Siret - Straja hotarului de Nord

Există în România o regiune care, încă din momentul în care îi treci pragul, te cucerește în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii de acolo par că dețin și stăpânesc secretul optimismului nealterat și, interacționând cu ei, reușesc cumva să-l transmită mai departe. Acest loc se numește Bucovina, o zonă binecuvântată de Dumnezeu, cu munți împăduriți (încă), biserici vechi de secole ctitorite de mai marii domni ai istoriei, gospodării tradiționale dichisite și, cel mai important, oameni faini și muncitori care se bucură de fiecare zi. În Bucovina nu stai la pândă în căutarea tradițiilor și obiceiurilor străvechi, ci le întâlnești la tot pasul, atât în elementele de arhitectură, cât și în vestimentația localnicilor care au o motivație profundă de a purta costumele păstrate cu sfințenie, anume că, respectând și ducând mai departe obiceiurile străbunilor vor avea parte de sănătate și putere.

Leagăn de veche civilizație, unde istoria se împletește cu legenda, Bucovina păstrează mărturii ale prezenței omului din cele mai îndepărtate vremuri, fiind în ansamblul său, un imens atelier de creație, un depozitar al artei populare tradiționale, de o valoare estetică majoră. Condițiile istorice, economice, au contribuit încă din cele mai vechi timpuri la apariția și statornicirea caracterelor proprii ale artei populare bucovinene. Poate nicăieri în lume și, cu siguranță, nicăieri în România, oamenii nu se potrivesc atât de bine cu locurile în care trăiesc și cu simbolurile pe care le-au ridicat la tot pasul.

Bucovina este printre cele mai atractive și frecventate zone turistice de pe harta României. Nu întâmplător această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în anul 1975 cu premiul internațional „Pomme d’Or” de către Federația Internațională a Ziariștilor și Scriitorilor de Turism, iar multisecularele monumente de arhitectură cu fresce interioare și exterioare din acest colț de țară au fost adăugate de UNESCO pe lista monumentelor de artă universală.

Anul acesta, la data de 28 noiembrie s-au împlinit 101 ani de la Unirea Bucovinei cu Patria Mamă - România. Astăzi, mai mult ca niciodată trebuie să le fim recunoscători înaintașilor noștri pentru curajul, vitejia și perseverența de care au dat dovadă în îndeplinirea unui ideal. Astfel, ziua de 28 noiembrie poate fi considerată de fiecare bucovinean ca fiind o a doua zi de naștere.

Denumirea de Bucovina a început să fie uzitată după anexarea acestei regiuni la Imperiul Habsburgic. Până atunci, partea de nord a Moldovei era adesea denumită Țara de Sus a Țării Moldovei. Numele de Bucovina provine de la cuvântul german Buchenland care, în traducere, înseamnă țară sau ținutul fagilor.

În cele ce urmează ne vom concentra atenția asupra orașului Siret, un oraș situat în nord-estul județului Suceava aflat la aproximativ 5 kilometri distanță de granița cu Ucraina. A fost multă vreme un oraș deosebit de important în dezvoltarea acestei zone, mulțumită tocmai situării în acest punct de tranziție. Unii istorici sunt de părere că numele orașului își are proveniența în limba dacă, atribuindu-i înțelesul de apă curgătoare. Desigur, există diverse teorii referitoare la acest aspect, teorii ce aparțin unor filologi care au găsit în numele lui diferite înțelesuri: mijloc, inimă, sare multă, repede etc.

Cercetările istorice ne fac să credem că această zonă a fost locuită în permanență de un număr mare de locuitori, neexistând însă dovezi scrise în acest sens. Arheologii consideră că zona a fost locuită încă din neolitic. Siretul a fost în calea tuturor năvălirilor și războaielor. Au trecut pe aici tătari, turci, poloni, suedezi, cazaci, ruși, evrei, austrieci. Lupte grele s-au dus și înainte de Al Doilea Război Mondial, în perioada ultimatumului lui Stalin din 1940. Decăderea târgului, ocupația austriacă și puhoiul evreiesc au făcut ca urmele vechiului oraș medieval să dispară pas cu pas cu trecerea anilor.

Timp de secole, „Țara fagilor” a jonglat sub diferite stăpâniri, aparținând Imperiului Habsburgic, Austro - Ungariei până la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, iar din 1945 nordul acestei regiuni a fost anexat Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Astăzi, trasarea și delimitarea hotarelor nu mai reprezintă un motiv de tensiune, însă cei care asigură straja frontierei gestionează probleme de altă natură, actuale, pe care le vom afla în cele ce urmează.

SPF Siret - Reabilitare la standarde europene

SPF Siret este structura fără personalitate juridică, subordonată Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, având zona de competență teritorială cuprinsă între SF 818 și SF 846 cu o dezvoltare de front de 17,134 km. În limita stângă, S.P.F. Siret se învecinează cu SPF Vicovu de Sus, iar în limita dreapta se învecinează cu SPF Dorohoi – ITPF Iași. Are în subordine 2 PTF-uri (PTF Siret-rutier și PTF Vicșani-feroviar). Segmentul de frontieră din responsabilitatea SPF Siret marchează frontiera externă UE, delimitând teritoriul României de cel al Ucrainei.

În data de 25 iulie 2019 a fost inaugurat sediul modernizat al SPF Siret, reabilitat la standarde europene. Construcția modernă a acestui sediu corespunde actualei concepții de susținere a supravegherii și controlului frontierei, asigură condiții de muncă la standarde europene (mobilier modern, echipamente de comunicații și informatică de ultimă generație, sistem de climatizare) precum și gararea și adăpostirea mijloacelor de mobilitate terestră (garaj, spălătorie auto, stație automată de alimentare cu carburant), padocuri pentru câini, sală de sport și o sală de conferințe modernă.

Proiectul a fost demarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, în cadrul programelor de investiții, procedurile pentru reabilitarea sediului SPF Siret, care să asigure condițiile optime pentru buna desfășurare a activităților specifice. Suma alocată acestui proiect cu titlul „Modernizare și extindere sediu Sector Poliție de Frontieră Siret, județul Suceava” a fost în valoare de 3.694.530,69 lei, din care 2.770.898,02 lei nerambursabili, proveniți din fonduri europene - Fondul pentru Securitate Internă și 923.632,67 lei cofinanțare de la bugetul de stat.

După respectarea tuturor pașilor prevăzuți de legislație pentru astfel de proiecte - studii de fezabilitate, realizarea proiectării, procedura de achiziție a lucrărilor de execuție, execuția efectivă de reabilitare a sediului a fost finalizată în cursul lunii septembrie a anului 2018, lucrarea de execuție fiind demarată în luna iunie a anului 2017.

Obiectivul urmărit a fost „organizarea eficientă a supravegherii și controlului la frontierele externe și aplicarea recomandărilor, standardelor operaționale și a celor mai bune practici UE în ceea ce privește supravegherea și controlul frontierelor”. Din punct de vedere operativ, sediul modernizat al SPF Siret este amplasat în orașul Siret, în imediata apropiere a comunicației E85, ceea ce permite o deplasare operativă a efectivelor în zona de competență, iar aducerea lui la parametrii tehnici corespunzători cerințelor actuale a reprezentat o prioritate pentru programele de investiții ale Poliției de Frontieră Române.

Realizarea acestui proiect s-a făcut sub coordonarea Serviciul Administrarea Patrimoniului Imobiliar din cadrul IGPF și a adjunctului pentru logistică al ITPF Sighetu Marmației. Acest proiect a fost necesar pentru înscrierea în nota de modernitate a spațiilor interioare și crearea unor condiții optime de desfășurare a activităților, în conformitate cu obiectivul strategic al managementului integrat al frontierei de stat a României.

Comisar-șef de poliție Silviu Diaconescu

Este șeful sectorului din anul 2018, însă, înainte de a ocupa această funcție, a fost adjunct în cadrul aceleiași structuri. Și-a început cariera în anul 1996 ca subofițer, iar în anul 2003 a trecut în corpul ofițerilor. În toată această perioadă și-a desfășurat activitatea în mai toate domeniile de competență ale Poliției de Frontieră Române, începând de la lucrător în punct, șef de tură,  structuri operative, preponderent în cadrul Biroului de Combatere a Migrației Transfrontaliere, după care s-a întors în cadrul SPF Siret. La începutul carierei s-a specializat în combaterea traficului de autoturisme furate, în acea perioadă Siretul fiind una din zonele în care astfel de fapte ilicite dominau activitatea infracțională. La scurt timp după intrarea în corpul ofițerilor a descoperit cea mai mare captură de bunuri contrafăcute de la vremea respectivă. Satisfacțiile profesionale nu s-au oprit aici. În cadrul Biroului de Combatere a Migrației Transfrontaliere a instrumentat unul dintre cele mai mari dosare de migrație în care erau implicați cetățeni moldoveni care intrau în zona noastră de competență și intenționau să ajungă în Spațiul Schengen. La SPF Siret a instrumentat numeroase cazuri de contrabandă de țigări de o complexitate ridicată, cazuri care au fost intens mediatizate la vremurile respective. Amintim aici cazul de la PTF Vicșani, în care au fost descoperite aproximativ 100.000 pachete de țigări de contrabandă ascunse în trunchiurile unor bușteni sau cel de anul trecut în care au fost descoperite aproximativ 1.000.000 de pachete de țigări de contrabandă ascunse în două tiruri, în colete cu materiale de construcții.

„De-a lungul timpului în cadrul SPF Siret au fost foarte multe probleme care au produs un dezechilibru moral asupra personalului nostru, unele mai grave, altele mai puțin grave, probleme pe care le cunoaștem cu toții, însă ce este important este faptul că astăzi lucrurile au intrat în normal. După 24 de ani de carieră în slujba acestei instituții, pot spune că aici la Siret avem o echipă unită, buni profesioniști, polițiști de frontieră care dau dovadă de multă seriozitate pricepere și implicare în activitatea pe care o desfășoară. Ca un semn al unui nou început, în curtea instituției, aproape toți colegii au plantat câte un pom, un pom reprezentativ pentru fiecare, un pom care să le amintească de munca pe care o fac în slujba statului.”

Un alt aspect care merită menționat și care ne-a surprins într-un mod plăcut a fost echipa canină din cadrul sectorului, o echipă formată exclusiv prin implicarea comisarului-șef Silviu Diaconescu, care a făcut numeroase eforturi pentru a închega acest grup format din câini tineri, apreciați la concursurile de profil. Aceștia acoperă aproape toate segmentele activității operative în care se pot folosi câini de serviciu, iar datorită acestui fapt și, nu în ultimul rând, prin implicarea și profesionalismul conductorilor rezultatele nu au întârziat să apară.

Comisar-șef de politie Ovidiu Lazariuc

Este șeful PTF Siret din anul 2016, lucrează în Politia de Frontieră Română din anul 1992. Și-a desfășurat activitatea cu precădere în structurile operative ale instituției.

„Vă pot spune că ultimii trei ani de când coordonez activitatea în PTF Siret au fost cei mai intenși și cei mai interesanți ani ai carierei mele. Lucrez cu un colectiv tânăr cu multă dorință de afirmare, care dorește să-și facă treaba exemplar, iar eu încerc să-i sprijin prin aportul experienței mele, motivându-i și încurajându-i să facă față tuturor provocărilor pe care meseria le-o oferă.”

Situația operativă în cadrului PTF Siret este una amplă, nicio zi nu seamănă cu precedenta, iar situațiile cu care colegii noștri se confruntă sunt cât se poate de diversificate. În anul 2018 la Siret au fost descoperite cantități însemnate de țigări de contrabandă, autoturisme furate și multe altele.

„Tinerilor colegi le recomand să studieze foarte mult legislația națională și europeană, procedurile și tot ce îi poate ajuta să-și facă bine meseria. De toate acestea au nevoie în identificarea cu ușurință a încălcările normelor, acordurilor, tratatelor, legilor, articolelor. Le recomand să fie implicați și să dea dovadă de seriozitate și profesionalism, iar atunci când vin la serviciu să se detașeze de toate problemele lor și să-și dedice timpul de lucru și pregătirea strict serviciului și activităților specifice.”

Agent șef adjunct Nicolae Bogdan Scripcaru

Absolvent al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, lucrează din martie 2007, iar din 2008 la SPF Siret în cadrul turelor de serviciu. Are experiență atât în executarea misiunilor de serviciu de la frontiera verde, cât și pentru cele din punctul de trecere a frontierei și, după cum ne spune el, ambele îți oferă satisfacții prin specificul lor. Ca recomandare pentru noua promoție de polițiști de frontieră, Bogdan e de părere că ritmul de muncă și ambiția cu care debutezi în carieră, te vor urma până la sfârșitul ei.

Agent șef Gigi Oleniuc

Lucrează în cadrul Poliției de Frontieră din anul 2000, iar un an mai târziu este încadrat pe funcția de conductor canin. În prezent este la al treilea câine atribuit în carieră. Primul a fost un ciobănesc german adus de la Ciorani care în 2006 a câștigat titlul de campion al Poliției de Frontieră Române pe linia detectării substanțelor stupefiante. Cel de al doilea câine, un labrador retriever, a fost achiziționat și donat de Gigi către instituție, iar la vârsta de 6 ani a devenit și el campion, de data aceasta la nivelul MAI pentru depistarea drogurilor. În prezent are un ciobănesc german cu vârsta de 2 ani și 4 luni, specializat pentru detectarea substanțelor explozive. Gigi speră să păstreze tradiția și are ca obiectiv ca și cel de al treilea partener canin să devină campion. În 2015 a fost numit de către IGPF coordonator zonal la nivelul STPF Suceava al conductorilor de câini de serviciu. Câinele de serviciu se dovedește a fi un instrument important în dotarea polițiștilor, folosirea câinilor polițiști reprezentând o opțiune tactică care îmbunătățește sau sprijină eficiența forțelor de ordine.

Infracționalitatea în cadrul S.P.F. Siret

Din studiul materialelor de analiză privind activitatea Poliției de Frontieră în ultimii ani, se poate concluziona că traficul ilicit cu produse din tutun reprezintă principala activitate infracțională prezentă la frontierele României. Se păstrează tendința introducerii ilegale în România din Ucraina, Moldova și Serbia a produselor din tutun, ce sunt destinate în principal pieței interne, dar și celei din Uniunea Europeană.

Principalul motiv este costul redus al țigărilor din țările de expediție în comparație cu prețul acestora în țările UE. Gradul ridicat de fiscalitate impus prin intermediul taxelor, accizelor și impozitelor a favorizat dezvoltarea actelor de contrabandă și a evaziunii fiscale. Astfel, contrabandiștii obțin profituri uriașe într-o perioadă relativ scurtă de timp, cu un risc mic de a fi condamnați la închisoare. Singura pierdere ar putea fi una financiară, dar dacă se au în vedere beneficiile, contrabanda este profitabilă chiar dacă doar unul din 5 transporturi ajunge în țările de destinație. Marjele mari de profit sunt comparabile cu cele obținuțe din comercializarea narcoticelor și justifică ascunzătorile elaborate și costisitoare, folosirea de rute indirecte complexe, plata unor sume substanțiale ca mită pentru a corupe autoritățile polițienești și vamale și angajarea de executanți.

Infracțiunea de contrabandă este o infracțiune ce aduce atingere și regimului juridic al frontierei de stat, însă primează faptul că aceasta este o infracțiune la regimul vamal, dat fiind faptul că în vederea atingerii rezultatului socialmente periculos, se urmărește sustragerea de la controlul vamal și este incriminată în vederea prevenirii și combaterii concurenței neloiale față de producătorii Uniunii Europene, dar și în vederea preîntâmpinării pierderilor veniturilor fiscale determinate de importurile frauduloase care pun în pericol atât resursele statelor membre, cât și pe cele proprii ale Uniunii Europene. Ținând cont de sfera de activitate pe care aceasta o vizează, putem asimila contrabanda, din punct de vedere terminologic, infracțiunilor privind frontiera de stat, însă reglementarea ei este actualmente statuată în legea nr. 86/2006 privind codul vamal al României, la art. 270.

Capturi recente semnificative

  • În data de 2 noiembrie, în urma unei acțiuni organizate la nivelul SPF Siret, la ieșirea din localitatea Siret, pe comunicația E85, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism Mercedes Benz Sprinter cu număr de înmatriculare ucrainean. După control a fost descoperit un loc special amenajat în plafonul mașinii, în care au fost găsite mai multe pachete cu țigări, 4.225 pachete, de diferite mărci cu timbru fiscal ucrainean, însumând valoarea de 49.433 lei. Pentru aceasta a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art.270, alin.3, legea 86/2006, modificată prin O.U.G. 54/2010, cu aplicarea art.8, alin.1, Cod Penal.

  • În data de 10 iunie, în urma unei informații existente, polițiștii de frontieră au identificat într-o parcare de lângă PTF Siret două autovehicule marca Ford Mondeo înmatriculate în Ucraina, care aveau locuri special amenajate în spațiul destinat roții de rezervă pentru ascunderea și transportul țigărilor de contrabandă. În respectivele ascunzători au fost descoperite 4.855 pachete țigări de diferite mărci însumând valoarea totală de 56.803 lei, respectiv 2.584 pachete în primul autovehicul și 2.271 în cel de al doilea. Polițiștii de frontieră au confiscat țigările, iar mașinile în valoare totală de 38.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul STPF Suceava. De asemenea, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de art.270 alin.3 din Legea 86/2006(OUG 54/2010), cu aplicarea art.8 alin.1 Cod Penal.

  • În data de 21 noiembrie pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat doi cetățeni polonezi, care conduceau două tiruri, ce transportau colete cu plăci de rigips și vată minerală, încărcate în Polonia și care aveau ca destinație Bulgaria. În urma unui control amănunțit al ambelor tiruri, a fost descoperită în remorcile celor două mijloace de transport o cantitate impresionantă de țigări ascunse prin metoda „capac” în coletele cu materiale de construcții. Într-unul dintre auto marfare au fost descoperite 476.117 pachete de țigări de diferite mărci, în valoare totală de 457.072 lei, iar în cel de al doilea au fost descoperite 464.910 pachete de țigări, în valoare totală de 446.314 lei. Și în acest caz au fost întocmite două lucrări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform art. 270, alin. 2, lit. a din L86/2006. Lucrătorii de poliție judiciară au dispus reținerea persoanelor respective pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți a dispus arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Se cunoaște faptul că două dintre cele mai importante repere și coordonate după care ne poate fi evaluat modul în care am ales să trăim sunt acelea de a clădi o casă și de a planta un pom. Totul în viață începe cu un scop, iar lipsa lui face ca aspirațiile să rămână la stadiul de dorințe. Anul 2019 a reprezentat pentru personalul din cadrul SPF Siret un an în care aceste două obiective au fost îndeplinite cu succes, rând pe rând. După inaugurarea sediului modernizat al sectorului, ca semn al unui nou început, aproape fiecare polițist de frontieră a plantat în curtea sectorului un pom, sădind astfel o livadă de mici dimensiuni. În acest fel, fiecare pom în parte va aminti de o persoană, un anotimp sau de un drum și, pe lângă partea materială a acestei inițiative, este de la sine înțeles că sectorul nu va fi perceput ca un spațiu banal cu patru pereți și un acoperiș sub care lucrezi, ci ca o a doua casă în care petreci o bună parte din fiecare zi printre oameni gata să-ți fie prieteni.

  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord
  • Siret - Straja hotarului de Nord

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe