Zdob și Zdub este o formație de muzică rock din Republica Moldova, fiind rodul pasiunii pentru muzică a trei foști colegi la școală din Strășeni, un orășel aflat la 30 km de Chișinău. Cei trei au plecat în Capitala Moldovei pentru a căuta un chitarist, pe care l-au găsit și s-au pus pe treabă. Zdob și Zdub combină mai multe stiluri muzicale, iar în decursul vremii a cântat în deschiderea unor concerte cu formații și artiști de renume mondial, precum sunt Red Hot Chili Peppers, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Biohazard, Rollins Band, Rage Against The Machine, Soulfly, The Garbage, Fun Lovin' Criminals, Linkin Park și altele.
De-a lungul timpului, formația a avut mai mulți membri, iar în prezent cuprinde șase muzicieni:
- Roman Iagupov (n. 13 septembrie 1973, Volgograd, Rusia) - vocal, chitară, fluier, ocarină, turuiac, iorgafon, drambă, buhai, tartacuță, cimpoi, telincă, dobă (1994 - prezent),
- Mihai Gîncu (n. 5 martie 1975, Strășeni, Moldova) - chitară bas, cobză, sitar, mandolină, chitară acustică, organ, keyboards, mellotron, acordeon, pian, percuție, tobe, backing vocal (1994 - prezent),
- Sveatoslav Staruș (n. 8 noiembrie 1974, Chișinău, Moldova) - chitară (1996 - 2004, mai 2010 - prezent),
- Andrei Cebotari (n. 4 august 1975, Soroca, Moldova) - tobe (2000 - 2003, mai 2010 - prezent),
- Valeriu Mazîlu (n. 12 septembrie 1978, Chișinău, Moldova) - trompetă, fluier, cimpoi (ianuarie 2001 - prezent),
- Victor Dandeș (n. 3 aprilie 1972, Chișinău, Moldova) - trombon, vioară, acordeon, caval, fluier, telinkă, melodică (2001 - prezent).
Zdob și Zdub a reprezentat Republica Moldova la concursul muzical Eurovision 2005, unde s-a clasat pe locul 6, Eurovision 2011, unde a ajuns pe locul 12 și Eurovision 2022, clasându-se pe locul 7.
- Domnule Roman, sunteți fondatorul formației Zdob și Zdob, vocalistul formației și în același timp cântați la chitară, fluier, ocarină, turuiac, iorgafon, dramba, buhai, tartacuță, cimpoi, telincă și dobă. Ați concertat cu Zdob și Zdub în peste 20 de țări la diferite festivaluri cu diverși artiști de renume. Dacă ar fi să vorbiți despre Zdob și Zdub în câteva cuvinte cum v-ați prezenta cititorilor noștri?
Bucurie, spirit, patimă, tradiții… Zdob și Zdub e un trib, dar și un mod de viață. Deși fiecare avem o viață personală, oricum în multe privințe suntem un tot întreg, cu valori, pasiuni și aspirații comune. Suntem ceea ce vedeți pe scenă, oricât de patetic ar suna. Pentru că fiecare concert e o manifestare sinceră a spiritului nostru. Zdubii sunt câțiva oameni care au norocul să iubească ceea ce fac… și rezultatul muncii lor să bucure mulțimi!
- Deși v-ați născut în Volgograd, succesul ca muzician l-ați cunoscut în Republica Moldova, unde, după parerea mea, toata lumea este talentată la ceva. Deși populația Moldovei este sub 3 milioane de locuitori, Moldova reușește să producă talente pe bandă rulantă în toate domeniile. Care este secretul?
- Cred că oameni talentați sunt peste tot. Ideea e că în Moldova, ca și în orice altă țară mică, cei care vor să se dezvolte, la un moment dat, trebuie să sară din acest „acvariu”… în lac sau chiar în mare.
Efectul periferiei îl observăm și în Moldova. Majoritatea celebrităților de aici s-au născut la periferia orașului. Este de la sine înțeles că cei care aveau un vis, ambiții mari s-au mutat la oraș sau au mers și mai departe, în lumea largă.
Moldova este privită cu interes deoarece e mai altfel, gândim diferit, dar nu cred că suntem mai talentați ca cei din Maramureș, spre exemplu. Poate, fiind dintr-o țară mică, suntem cumva mai motivați să ne manifestăm, să fim mai curajoși, mai perseverenți.
- Formația Zdob și Zdub are o istorie de 28 de ani, iar în tot acest timp ați obținut numeroase premii în cadrul festivalurilor internaționale și reușiți mereu să fiți de actualitate. Concursul Muzical Eurovision de anul acesta, unde ați participat pentru a treia oara, este martoul celor afirmate. Care este secretul succesului? Cum reușiți să vă mențineți în top de atâția ani?
- Nu există nicio reteță. Dacă vrei să ai succes - o să ai. Important e să ai o picătură de talent. În rest, muncă, multă muncă. 20 de ani de muncă.
Ai un vis?! Urmează-l! Fii original, curajos și perseverent. Însă pe lângă succese, mai sunt și căzături… Azi ești popular, mâine nimănui nu-i mai pasă de tine. Nu succesul e cel care contează, ci bucuria de a-ți dedica viața unui lucru pe care-l iubești. Învățați să fiți sinceri!
- Mesajul piesei „Trenulețul” este unul clar unionist dintre români și frații din Republica Moldova, iar în videoclip apar și polițiștii de frontieră moldoveni, care, atunci când văd imaginea lui Ștefan cel Mare iau poziția de drepți. Ce ne puteți spune despre această piesă și mesajul său?
- Cum zice și Vsevolod Cernei, co-autorul versurile, piesa „Trenulețul” nu poartă un mesaj politic sau geopolitic. Este un cântec care constată niște stări de lucruri pe anumite teritorii. Noi nu-i punem note istoriei, ci doar cântăm despre ce vedem. Este cum este, a fost cum a fost și cine știe cum o să fie. Noi îi unim pe oameni cu arta noastră, nu cu politica.
Suntem în drum în fiecare zi. Piesa e și despre viața noastră, ritmul cu care ne-am obișnuit. Avioane, microbuze, vămi, aeroporturi… și tot așa de aproape 30 de ani.
- Piesa, din câte știu, a fost compusă în România în perioada pandemiei? Cum a fost această perioadă pentru formația Zdob și Zdub, obișnuită să treacă frontiera și de trei ori pe zi?
- Perioada de pandemie a fost dificilă pentru toți. Însă pentru prima oară în douăzeci de ani am apucat să dorm în voie, să petrec timpul cu soția, copiii. Ne-am odihnit puțin și am înțeles că avem o grămadă de timp liber pentru a scrie câteva piese noi. Una din ele fiind „Trenulețul”. Țin să menționez că fără frații Advahov nu ar fi fost niciun „trenuleț”… Alături de ei am transformat aceste vremuri cumplite într-o perioadă de creație.
- Cum sunt polițiștii de frontieră români? La fel ca în vidoclipul „Trenulețul”?
- Fiecare își îndeplinește munca cum știe el mai bine. În filme, videoclipuri, regia se lasă ghidată de propria imaginație, având la bază câteva repere. De multe ori rezultatul nu are nimic în comun cu realitatea. De regulă, polițiștii de frontieră sunt așa cum trebuie să fie, în strictă concordanță cu lucrul pe care-l îndeplinesc, serioși, dar respectuoși. Ce ține de noi… de cele mai multe ori suntem prea somnoroși sau grăbiți ca să observăm detalii.
- Cum vedeți interacțiunea participanților la trafic cu polițiștii de frontieră de la controlul de frontieră?
- În cazul nostru procesul de trecere a frontierei e un fel de experiență de somnambul, totul decurge ca prin vis.
În orice caz, nu țin minte să ne fi confruntat vreodată cu probleme la vamă. Fiecare își îndeplinește munca profesionist, conform tuturor rigorilor. Și asta înseamnă mult pentru noi. Cu cât mai repede trecem hotarul, cu atât mai multe șanse avem la un soundcheck reușit sau chiar la un prânz mai sănătos.
- Cum vă descurcați cu programul acesta infernal între două țări? Cum arată programul unei zile din viața Zdob și Zdub?
-Fiecare are ritmul lui, polițiștii de frontieră au ritmul lor, noi pe al nostru… și așa de aproape 30 de ani. Am ajuns să dormim mai bine în drum, cu hopuri, serpentine decât în patul de-acasă.
- Ce proiecte aveți în perioada următoare?
- Concerte și, din nou, concerte… De fapt, nimeni nu știe. Toți trăiesc cu ziua de azi, iar mâine ‘om vedea ce-o mai fi. Pandemie? Război? Extratereștri? Atât timp cât avem chitara, trompeta în mână - vom cânta, dăruind oamenilor bucurie și emoții pozitive.
- Cu ocazia sărbătoririi Zilei Poliției de Frontieră ați transmis un superb mesaj polițiștilor de frontieră români, care s-a bucurat de un enorm succes, atât în cadrul festivității organizate cu această ocazie, dar și pe rețelele de socializare. Ați dori, dacă se poate, să mai adăugați câteva cuvinte în finalul acestui interviu, având în vedere faptul că revista noastră ajunge la toate sectoarele și punctele de trecere ale Poliției de Frontieră Române, dar și în afara granițelor?
- Pace-n toată lumea! Spre o realitate cu cât mai puține hotare! Sănătoși să fim și, cumva, vom depăși toate greutățile, toate crizele. Poate vom deveni mai înțelepți… Ne dorim pace și liniște la hotare, iar polițiștilor de frontieră le dorim putere și cât mai puține incidente neplăcute! Să trăim toți o viață lungă și fericită!
- Vă mulțumim mult pentru amabilitatea de a ne oferi acest interviu!