Activități avizate
Activitati ce se desfasoara in zona de competenta a Politiei de Frontiera numai cu avizul acesteia
Conform prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a Romaniei, actualizata, sunt considerate zone de frontiera / zone supuse regimului de control al Politiei de Frontiera urmatoarele:
- teritoriul aflat pe o adancime de 30 km. fata de frontiera de stat si tarmul Marii Negre, catre interior;
- suprafata aeroportului sau a portului cu platformele, imobilele si instalatiile aferente - in judetele din interiorul tarii, unde functioneaza aeroporturi si porturi deschise traficului international;
- fasiile de teren, situate pe o adancime de 10 km de o parte si de cealalta a malurilor Dunarii interioare, deschisa navigatiei internationale, inclusiv bratul Macin in intregime.
Drept urmare, conform acelorasi prevederi legale, activitatile ce urmeaza a fi derulate in zonele de frontiera / zonele supuse regimului de control al politiei de frontiera, trebuie avizate de catre institutia noastra sau structurile subordonate.
Astfel:
- Inspectoratul General al Politiei de Frontiera - prin structura de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare - avizeaza activitatile ce urmeaza a se desfasura in punctele de trecere a frontierei organizate in aeroporturile deschise traficului international (subordonate I.G.P.F.), respectiv:
- Aeroport Henri Coanda, Bucuresti - Otopeni;
- Aeroport Arad;
- Aeroport Bacau;
- Aeroport Baia Mare;
- Aeroport Cluj-Napoca;
- Aeroport Craiova;
- Aeroport Iasi;
- Aeroport Mihail Kogalniceanu;
- Aeroport Oradea;
- Aeroport Satu Mare;
- Aeroport Sibiu;
- Aeroport Suceava;
- Aeroport Targu-Mures;
- Aeroport Timisoara;
- Aeroport Tulcea.
- Aeroport Aurel Vlaicu, Bucuresti - Baneasa;
Sunt supuse avizarii toate activitatile, ce urmeaza a se desfasura in punctele de trecere a frontierei, altele decat efectuarea controlului de frontiera, care prin natura lor nu afecteaza desfasurarea activitatii specifice de control, ordinea publica, mediul inconjurator si siguranta traficului in punctele de trecere a frontierei de stat. Avizele se acorda la solicitarea persoanei fizice sau juridice interesate.
- Inspectoratele Teritoriale ale Politiei de Frontiera si Garda de Coasta avizeaza:
- urmatoarele activitati ce se executa in zona de frontiera, pe adancimea de 500 metri de la linia de frontiera catre interior:
- mineritul;
- exploatarile de titei, de gaze, de ape minerale, de ape termale;
- exploatarile forestiere, balastiere sau de cariere;
- lucrarile de imbunatatiri funciare si irigatii, indiguirile;
- lucrarile sau constructiile pe cursurile de apa;
- lucrari de asigurare a conditiilor de navigatie;
- constructiile si amenajarile turistice, de agrement sau de alta natura;
- cercetarile sau prospectarile geologice;
- navigarea navelor si ambarcatiunilor straine pe Dunarea interioara, bratul Tulcea si bratul Sulina
- pescuitul sportiv (nu este necesar dosar de avizare)
- pescuitul industrial efectuat in locurile si sectoarele din apele de frontiera, apele maritime interioare si in marea teritoriala, stabilite de catre autoritatile competente.
- Sectoarele Politiei de Frontiera si Grupurile de Nave avizeaza:
- accesul persoanelor in fasia de protectie a frontierei de stat pana la culoarul de frontiera sau malul apelor, dupa caz, cu aprobarea administratiei publice locale;
- accesul persoanelor, numai prin locurile si in conditiile stabilite de administratia publica locala, pentru efectuarea unor activitati dincolo de fasia de protectie a frontierei de stat, in situatia in care aceasta se constituie mai in adancime, precum si in insulele si ostroavele apartinand statului roman, situate in apele de frontiera;
- pastrarea in locurile stabilite de capitaniile de port sau, dupa caz, de autoritatile administratiei publice locale a barcilor si ambarcatiunilor inmatriculate potrivit legii, aflate pe apele de frontiera si apele maritime interioare (nu este necesar dosar de avizare);
- desfasurarea activitatilor de agrement si sportive in apele de agrement (nu este necesar dosar de avizare);
- pasunatul animalelor, in timpul zilei pana la fasia de protectie a frontierei de stat, la frontiera externa, sau pana la culoarul de frontiera, la frontiera interna, iar noaptea, pana la 500 metri fata de acestea, catre interior, in locurile stabilite de autoritatile administratiei publice locale (nu este necesar dosar de avizare);
- vanatoarea organizata a animalelor de prada, pe adancimea de 500 metri de la fasia de protectie a frontierei de stat, la frontiera externa, sau de la culoarul de frontiera, la frontiera interna, catre interior, pe baza hotararilor consiliilor locale (nu este necesar dosar de avizare).
Continutul dosarului solicitarii de avizare
[sus]
Dosarul solicitarii de avizare trebuie sa cuprinda:
- cerere de solicitare a avizului
- statutul societatii/copie, dupa caz
- tabel nominal cu personalul care urmeaza sa lucreze in perimetrul punctelor de trecere a frontierei si datele de identificare ale acestora
- tabel cu autovehiculele ce urmeaza sa intre in perimetrul punctelor de trecere a frontierei si numerele de identificare ale acestora
Condiții impuse solicitantului
[sus]
Conditii care, in functie de natura activitatii ce urmeaza a fi desfasurata, sunt impuse solicitantului avizului:
- in timpul serviciului, personalul angajat poarta in mod obligatoriu un ecuson cu numele, prenumele persoanei, respectiv stampila si semnatura angajatorului, insotit de o fotografie;
- accesul personalului angajat in incinta punctului de trecere a frontierei se face pe baza legitimatiei de serviciu care este vizata trimestrial de catre angajator;
- orice modificare de personal este comunicata organelor politiei de frontiera de catre titularul avizului, in termen de 24 de ore de la producere;
- se interzice accesul personalului angajat cu autoturisme proprietate personala sau proprietate a societatii unde isi desfasoara activitatea dincolo de linia de control al documentelor de trecere a frontierei, pe sensul de iesire din tara;
- imprejmuirea magazinului sau, dupa caz, a locului unde urmeaza a fi desfasurata activitatea, cu mijloace adecvate, pentru a evita accesul persoanelor prin alte locuri decat cele destinate in acest sens;
- iluminarea magazinului sau, dupa caz, a locului de desfasurare a activitatii pe timp de noapte, lateral, atat in fata, cat si in spatele acestuia;
- se interzice accesul personalului angajat la locul de desfasurare a activitatii in afara orelor de program;
- personalul angajat este obligat ca atat la intrarea, cat si la iesirea din serviciu sa se prezinte pentru control la lucratorul politiei de frontiera din punctul de acces.
Termenul de valabilitate a avizelor acordate este de un an.
Sancțiuni
[sus]
Sefii structurilor politiei de frontiera care au eliberat avizele au obligatia de a organiza si de a executa controlul modului de desfasurare a activitatilor avizate.
In situatiile in care, prin activitatea de control, este constatat faptul ca nu se respecta conditiile stabilite prin aviz, persoanele fizice sau juridice avizate sunt sanctionate contraventional.
In situatia in care se constata savarsirea, in mod repetat, a contraventiei de nerespectare a obligatiilor prevazute in avizul eliberat de catre seful directiei teritoriale a politiei de frontiera sau de seful structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare, persoanele fizice sau juridice avizate sunt sanctionate cu amenda si retragerea avizului.