de neputințe pentru a ne împlini ca oameni. Nu doar Spovedania și Împărtășirea dau sens pregătirii sufletești ci așezarea lor în contextul unui suflet restaurat prin iubire.
- În ce fel poate mesajul Crăciunului să readucă unitatea în familii și comunități care trec prin conflicte sau distanțări?
Fiecare află prin experiență proprie modul în care contribuie Crăciunul la vindecarea prăpastiei cu cei din jur. Cred că e momentul să dăm jos masca magiei de pe chipul lui Moș Crăciun- fără a-l lipsi de misiunea sa, și să repunem la loc icoana Nașterii. Cu păstori și magi, cu Maica Domnului și Iosif, cu o natură întreagă mirată că i s-a născut Mântuitorul. Reconfirmând conținutul divin al Nașterii ne recuperăm linia orizontului sufletesc. De aici încep măsurile pentru construirea punților de iertare.
- Ce rol are iertarea în apropierea de Nașterea Domnului? Putem trăi cu adevărat această sărbătoare fără iertare?
Fundamental. Plinirea vremii (Galateni 4.4) e un timp al iertării noastre de Tatăl Ceresc. Venirea în Trup a Fiului e pecetea unui nou veac, al iertării și păcii. Personal nu văd cum am putea să avem vreo bucurie fără a fi iertați și a ierta, fără a fi împăcați cu sine, cu Dumnezeu și lumea în care ne trăim viața. Vindecarea fricii de moarte, de exemplu, începe prin iertarea neputinței noastre de a ne împlini și asumarea unui ideal, a unei „visări” la mai binele personal și comunitar, deopotrivă. Sărbătoarea e iertare. Asta e sigur.
- Mulți români, inclusiv polițiști de frontieră, își petrec sărbătorile în misiune, departe de cei dragi. Ce cuvânt le transmiteți lor și familiilor lor?
Că Hristos Însuși e departe de bucuria sărbătoririi Sale. E acolo cu ei, în linia întâi. Fără de El nimic din ceea ce împlinim nu are sens. Așa că le doresc să înțeleagă sincer cât de binecuvântată e privegherea Țării când oamenii ei sărbătoresc. E oboseala cea mai dulce să știi că ți-ai făcut datoria.
- Observăm că mulți tineri se îndepărtează de credință. Poate Crăciunul să fie un moment de reapropriere pentru ei?
Sigur da. Cu o condiție minoră. Să nu teoretizăm momentul. Să nu-l transformăm în analiză moralistă. Lăsați-i să se bucure. Din bucuria asta se poate naște credință.
- Este o perioadă în care mulți oameni se confruntă cu singurătate, lipsuri sau durere. Ce mesaj le transmiteți celor care nu simt bucuria Crăciunului?
Că nu e obligatoriu să simtă nimic. Să-i dea lui Hristos neputința lor și să spună: Ia Tu ce nu pot eu ca să învăț să pot ce poți Tu. Credința nu poate face abstracție de rictusul oboselii de singurătate. Și atunci cheamă pe surorile ei: nădejdea și dragostea. Și biruiește!
- În final, ce gând transmiteți cititorilor Revistei Frontiera pentru a duce lumina Crăciunului în tot anul ce urmează?
Să fie curajoși în a vă purta misiunea. E pace. Să apărați pacea Țării. Refuzați să vă transformați după balansul lumii. Fiți fermi și omenoși. Dumnezeu nu stă împotriva omeniei luminoase!
