Primul sezon estival în Spațiul Schengen: bilanțul Poliției de Frontieră după trei luni de activitate intensă

Vara anului 2025 a fost una istorică pentru România. Odată cu aderarea deplină la Spațiul Schengen, frontierele noastre au devenit frontiere externe ale Uniunii Europene, iar Poliția de Frontieră Română s-a aflat pentru prima dată în fața unei veri de foc, cu responsabilități extinse și cu un volum de muncă record.

Dacă până la 1 ianuarie controalele se efectuau și la granițele interne, odată cu integrarea completă în Spațiul Schengen, polițiștii de frontieră au rămas responsabili exclusiv de securitatea frontierei externe. Această schimbare a reprezentat un test de rezistență pentru poliția de Frontieră Română și în același timp pentru capacitatea României de a-și demonstra rolul de garant al siguranței europene.

„Intrarea deplină în Schengen a însemnat un nou nivel de responsabilitate pentru Poliția de Frontieră Română. Primul sezon estival ne-a pus în fața unor provocări complexe, dar bilanțul demonstrează că am reușit să răspundem așteptărilor și să ne consolidăm statutul de partener de încredere al Uniunii Europene”, a declarat chestorul principal Cornel-Laurian Stoica, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române.

Între 1 iunie și 31 august, polițiștii de frontieră au desfășurat mii de acțiuni de control și supraveghere, pe uscat și pe mare, în punctele de trecere și pe culoarele de frontieră. Rezultatele sunt edificatoare: peste 6.000 de infracțiuni constatate, 5.500 de sancțiuni aplicate, amenzi de aproape patru milioane de lei și bunuri confiscate de zeci de milioane de lei.

Fenomenul migrației ilegale a continuat să fie o preocupare majoră. În cele trei luni, 461 de migranți au fost depistați încercând să treacă ilegal frontiera, iar 57 de persoane au fost cercetate pentru trafic de migranți. Contrabanda cu țigări a reprezentat o altă prioritate: peste 3,4 milioane de pachete, evaluate la 87 de milioane de lei, au fost confiscate. Tot în acest interval, polițiștii de frontieră au blocat introducerea în țară a 45.000 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte bunuri contrafăcute. În același timp, au fost descoperite 52 de autovehicule furate, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei, multe dintre acestea fiind autoturisme de lux.

Pe litoral, la Marea Neagră, polițiștii de frontieră au desfășurat acțiuni ferme împotriva braconajului piscicol. Au fost confiscate 11.000 de metri de plase de pescuit ilegale, 310 kilograme de pește, precum și 10 ambarcațiuni și 8 motoare de barcă. Aceste intervenții nu doar că protejează ecosistemul marin, dar confirmă faptul că Poliția de Frontieră are un rol activ în protejarea resurselor naturale, într-o zonă strategică a Uniunii Europene.

Statutul de stat membru Schengen cu frontiere externe a adus, inevitabil, o presiune uriașă. În doar trei luni de vară, 9,2 milioane de persoane și 1,8 milioane de mijloace de transport au traversat frontierele externe ale României. Aceste cifre ilustrează intensitatea circulației și presiunea zilnică asupra polițiștilor de frontieră, care au trebuit să asigure în același timp fluența traficului și securitatea cetățenilor.

Bilanțul primului sezon estival în Spațiul Schengen demonstrează că România a trecut cu succes testul maturității europene. Poliția de Frontieră Română a arătat că poate gestiona fluxuri uriașe de persoane și mărfuri, că poate combate eficient infracționalitatea transfrontalieră.

Rezultatele obținute sunt mărturia unei munci susținute și a unui profesionalism dovedit. România și-a confirmat statutul de partener de încredere, capabil să protejeze frontierele externe ale Uniunii Europene și să răspundă noilor provocări de securitate.

Vara 2025 va rămâne, fără îndoială, un reper în istoria Poliției de Frontieră: momentul în care instituția a demonstrat că este pregătită să facă față tuturor provocărilor, să protejeze cetățenii și să consolideze rolul României în arhitectura europeană de securitate.

Alexandra GĂVAN

  • Primul sezon estival în Spațiul Schengen: bilanțul Poliției de Frontieră după trei luni de activitate intensă
  • Primul sezon estival în Spațiul Schengen: bilanțul Poliției de Frontieră după trei luni de activitate intensă
  • Primul sezon estival în Spațiul Schengen: bilanțul Poliției de Frontieră după trei luni de activitate intensă

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe