George Mămularu
Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876 într-o familie de țărani din satul Hobiţa, comuna Peștișani, județul Gorj. Rămas orfan de tată la vârsta de nouă ani, a avut o copilărie grea. Pentru a-și câștiga existența a lucrat ca cioban, boiangiu (vopsitor) la Târgu Jiu, băiat de prăvălie la Restaurantul ,,Frații Spirtaru″ şi la băcănia lui Ion Zamfirescu din Craiova.
Și-a început studiile în comuna natală și le-a continuat la Craiova, București și Paris.
Muncitor, serios şi cu drag de învăţătură, a ajuns bursier-intern al Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova (1894 - 1898); în 1898 a fost admis (primul) la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. Susţinut de ministrul Culturii şi Instrucţiunii Publice de la Bucureşti şi de către ministrul plenipotenţiar al României la Paris, Brâncuşi a fost admis la Şcoala de Arte Frumoase din Paris, al cărei student a fost între 1905 - 1907. La Paris a trăit peste 50 de ani, timp în care a dat la iveală opere de mare valoare, care l-au impus drept părintele sculpturii moderne.
S-a stins din viaţă în 16 martie 1957 la Paris, unde a şi fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse.
Sărutul, Măiastra, Zborul, Domnişoara Pogany, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Coloana fără sfârşit, sunt doar câteva dintre creaţiile brâncuşiene care ne fascinează şi ne trimit cu gândul către esenţa existenţei. Dar, pe lângă acestea, mai amintim Piatra de hotar.
Creată în 1945, PIATRA DE HOTAR concentrează în ea tristeţea artistului pentru pierderea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, străvechi ţinuturi româneşti.
Înaltă de aproximativ 1,85 m, este realizată din gresie şi calcar, sub forma unui totem, un stâlp sacru, alcătuit din trei blocuri suprapuse: baza (plinta), axul central şi partea superioară (capitelul).
Toate cele trei componente sunt decorate cu motivul sărutului, stilizat.
Plinta cuprinde zece săruturi, câte două, respectiv trei pe feţele paralele; această componentă este şlefuită, ceea ce simbolizează trecutul, timpul care în trecerea sa acoperă, netezește urmele lăsate.
Pe axul central sunt stilizate patru săruturi, câte unul pe fiecare faţă. Remarcăm aici litera M formată de picioarele îndoite ale personajelor şi care simbolizează moartea, semn al prezentului – anul 1945, când ţara suferise amputări teritoriale (Basarabia şi Nordul Bucovinei), dar şi ocupaţia străină.
Capitelul simbolizează viitorul şi are, ca şi plinta, tot zece săruturi, cu aceeaşi dispunere. Însă acestea sunt sculptate mai adânc şi nu sunt şlefuite, pentru a nu fi şterse de trecerea timpului.
Cele zece săruturi sculptate pe plintă şi pe capitel pot reprezenta cele zece provincii româneşti: Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Basarabia. Prin acestea plinta este o evocare a României Mari (trecutul), iar capitelul este o urare de renaştere şi reîntregire a ţării în vitor.
Am văzut că cele trei componente ale Pietrei de hotar sunt decorate cu siluetele celor doi îndrăgostiţi, cu ,,doi ochi într-o lumină″, cu buzele încrucişate şi strâns îmbrăţişaţi într-o intimă întrepătrundere. Prin aceasta Brâncuşi construieşte un mesaj de iubire, de înfrăţire şi de pace, o dorinţă de uniune inseparabilă şi un refuz al unor graniţe impuse pe nedrept.
