
Din cauza temperaturilor extreme, circulația autovehiculelor de transport marfă (peste 7,5 tone) pe teritoriul Ungariei se va desfăşura după un program modificat la sfârșitul acestei săptămâni.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a fost informat de către autoritățile maghiare că, în perioada următoare, pe fondul temperaturilor extreme, circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi permisă după un program special, astfel:
- în data de 1 august 2026 între orele 16:00 – 23:00 (ora României),
- în data de 2 august 2026 între orele 07:00-23:00 (ora României).
În perioada menţionată, conducătorii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate până la încheierea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.
Fac excepţie de la aceste restricţii autovehiculele care efectuează transport de animale vii şi produse perisabile, acestea putând circula pe perioada restricţiilor.
Precizăm faptul că, în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.











