Ziua Marinei sărbătorită la Constanţa

Ziua de 15 august reprezintă pentru creștinii ortodocși sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Totodată, în această zi, mii de marinari militari și zeci de ambarcațiuni s-au mobilizat pentru un spectacol naval dedicat Zilei Marinei, eveniment ce este marcat de către forțele navale în fiecare an. Ca de fiecare dată, partea nevăzută a acestui spectacol a necesitat sute de ore de pregătire și nenumărate zile de instructaj pe mare, pe fluviu, în teren, în aer și sub apă, pe care militarii din toate structurile participante le-au executat, pentru a prezenta publicului, într-o manieră fără de cusur, cartea de vizită a Marinei Militare Române.

Şi în acest an, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost prezenți la Constanţa, Mangalia, Tulcea şi Sulina, unde au luat parte la activităţi şi exerciţii demonstrative pe mare, cu navele şi ambarcaţiunile din dotare. În acelaşi timp, structurile Poliţiei de Frontieră care asigură supravegherea şi controlul frontierei pe apă – din localităţile Moldova Veche, Drobeta-Turnu Severin, Orșova, Brăila, Galaţi și Călărași – au participat cu ambarcaţiuni fluviale de patrulare şi intervenţie la ceremoniile organizate de autorităţile locale în porturile dunărene.

Ziua Marinei reprezintă un eveniment care a oferit întotdeauna asistenței un adevărat regal scenic, alcătuit atât din momente sobre, precum ceremonialul militar al întâmpinării oficialităților, arborarea pavilionului şi a marelui pavoaz, în acordurile imnului național şi pe fundalul celor 21 salve de salut, serviciul religios, parada navală şi aviatică, defilarea gărzii de onoare etc., cât şi din momente pitorești, specifice vieții şi obiceiurilor marinărești. Suplimentarea progresivă şi etapizată a parcului de nave a făcut ca sărbătoarea să fie din ce în ce mai atractivă pentru public.

Peste 3.500 de militari români şi străini, 28 de nave, 25 de ambarcațiuni rapide și aproximativ 20 aeronave participă, vineri, la manifestările dedicate Zilei Marinei Române organizate la Constanța. Și de această dată, ca în fiecare an, au fost folosite nave și ambarcațiuni atât din flota României, cât și din Turcia sau Bulgaria. În aer, alte zeci de aeronave ale Forțelor Navale și Aeriene, alături de parteneri NATO, au  completa acest spectacol.

Festivitățile desfășurate la Constanţa, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, au debutat, ca în fiecare an, cu ridicarea Pavilionului, Geacului și a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea imnului României și cu salutul celor 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești. După alocuțiunile persoanelor oficiale, Zeul Neptun şi-a făcut apariția din largul mării, pentru a da startul demonstrațiilor, iar drapelele României, NATO şi Uniunii Europene au fost purtate în semn de salut atât de trei ambarcațiuni rapide, cât şi de trei scafandri parașutiști lansați din elicoptere.

Poliţia de Frontieră Română are o prezenţă solidă pe Marea Neagră, pe fluviul Dunărea şi râul Prut , asigurând la standarde europene supravegherea frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere. Din 2024, odată cu aplicarea acquis-ului Schengen la frontierele maritime – iar din 2025 şi pe sectorul terestru al Dunării – instituţia şi-a adaptat permanent activităţile pentru a răspunde eficient noilor provocări din contextul geopolitic european.

Pentru menţinerea unui nivel ridicat de securitate, Poliţia de Frontieră atrage anual fonduri europene nerambursabile pentru achiziţia de nave moderne , modernizarea sistemelor de supraveghere marine şi fluviale şi dezvoltarea capacităţii de monitorizare aeriană cu drone.

În această zi de sărbătoare, în porturile din întreaga ţară, cele fluviale şi maritime, au avut loc ceremonialuri tradiţionale şi slujbe de pomenire a eroilor ce-şi dorm somnul de veci în valuri, evocându-se trăinicia vocaţiei românilor pentru îndeletnicirile legate de ape, navigaţia fiind dintotdeauna, aşa cum este şi astăzi, expresia dorinţei şi voinţei poporului român de a realiza legături cu alte popoare ale lumii, sub semnul generos al păcii, al schimbului de valori materiale şi spirituale, al dorinţei de cunoaştere şi apreciere reciprocă.

De la începutul anului 2025, structurile de marină ale Poliţiei de Frontieră au efectuat 8.127 de misiuni de patrulare , materializate în constatarea a 300 de contravenţii şi 117 infracţiuni, în special pe linia migraţiei ilegale şi a combaterii braconajului piscicol. De asemenea, echipajele au intervenit în 18 misiuni de căutare şi salvare pe mare şi fluviu.

La nivel european, navele Gărzii de Coastă participă activ la operaţiunile Frontex , contribuind la prevenirea migraţiei ilegale şi la salvarea vieţilor omeneşti. În 2025, cinci nave româneşti sunt detaşate în Operaţiunea Comună Italy 2025 , participând deja la 33 de intervenţii în Marea Mediterană, în urma cărora au fost salvate aproximativ 1.400 de persoane .

 

Ștefan ANDREESCU

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe