În data de 31 martie 2022, la sediu IGPF a fost sărbătorit Centenarul Revistei FRONTIERA, eveniment care marchează 100 de ani de la apariția primului număr al acestei reviste, pe atunci sub numele de Grănicerul, apărut la 1 aprilie 1920. Împlinirea celor 100 de ani a avut loc la 1 aprilie 2020 și din cauza situației create de pandemia de COVID-19, acum, la împlinirea a 102, s-a reușit marcarea acestui eveniment așa cum se cuvine.
La data de 1 aprilie 1920, dată la care se sărbătoreau și Sfintele Sărbători Pascale, apărea primul număr al publicației lunare „Revista Grănicerilor”, o inițiativă necesară și în același timp lăudabilă a Corpului Grănicerilor condus de generalul Toma Lișcu. Acesta era și președintele Comitetului de Direcție al revistei. Sigur că generalul Toma Lișcu nu a fost singur în fața provocărilor acelor vremuri, el a lucrat cu unii dintre cei mai valoroși ofițeri pe care i-au avut armata și Corpul Grănicerilor și care conduceau mari unități ori activau în statul major, ofițeri cu o bogată experiență în domeniul organizării și conducerii trupelor, dar și cu bogată expertiză, dârzenie și curaj, dovedite pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial. Printre acești ofițeri se aflau și comandanți de brigăzi și regimente care au făcut parte din Comitetul de Direcție al Revistei Grănicerilor (din Comitetul de Direcție mai făceau parte, în calitate de membri: colonel Bădulescu Anton, comand. Brig. II Gr., colonel Pârjolescu Gh., comand. Brig. I Grăniceri, colonel Bârzotescu L., comand. Reg. 3 Gr., colonel Dimitriu Nicolae, comand. Reg. 4 Gr., locotenent colonel Stănescu N., comand. Reg. 1 Gr. locotenent colonel Sima Petre, comand. Reg. 2 Gr., locotenent colonel Cepleanu C., șeful de Stat Major al Corpului Grănicerilor).
Comitetul de redacție al revistei îl avea ca director pe colonel Pârjolescu Gh., iar în cadrul acestui comitet își desfășurau activitatea trei redactori, respectiv locotenent colonel Cepleanu C., maior Greculescu Nicolae și locotenent-comandor Ionescu-Cerna, un administrator, maior Loghin Constantin și un secretar de redacție, locotenent Bodun D.
Rolul activ pe care l-a avut Revista Grănicerilor în viața și activitatea celor ce asigurau paza fruntariilor, a fost asigurat de către temele abordate, pornind de la cele specifice privind pregătirea juridică (drept internațional - n.a.), tactică-militară, educație militară (cu componentele ei: fizică, intelectuală, morală și națională sau patriotică - n.a.), rezultatele obținute în combaterea contrabandei și până la cele de istorie, medicale și prezentarea unor activități publice importante la care participau regele și reprezentanții de frunte ai tânărului stat român.
Putem afirma, că la data apariției ei, în anul 1920, când mijloacele de informare în masă erau reduse, revista a reprezentat hrana „spirituală” a străjerilor aflați la frontierele României Mari și a avut un impact benefic în asigurarea coeziunii structurilor grănicerești dispersate în locuri greu accesibile și de multe ori rupte de realitățile politico-sociale ale acelor vremi. Revista a adus o contribuție importantă la îndeplinirea cu succes a misiunii principale încredințate grănicerilor (care într-o directivă din 1920 a fost formulată astfel: „Paza și supravegherea frontierei Regatului [...], din punct de vedere vamal și militar, cade în primul rând în sarcina Corpului Grănicerilor (art.1 din Legea grănicerilor și Regulamentul acestei legi) [...] În cazul unui atac prin surprindere, pichetele de grăniceri vor face o primă rezistență chiar pe linia de frontieră, anunțând imediat trupele operative din sectorul în care s-a pronunțat atacul - n.a.) prin prezentarea studiilor de caz, a rezultatelor obținute și experienței pozitive acumulate în combaterea contrabandei, dar și a evenimentelor cu impact negativ pentru a putea fi prevenită producerea lor pe viitor.”
Pentru „oțelirea și întregirea lor privind noua misiune”, cum spune același întemeietor al publicației de armă, în primele sale apariții, revista a tratat aspecte privind eroismul, de care au dat dovadă grănicerii în timpul confruntărilor armate încheiate, pentru înlăturarea consecințelor lor și în condițiile greutăților materiale și umane pentru asigurarea pazei și supravegherii eficiente a graniței.
Iată ce le cerea, prin Ordinul de Zi nr. 26/9 mai 1921, noul comandant al Corpului Grănicerilor, Ștefan Ștefănescu, subordonaților săi: „În timp de pace aveți de luptat cu contrabandiștii, cu spionii și instigatorii trimiși de țările dușmane nouă și mai aveți de supravegheat aplicarea legilor vamale. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, cer de la ofițeri, gradați și soldați conștiință în îndeplinirea datoriei, cinste în serviciu și în afara lui, cunoscând că grănicerul cinstit nu se lasă a fi ademenit de făgăduielile celor interesați, care întotdeauna sunt dușmanii țării: contrabandiștii, spionii, pretinșii noi refugiați din țările vecine… Grănicerul trebuie să fie pildă, cuviincios și demn față de populație și funcționarii statului.”
De-a lungul vremii, în numerele revistei au fost relatate și aspecte privind viața concretă a grănicerilor, preocupările lor artistice, poezii, glume și zicale. Mărturiile multor foști lucrători întăresc opinia generală că publicația a constituit un ajutor prețios în procesul de instruire și educare a străjuitorilor de la fruntarii, mijloc util și pertinent de informare în interiorul instituției, veritabil liant de comunicare. Un spațiu larg era destinat „literaturii patriotice, figurilor de eroi din Primul Război Mondial, versurilor din clasicii români și ale unor militari, ordine de zi, sfaturi medicale, legi și instrucțiuni militare, cronice, recenzii etc.”
La 1 aprilie 1932 vedea lumina tiparului revista „Grănicerul”, publicație lunară pentru educația ostașului grănicer, având același profil și același format ca și revista originală, „Revista Grănicerilor”. În primii ani de apariție, comitetul de direcție era prezidat de generalul de divizie Nicolae Uică, pe atunci la comanda Trupelor de Grăniceri, ulterior ministru al apărării naționale. În fruntea comitetului de redacție se afla colonelul Grigore Cornicioiu, comandantul Brigăzii de grăniceri București, iar secretar de redacție era maiorul Ștefan Opriș. Mesajul transmis de către comandantul corpului, în primul număr al revistei conținea în mod simplu și concis, locul și rolul revistei în viața grănicerilor: „În grija ce am pentru fiecare din voi, și din dorința ce am ca voi, străjerii granițelor noastre să aveți la îndemână o călăuză, care să vă lumineze mintea și înalțe sufletul, am hotărât ca pe ziua de 1 aprilie1932, să apară publicația „Grănicerul” care va fi trimisă fiecărui pichet.
Citiți și recitiți această publicație, în cuprinsul căreia veți găsi numai lucruri folositoare, sfaturi, atât pentru îndeplinirea serviciului vostru, cât mai ușor și mai bine, cât și sfaturi și îndrumări pentru viața de toate zilele.
Mă adresez, în special vouă, șefi de pichete, care aveți datoria ca în orele și zilele de repaus, să puneți pe fiecare ostaș grănicer al pichetului, să citească în întregime această publicație, în același timp să aveți grije și de cei care n-au avut fericirea să știe carte și cărora le veți citi voi șefii de pichete, sau alți ostași din pichet, pentru a lumina și pe camarazii voștri, neștiutori de carte”.
Tot în primul număr al revistei a fost prezentat și statutul publicației, din care rezultă organizarea redacției, liniile directoare și politicile publicației și categoriile de articole care vor face obiectul „pe cât posibil” al fiecărui număr. Toți grănicerii din cadrul corpului erau considerați „de facto” colaboratori ai revistei.
Un număr deosebit de important al revistei „Grănicerul” l-a reprezentat, ediția festivă din 3 martie 1934, închinată „foștilor și actualilor grăniceri”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când ostașii de la granițe au fost numiți grăniceri (1834 - n.a.) și 30 de ani de la înființarea Corpului Grănicerilor (1904-n.a.). Acest număr festiv a fost și rămâne o sursă de documentare permanentă pentru istoricii care au studiat Arma Grăniceri (Poliție de Frontieră).
După instalarea guvernului democrat condus de dr. Petru Groza (6 martie 1945), după modelul sovietic, s-a introdus în armată aparatul pentru educație, cultură și propagandă, prescurtat E.C.P.. De la Comandamentul Trupelor de Grăniceri și la unitățile și subunitățile acestuia și până la pichet, cadrele E.C.P.-ului și-au început activitatea în octombrie 1945. Acest serviciu, cuprindea la început un număr de 20 de ofițeri, membrii ai Partidului Comunist Român și avea rolul de „a remodela, în mod revoluționar oștirea română” prin activitatea politico-educativă.
Pe fondul schimbărilor majore care au avut loc în acea perioadă, când se dorea răspândirea în rândul militarilor grăniceri a cuvântului mobilizator al partidului, în toamna anului 1945 a apărut, pentru scurtă vreme, o altă publicație grănicerească, ce se numea „FRONTIERA” și se dorea a fi, la acel moment, în două pagini, un „organ militar de educație, cultură și informație a Regimentului 1 Grăniceri”. Sufletul ei era Pantelimon Comișel, devenit ulterior, din redactor-șef, general-locotenent și comandant al trupelor de grăniceri (1948-1950). Redactor responsabil era colonelul Constantin Nicolescu. Revista a apărut în perioada octombrie 1945 - martie 1946.
La data de 23 octombrie 1945 se tipărea întâiul număr al gazetei grănicerești „CUVÂNTUL GRĂNICERILOR”, apariție săptămânală cu o redacție propriu-zisă, încadrată cu militari a căror unică preocupare era scrisul. Primul număr al revistei a apărut într-un tiraj de 2.000 de numere. La conducerea acesteia s-a aflat, până spre sfârșitul anului 1949, maiorul Constantin Marin, fost combatant în cel de-al Doilea Război Mondial. Noua publicație era prezentată, de generalul Ilie Crețulescu, comandantul Trupelor de Grăniceri. În editorialul consacrat apariției acestui prim număr, se menționa faptul că „acest ziar al grănicerilor a fost creat pentru a educa pe ostași și ofițeri în spiritul noii democrații și pentru a forma ofițeri și ostași conștienți luminați politicește, buni patrioți, disciplinați și bine pregătiți militărește, grăniceri conștienți de datoria ce o au de păzitori ai României democratice”.
Spre sfârșitul anului 1950 „CUVÂNTUL GRĂNICERILOR” își încetează apariția, luându-i locul, tot cu o frecvență de apariție săptămânală, „DE STRAJĂ PATRIEI”, gazetă condusă mai întâi de căpitanul Leonte Silvestru (1952-1954), iar apoi de locotenentul-major Constantin Tatu (1954-1956), cel care avea să devină cel mai longeviv redactor-șef al publicației grănicerilor, care se adresa nu numai grănicerilor ci și altor categorii de militari din MAI.
Continuând tradiția publicațiilor anterioare, gazeta „ÎN SLUJBA PATRIEI” își face apariția la 28 ianuarie 1956. Inițial în 6 pagini, apoi în 8, ea i-a avut ca redactori-șefi pe căpitanul Mihai Pânzaru (1956-1958) și căpitanul Constantin Tatu (1958-1960).
La 7 aprilie 1960, după trecerea grănicerilor în subordinea Ministerului Forțelor Armate, la începutul acelui an, a apărut „GRĂNICERUL”, săptămânal tabloid, care de la primul număr, s-a autointitulat „organ al Comandamentului Trupelor de Grăniceri”. Acesta a fost condus de maiorul Constantin Tatu. Ultimul număr al acestei reviste lua drumul unităților și subunităților în ziua de 11 mai 1982. Un ordin abuziv și stupid al cuplului dictatorial Ceaușescu întrerupea, pentru o vreme, drumul prestigios al presei grănicerești.
Acest drum a fost reluat prin apariția, la 6 decembrie 1990, prin ordin al ministrului Apărării Naționale, a săptămânalului „FRONTIERA”, în 4 pagini tabloid alb-negru, ulterior în 8 pagini, bilunar, având același format A3. Grănicerii se aflau, la Revoluție, în plin proces de transfer de la MApN la Ministerul de Interne. Trecerea s-a amânat pentru mai târziu, în 1992, prin Legea nr. 56, iar în 1999 Trupele de Grăniceri s-au unit cu structura Poliției de Frontieră, care funcționa în cadrul Direcției Generale de Poliție de Frontieră, Străini, Probleme de Migrări și Pașapoarte, precum și cu unele structuri ale Poliției Transporturi Fluviale. A luat, astfel, ființă Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Revista a evoluat odată cu instituția, „la bine și la rău”, după cum a fost și pentru polițiștii de frontieră. Din 24 februarie 2000 apare cu coperte policrome, în format A4, specific unei reviste, în 20 de pagini, iar din 2001 în format A4, 28 pagini, policromie integral, conținând suplimente trimestriale sau semestriale cu acte normative de interes pentru polițiștii de frontieră. În 2005-2006 tirajul atingea 14.000 exemplare în format: A4, 36 pagini, policrome. Reorganizarea PFR și, mai apoi, criza financiară au afectat și evoluția revistei, scăderea numărului de personal al PFR, instabilitatea locurilor de muncă și neacordarea unor drepturi salariale reflectându-se și în numărul de abonamente.
Revista se adresează polițiștilor de frontieră și personalului celorlalte structuri care au atribuții în punctele de trecere a frontierei, instituțiilor de cooperare în domeniul asigurării ordinii și liniștii publice, siguranței naționale și a cetățeanului, familiilor polițiștilor de frontieră, comunităților locale din zona de graniță, tuturor celor interesați de condițiile de trecere a frontierei de stat și activitatea polițiștilor de frontieră, pentru gestionarea la nivel local, național și internațional a vizibilității activităților desfășurate de PFR în menținerea climatului de ordine și siguranță pentru cetățenii români și pentru cei străini.
Spunem acest lucru pentru că, în multe cazuri, reflectate în revistă, Poliția de Frontieră Română a fost un veritabil filtru în care au fost stopate multe autovehicule furate din Occident, țigări ori alte bunuri contrafăcute pentru piețele de desfacere și care, cu siguranță, ar fi afectat economiile statelor dacă nu ar fi fost depistate.
De asemenea, nu de puține ori, rețele de falsificatori de carduri, prostituție ori trafic cu ființe umane, au fost destructurate de polițiștii de frontieră români, iar autorii trimiși în judecată.
De-a lungul timpului revista a fost constant distribuită misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, altor instituții și organisme guvernamentale și non-guvernamentale, interne și internaționale, misiunilor diplomatice ale României din statele membre UE etc. Este demn de menționat și schimbul de publicații cu reviste similare din Spania, Franța, Italia, Germania, Marea Britanie etc.
Dintre temele abordate cu predilecție în paginile revistei pot fi amintite:
- securizarea frontierelor și modernizarea instituției noastre, în ansamblul procesului de reformă derulat la nivelul Ministerului Administrației și Internelor,
- procesul de extindere a Uniunii Europene și consecințele acestuia pentru România, geopolitica și sociologia frontierelor, fenomenele specifice criminalității transfrontaliere, care se manifestă astăzi în Europa și în lume, precum și modalitățile de contracarare a acestora, documente de călătorie, vize, modalități și condiții de acces în spațiul comunitar, integrarea europeană,
- reportaje, anchete despre activitatea la frontieră,
- acquis comunitar; condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cetățenii români la intrarea în spațiul SCHENGEN, la specificul fiecărui stat; legislație de frontieră,
- concepția managerială la nivelul Poliției de Frontieră Române și a structurilor similare din statele membre UE,
- cooperarea polițienească pentru combaterea migrației ilegale, traficului cu ființe umane, cu droguri, armament și muniții, autoturisme de lux furate etc,
- parteneriatul Poliție de Frontieră – comunitate,
- știri diverse.
De-a lungul timpului, revistei i-au fost acordate nenumărate premii, dintre care amintim:
- În cadrul Galei UZPR, Premiul Pentru Reviste 2018 a fost acordat, ca o confirmare a valorii și tradiției de aproape 100 de ani de existență a revistei FRONTIERA; un rol important în obținerea acestui premiu l-a avut interviul publicat cu președintele Academiei Române, academician Ioan-Aurel Pop, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru amabilitatea domniei sale de a accepta interviul propus.
- La data de 28 iunie 2021, la Muzeul Țăranului Român din București, a avut loc celebrarea Zilei Ziaristului Român, eveniment organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România; în cadrul galei, Redacția Revistei Frontiera formată din Crăciun Gabriel, Ștefan Daniel Andreescu, Iulian Puică, Tudor Opaschi, Laurențiu Valentin David și Mihai Bejenaru a avut onoarea să primească, prin intermediul redactorului-șef, distincția „Credință și Loialitate”, pentru abnegația, dăruirea, talentul și priceperea puse în slujba jurnalismului, în întreaga carieră.
Se cuvine să nominalizăm redactorii-șef, redactorii și fotoreporterii care au dat viață acestui proiect, după anul 1990:
- redactori-șef: Vasile Lepădatu (reînființare 1990 - martie 1992), Dumitru Mocanu, Nicușor Dulgheru (aprilie 1992 - decembrie 1993, decembrie 1995 - mai 2000), Romică Moise (iunie 2000 - decembrie 2001), Marius Ionescu (decembrie 2001–2011), Gabriel Crăciun (2012-prezent).
- redactori, după reapariția revistei, în 1990: Gheorghe Cumpătă, Vasile Ursache, George Mihalcea, Cristian Timofte, Bruno Bota, Marin Codreanu, Daniel Buhăniță, Radu-Victor Andrei, Tiberiu Trifan, Constantin Gâdea, Marian Nencescu, Silviu Podea, Monica Ghidion, Aura Vlad, Valentin Marin, Alexandru Barbu, Iulian Puică, Ștefan Andreescu, Elena Ursachi, Petre Bucur, Alexandru Azoiței, Anca Zariosu, Tudor Opaschi și Laurențiu-Valentin David.
- Fotoreporteri și layout: Bogdan Nițoescu, Dan Simionescu, Mihai Bejenaru (foto & layout), Andrei Roman.
- Compartiment tehnic: Dumitra Alexei, Constantin Hurmuz și Cătălin Harasim.
