Cezar Cristea – ofițer tactic cu treizeci de ani de experiență operativă, a asigurat pregătirea de luptă la nivel național în cadrul Serviciului pentru Intervenții şi Acțiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române. Fost luptător în cadrul Formațiunii pentru Intervenție Antiteroristă din Serviciul Român de Protecție și Pază, autor de lucrări în domeniul profesional, profesor-asociat/invitat al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, pe linia tacticilor speciale aplicative de poliție.
Petre-Robert Ungureanu – ofițer operativ cu experiență în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice, cadru didactic al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” la Catedra Poliție de Frontieră, disciplina Tactică de specialitate, cu o bogată experiență în pregătirea teoretică și practic-aplicativă a polițiștilor. Specializat în folosirea forței în misiunile polițienești, autor de lucrări de specialitate în domeniu.
REZILIENȚA OPERATIVĂ
Aspecte ale pregătirii mentale și conștientizarea situațională în activitatea polițienească
CC: Bună ziua, Robert. Pentru că în discuția de astăzi o să reluăm practic un dialog dintr-un articol publicat anterior într-un alt context editorial, îți propun să inversăm rolurile, nu ca exercițiu formal, ci pentru a evidenția alte unghiuri de interpretare acelorași idei.
P-RU: Salut, Cezar. Foarte de acord.
CC: Tema este „reziliența operativă”, un concept care integrează pregătirea mentală și conștientizarea situațională în activitatea polițienească. După cum suntem de acord amândoi, profesia de polițist se desfășoară într-un ecosistem care implică un risc continuu, unde situațiile-limită nu reprezintă excepții, ci chiar regula. În acest cadru, cum interpretezi tu vulnerabilitatea operațională a polițistului?
P-RU: Ca și tine, cred că cel mai important este să înțelegem că un atac asupra polițistului nu este doar o confruntare fizică, ci un asalt asupra întregului sistem nervos și al percepției lui. Vorbim despre o dublă responsabilitate: pe de o parte, punerea în aplicare a legii și controlul situației, iar pe de altă parte, utilizarea procedurilor de dezescaladare și a unor opțiuni mai puțin violente. În teren, aceste două direcții coexistă în mod tensionat, fiecare decizie tactică trebuind să fie calibrată între forța specializată și rațiunea protectivă, în spiritul respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor. Pregătirea mentală a polițistului face astfel, diferența între o reacție instinctuală și un răspuns tactic.
CC: Corect! Conștientizarea situațională este pivotul intervenției operative. Ea oferă coerență deciziei tactice și transformă situația într-un cadru gestionabil. În contextul unui atac, reacția trebuie să se bazeze pe trei imperative: menținerea alertei mentale constante, recunoașterea precoce a semnalelor de pre-atac și evaluarea juridică instantanee a nivelului de amenințare. Dar aceste procese sunt profund afectate de stresul operativ extrem. Cum afectează acesta performanța cognitivă a polițistului?
P-RU: După cum știi, în faza fiziologică, stresul extrem declanșează în corp tahicardie, hiperventilație și secreție de adrenalină și cortizol. La nivel perceptiv apar fenomenul de „vedere de tip tunel” și excluderea auditivă, ceea ce înseamnă că polițistul recepționează doar o parte din realitate. Iar la nivel cognitiv apare distorsiunea temporală, în care timpul pare că se dilată, precum și o fixare periculoasă pe o acțiune singulară. Reacțiile normale ale minții nu mai sunt conforme în totalitate cu realitatea. De aceea, controlul stresului operativ este un obiectiv de instruire, nu un efect secundar.
CC: Interesantă formulare, „obiectiv de instruire”. Într-o lucrare anterioară, noi am propus un model integrat cu patru piloni pentru optimizarea răspunsului operativ: monitorizarea stării de alertă, decriptarea indicatorilor de pericol, simplificarea algoritmului decizional și accelerarea reacției conștiente. Haide să le detaliem puțin din perspectiva antrenamentului practic.
P-RU: Da, acești piloni definesc „reziliența tactică”. Primul, monitorizarea stării de alertă, am ales să îl structurăm pe baza sistemului de culori al lui Jeff Cooper. Este, probabil, cel mai eficient instrument psihotactic disponibil. Trebuie subliniat însă că acesta nu evaluează pericolul exterior, ci gradul de pregătire internă al polițistului. Cooper spunea că, starea mentală este mai valoroasă decât arma din dotare, și asta rămâne perfect valabil.
CC: Să parcurgem aceste coduri mental-tactice. Începem, așadar, cu Codul Alb.
P-RU: Codul Alb descrie vulnerabilitatea absolută. Este starea de relaxare totală, specifică civililor sau polițiștilor aflați în introspecție. În această stare, individul este rupt de mediu și devine o țintă ușoară. Trecerea de la alb la roșu, de la inactivitate la acțiune defensivă, e prea lungă pentru a salva, poate, viața. Cum spui și tu, polițistul nu are voie să se afle în alb niciodată în timpul serviciului.
CC: Urmează Codul Galben, starea de vigilență relaxată. Cum o menținem fără a epuiza sistemul nervos?
P-RU: Prin activitatea de pregătire mentală și atenție echilibrată. În Codul Galben, polițistul nu caută neapărat pericolul, dar poate detecta semnale subtile: gesturi, tonuri, dinamica mediului etc. Este o stare de alertă sustenabilă, ce nu provoacă anxietate, dar asigură constant controlul situațional. Este un standard de patrulare, în care se produc majoritatea evaluărilor tactice eficiente.
CC: Iar dacă apare o anomalie comportamentală, trecem la Codul Portocaliu.
P-RU: Exact. Portocaliul înseamnă focalizare. A fost identificat un indicator de pericol, o mișcare bruscă, ton ridicat, cuvinte agresive, gesturi pregătitoare sau disimulante etc. În acest moment, mintea polițistului construiește scenarii condiționale: „Dacă …, voi reacționa prin …”. Este un proces de anticipare logică care permite o acțiune fără ezitare, dacă situația se concretizează.
CC: Și, în fine, Codul Roșu sau momentul acțiunii.
P-RU: Aici, amenințarea s-a materializat sau gata să se producă. Polițistul trece acum de la evaluare la execuție. Nu mai există opțiunea „dacă”. Acțiunea este deja declanșată, fie prin comunicare tactică imperativă (somații, comenzi subsecvente etc.), fie prin tehnici de imobilizare ori utilizarea legală a mijloacelor neletale din dotare sau a armamentului, dacă este cazul. Dar cheia rămâne controlul emoțiilor. Fără el, chiar și intervenția corectă procedural se poate transforma într-un exces polițienesc.
CC: Aș adăuga că reziliența mentală presupune și un antrenament post-eveniment. Recuperarea emoțională după incident este la fel de importantă ca reacția în sine. O minte neantrenată poate rămâne în Codul Roșu perioade mai lungi, ceea ce erodează performanța profesională și integritatea psihologică. Acesta este un aspect important, pe care ne-am propus să îl dezbatem într-un capitol dedicat în lucrarea noastră vitoare, intitulat „Aspecte ale pregătirii psiho-motrice pentru misiune și gestionarea efectelor stresului operațional”.
P-RU: Absolut. Aici intervine componenta de „after action review”, analiza obiectivă a acțiunilor, feedbackul de echipă, reîncadrarea emoțională. Polițistul trebuie instruit nu doar să facă față atacului, ci să revină rapid la echilibrul operațional.
CC: În concluzie, pregătirea mentală este mai mult decât o tehnică. Este practic un sistem care integrează biologia, psihologia și tactica. Conștientizarea situațională devine puntea între percepție și acțiune, iar disciplina mentală, în strânsă legătură cu antrenamentul constant, este singura garanție a succesului operațional și a siguranței publice.
P-RU: Exact. Într-un mediu în care agresorul acționează imprevizibil, doar mintea pregătită rămâne stabilă.
Petre Robert Ungureanu - cadru didactic la Academia de Poliție
Cezar Cristea- ofițer tactic (r), fost șef al Pregătirii de Luptă în cadrul SIAS
