Informații generale

DesprePolitia de Frontiera Romana face parte din Ministerul Afacerilor Interne si este institutia specializata a statului care exercita atributiile ce ii revin cu privire la supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea si combaterea migratiei ilegale si a faptelor specifice criminalitatii transfrontaliere savarsite in zona de competenta, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, pasapoartelor si strainilor, asigurarea intereselor statului roman pe Dunarea interioara, inclusiv bratul Macin si canalul Sulina situate in afara zonei de frontiera, in zona contigua si in zona economica exclusiva, respectarea ordinii si linistii publice in zona de competenta, in conditiile legii (articolul 1 din Ordonanta de Urgenta nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Romane).

Organism relativ tanar, dar cu vechi traditii de-a lungul veacurilor in asigurarea ordinii la granitele romane, Politia de Frontiera se afirma ca o institutie cu personalitate proprie si individualitate in executarea misiunilor, fiind in masura sa scoata in evidenta, inca de la frontiera, adevarata imagine a statului de drept si autentica democratie si civilizatie a poporului roman.

Cu aproximativ 3.150 kilometri de granita aflata in responsabilitate, Politia de Frontiera Romana se confrunta permanent cu o problematica extrem de variata si cu diverse motivatii ilicite de tranzitare a frontierei romane, pornind de la migratia ilegala, traficul cu stupefiante, armament si autoturisme furate si terminand cu contrabanda - sub toate formele ei de manifestare.

Organizata dupa modelul institutiilor similare din statele Uniunii Europene, Politia de Frontiera Romana depune eforturi sustinute pe linia prevenirii si combaterii fenomenelor infractionale transfrontaliere si pentru aplicarea si respectarea legislatiei interne si internationale in vigoare, astfel incat, la frontierele Romaniei, activitatile specifice sa se alinieze standardelor internationale.

Sigla Politiei de Frontiera Romane

Sigla Politiei de FrontieraInsemnul heraldic al Politiei de Frontiera Romane are in compunere urmatoarele elemente:

  • scutul exterior de culoare albastra,
  • pe acest scut se afla o acvila cruciata de aur cu ciocul si ghearele rosii, tinand in gheara dreapta o sabie de argint, iar in cea stanga o ramura de maslin verde, simbol al pacii si ordinii,
  • pe pieptul acvilei se afla un scut verde, mobilat cu:
    • o borna de hotar, din argint, pe care se afla in partea superioara doua sabii de culoare albastra incrucisate, iar la baza o ancora naturala (neagra), ce particularizeaza menirea institutiei, evocand ideea de supraveghere si control, precum si inviolabilitatea frontierelor Romaniei,
    • doi lei de aur, afrontati, ce sprijina din dreapta si din stanga borna, simbolizand vigilenta, nobletea, eroismul si sugerand in ansamblu ideea de strajuire permanenta a hotarelor tarii.

La baza scutului mare, pe esarfa alba este inscris cu litere negre deviza "PATRIA ET HONOR" - PATRIE SI ONOARE - aceasta imbogateste mesajul siglei si evidentiaza devotamentul celor care slujesc in aceasta structura.

Ziua Politiei de Frontiera Romane


Data de 24 iulie a fost desemnata ca Ziua Politiei de Frontiera Romane prin articolul nr. 45 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Romane.

Alegerea acestei date este legata de unirea celor doua structuri graniceresti din Moldova si Tara Romaneasca de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza din data de 24 iulie 1864.

Prin Inaltul Decret Domnesc numarul 893 din 24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza se prevedea organizarea granicerilor din Moldova dupa modelul celui din Tara Romaneasca si unirea celor doua corpuri graniceresti.

Ziua Politiei de Frontiera Romana

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe