
În contextul consolidării securității la frontierele externe ale Uniunii Europene și al intensificării formelor de criminalitate transfrontalieră, activitatea desfășurată de polițiștii de frontieră din România în combaterea traficului internațional cu ambarcațiuni și motoare de mare valoare dobândește o importanță strategică.
În acest domeniu complex, marcat de mobilitate crescută și rețele infracționale transnaționale tot mai bine organizate, se disting prin rezultate concrete și profesionalism exemplar doi polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – comisar de poliție Petrică OLARU și inspector principal de poliție Alexandru BOSÎNCEANU. Aceştia sunt implicați activ în investigarea, documentarea și prevenirea acestui tip de criminalitate, acționând cu eficiență atât la nivel național, cât și în cadrul unor misiuni și cooperări internaționale.
Cei doi desfășoară o activitate susținută de identificare și investigare a infracțiunilor legate de traficul cu ambarcațiuni și motoare maritime sustrase, având un aport considerabil în descoperirea unor bunuri de mare valoare, utilizate în mod frecvent de rețele infracționale transfrontaliere. Prin identificările realizate în România, au furnizat informații și elemente esențiale care au sprijinit autoritățile din alte state membre ale Uniunii Europene în documentarea și probarea activității acestor rețele.
În ultimii ani, comisarul de poliție Petrică OLARU și inspectorul principal de poliție Alexandru BOSÎNCEANU au fost implicați direct într-o serie de activități desfășurate atât în România, cât și în cadrul unor misiuni internaționale, contribuind semnificativ la descoperirea și recuperarea unor bunuri de mare valoare.
Pe plan național, în urma acțiunilor derulate, au fost identificate și recuperate peste 70 de motoare de ambarcațiune, cu o valoare totală estimată de peste 1.000.000 de euro. Aceste rezultate se înscriu într-un efort susținut, desfășurat cu profesionalism și o abordare riguroasă, cu sprijinul unor structuri specializate din state precum Germania, Olanda, Belgia, Suedia și Norvegia.
În paralel, în cadrul misiunilor internaționale la care au luat parte în componența unor echipe multinaționale, au fost obținute rezultate semnificative, fiind identificate peste 70 de motoare și 20 de ambarcațiuni, bunuri cu o valoare totală estimată de peste 1,5 milioane de euro. Aceste realizări reflectă impactul concret al implicării lor în combaterea traficului internaţional de ambarcaţiuni şi motoare de ambarcaţiuni.
Inspectorul principal de poliție Alexandru BOSÎNCEANU, cu o experiență de aproximativ 6 ani în domeniul prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere, este activ de peste 3 ani în segmentul dedicat combaterii traficului de motoare de ambarcațiuni și ambarcațiuni. S-a remarcat prin seriozitate, rigoare și o implicare constantă în activitatea operativă, devenind un element de referință în domeniu, atât prin rezultatele obținute, cât și prin capacitatea de colaborare eficientă în contexte naționale și internaționale. Dedicarea sa este completată de expertiza solidă a colegului său, comisarul de poliție Petrică OLARU, un profesionist cu peste 18 ani de activitate în cadrul Poliției de Frontieră, respectat pentru experiența acumulată în teren, capacitatea de a lua decizii rapide în situații critice și modul impecabil în care coordonează activitățile operative. Prin seriozitate, echilibru și rezultate obținute constant, acesta reprezintă un pilon de stabilitate și un reper de profesionalism pentru întreaga structură din care face parte.
Cei doi au participat și la misiuni internaționale, sesiuni de pregătire specializată și acțiuni comune sub egida Frontex şi EMPACT, fiind apreciați pentru capacitatea de integrare în echipe multinaționale, adaptabilitatea la standardele europene și respectarea principiilor cooperării operative internaționale. În plus, aceștia au avut un aport semnificativ în dezvoltarea unor metodologii de lucru aplicabile la nivel național, în special în ceea ce privește identificarea și semnalarea riscurilor specifice, optimizarea fluxurilor informaționale și valorificarea bazelor de date europene.
Rezultatele obținute — materializate în dosare penale instrumentate, bunuri recuperate, prejudicii diminuate și suspecți identificați — reflectă, nu doar profesionalismul celor doi lucrători, ci și funcționarea eficientă a mecanismelor instituționale de combatere a criminalității. Prin munca lor, ofiţerii contribuie activ la protejarea spațiului comunitar, la apărarea intereselor economice ale cetățenilor și la creșterea prestigiului instituțional al Poliției de Frontieră Române.
Activitatea desfășurată de comisarul de poliţie Petrică OLARU şi inspectorul de poliţie Alexandru BOSÎNCEANU este un exemplu concret de implicare profesională, disciplină operațională și cooperare interinstituțională, care reflectă în mod fidel misiunea asumată de Poliția de Frontieră Română în cadrul sistemului național de ordine publică și securitate.
Andrei ENE














