La sfârșitul lunii februarie 2019, fiecare dintre noi a fost surprins de Pandemia de Coronavirus, ne-am aflat în fața unei situații fără precedent, pe care, atunci la început, am crezut că nu o putem controla și la care nu am știut cum să reacționam, poate pentru că înainte de toate suntem oameni...
La doar doi ani, aflați în fața unei situații care părea ireală, pe care unii dintre noi poate o mai auziseră din poveștile bunicilor, dar care părea de neconceput pentru anul 2022, ne-au încercat aceleași sentimente de nesiguranță și necunoscut.
Dar, în scurt timp, teama inițială s-a transformat în curaj și am realizat, încă o dată, că doar uniți vom fi puternici, vom trece peste toate, purtând în suflet jurământul de credință pe care fiecare dintre noi l-am depus, am fost conduși de gândul că indiferent de situație, suntem în linia întâi și trebuie să ne facem datoria.
În această perioadă, fără rețineri, au fost depuse eforturi poate supraomenești pentru a fi asigurat un control fluent și operativ, astfel încât cei aproximativ 305.000 de cetățeni ucraineni (40% din numărul total care a intrat în România), care și-au lăsat familiile, casele și o parte din suflet și au plecat doar cu câteva lucruri, amintiri și durere, pentru a-și salva viața, să nu mai simtă și presiunea timpului.
Dar pe lângă activitățile specifice, colegii noștri au dat dovadă, că înainte de toate sunt oameni și nu rămân indiferenți la problemele celorlalți, fiind implicați în activități diverse: au oferit suport legal necesar persoanelor care s-au prezentat la granița țării, au acordat sprijin ONG-urilor din proximitatea punctelor de trecere, au făcut donații pentru cei care au sosit din zona de conflict, unii dintre colegi au transportat cetățeni ucraineni la locurile de cazare, dar au fost și care, fără a sta pe gânduri, și-au pus casele la dispoziție și au asigurat astfel un cămin primitor.
Colegii noștri din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au fost în prima linie, ca de fiecare dată și chiar ne înclinăm în față lor pentru tot ceea ce au făcut, indiferent că ne gândim la cei din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut, al cărui program de funcționare, până pe data de 26 februarie a fost 08.00-20.00, ulterior a avut program permanent de 24 de ore, la cei din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Iași-feroviar, care a fost tranzitat pe sensul de intrare de peste 20.790 de persoane, la Punctul de Poliției de Frontieră Albița - cel mai mare punct de trecere a frontierei de la granița de est sau celelalte puncte de trecerea a frontierei: Stânca, Sculeni, Albița și Galați.
În această perioadă, implicarea, coordonarea, echipa, efortul, sufletul sunt doar câteva cuvinte care ar putea să-i descrie, mai mult decât oricând, pe polițiștii de frontieră, de la Botoșani pănă la Brăila.
În urmă cu o lună, ne-am trezit cu războiul lângă noi. Și brusc am realizat că nu trebuie să vorbești o anumită limbă ca să poți înțelege spaima, durerea și nesiguranța. Cu toate aceste stări au ajuns la granița României cetățenii ucraineni.
În primele zile de la izbucnirea agresiunii militare din Ucraina, prin punctele de trecere a frontierei, au trecut mii de oameni fugiți din calea războiului. Erau mulți, agitați, speriați, unii fără speranță și fără nici o destinație....
Multe mame purtau în brațe sau în pântece viitorul. Pentru mulți, unul nesigur...
Afluxul mare a pus presiune și pe noi, cei din prima linie, polițiști de frontieră, pompieri, jandarmi, polițiști, prefecturi, dar și societate civilă. Era ceva cu totul neașteptat și dureros de privit. Dar nu am întâlnit colegi care să spună „nu mai pot”.
Am îmbrățișat, am șters lacrimi, am oferit apă, mâncare, produse de igienă personală, jucării, cartele telefonice, transport, cazare și, poate cel mai important, am smuls zâmbete.
Într-un cuvânt „am pus suflet” și în această nouă misiune care ne-a fost încredințată. Și nu de puține ori, ne-am șters lacrimile și am continuat să zâmbim, îmbrățișam și să ajutăm.
Și... nu puțini sunt colegii care și-au lăsat haina militară după 24 de ore, au continuat să întindă o mână de ajutor ca voluntari.
În spatele mărturiilor, statisticilor și cifrelor există oameni reali cu povesti nu tocmai fericite despre suferință și pierderi, precum și despre speranță și ambiție. De la începutul conflictului militar din Ucraina, revista FRONTIERA a fost vocea tuturor celor întâmplate, a fost vocea colegilor, care în fiecare zi și-au făcut datoria cu profesionalism și responsabilitate. Zilnic, polițiștii de frontieră din punctele de trecere a frontierei sunt martorii unor povesti care zdruncină până și cele mai puternice caractere.
Unul dintre puținele lucruri bune despre care se poate vorbi în ultima perioadă este solidaritatea și faptul că aceasta nu are granițe. Pornind de la principalele instituții ale statului, ONG-uri și până la oamenii simpli care au sărit în ajutorul refugiaților, unii dintre ei oferindu-le propriile locuințe, toată lumea a făcut front comun pentru gestionarea eficientă a acestei situații dramatice.
Chiar dacă ar fi trebuit să afle despre război doar în cărțile de istorie, copiii ucraineni au simțit pe pielea lor ce înseamnă războiul și au scris chiar ei o filă de istorie. Au fost obligați, din caza pericolului iminent, să își părăsească casele și să plece spre nicăieri, mergând zeci de ore pe jos, înfrigurați și poate nemâncați.
Potrivit relatărilor colegilor noștri, pentru refugiați, momentul intrării în România este unul foarte dureros, mulți dintre ei rămânând blocați cu privirea către locul de unde vin și gândindu-se cel mai probabil la ce și pe cine au lăsat în urmă și dacă se vor mai revedea vreodată. Nu conștientizezi greutatea și încărcătura acestor momente decât în clipa în care observi că toată viața acestor oameni a fost înghesuită în câteva bagaje.
Polițiștii de frontieră ieșeni sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituționali, astfel încât să fie oferit suportul legal și necesar persoanelor care se prezintă în zona lor de competență și solicită sprijinul autorităților.
Suntem o echipă puternică și împreună vom reuși să depășim orice obstacol și să îl transformăm în speranță.
