Anunț de finalizare proiect – Modernizare sistem videoconferință - BV14A_04

În luna aprilie 2026 s-a finalizat implementarea proiectului – Modernizare sistem videoconferință, Acronim – Videoconferință, Cod proiect – BV14A_04, Finanțat din Programul Național 2021-2027 Managementul frontierelor și vize. Proiect în parteneriat între – Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Direcția Generală Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul MAI.

Proiectul a vizat modernizarea sistemului de videoconferință, având ca scop principal îmbunătățirea gestionării frontierelor externe ale României generată de facilitarea comunicării rapide și a schimbului de informații atât la nivel național, cât și la nivelul UE.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 24 luni – respectiv de la 04.04.2024 până la 03.04.2026.

Obiectivele proiectului au fost:

-   asigurarea unui proces decizional optim, sistemele de videoconferință oferind avantajul de a putea lua decizii în timp real, rapide, în situații de urgență sau evenimente de frontieră neașteptate;

-   facilitarea comunicării rapide și eficiente între structurile PFR, structurile PFR și alte instituții din cadrul MAI sau alte instituții naționale, care ajută la creșterea capacității de reacție;

-   îmbunătățirea cooperării transfrontaliere și creșterea schimbului de informații prin crearea unei rețele eficiente de comunicare și colaborare, care contribuie la o mai bună coordonare la nivel european, esențială pentru securitatea frontierelor UE;

-   reducerea necesității deplasărilor fizice pentru diferite ședințe/activități, ceea ce conduce la economisirea de timp și resurse financiare;

-   dezvoltarea profesională a personalului PFR, întrucât sistemele de videoconferință pot fi utilizate pentru instruirea continuă a personalului, asigurându-se că aceștia sunt pregătiți pentru provocările moderne ale gestionării frontierelor UE.

Scopul proiectului: modernizarea sistemului de videoconferință la nivelul PFR, prin achiziționarea a 32 complete de videoconferință de tip 1, 2, 3, 4 și 5 și a licențelor aferente, în vederea asigurării unui proces decizional optimizat care să contribuie la îmbunătățirea gestionării frontierelor asigurând securitatea la nivel european.

Rezultatele atinse în perioada de referință au constat în achiziționarea a 15 complete de videoconferință tip 1, 2 complete de videoconferință tip 2, 2 complete de videoconferință tip 3, 1 complet de videoconferință tip 4, 12 complete de videoconferință tip 5 și 32 de licențe necesare pentru înrolarea terminalelor de videoconferință existente în platforma de videoconferință a DGCTI-MAI.

Valoarea totală a proiectului a fost de 2.483.684 lei cu TVA, din care 75% finanțare europeană nerambursabilă – 1.862.763 lei și 25% finanțare națională nerambursabilă - 620.921 lei.

Valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului a fost de 2.250.405,79 lei cu TVA (costuri directe 2.103.182,98 lei și costuri indirecte 147.222,81 lei), din care 75% finanțare europeană nerambursabilă – 1.687.804,34 lei și 25% finanțare națională nerambursabilă - 562.601,45 lei.

Finanțarea nerambursabilă asigurată din Programul Național Managementul Frontierelor și Vize – www.fed.mai.gov.ro și din bugetul național, în baza contractului de finanțare încheiat cu Autoritatea de Management Afaceri interne, Direcția Fonduri Externe Nerambursabile din Ministerul Afacerilor Interne.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe