
Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Nădlac au depistat în cadrul controalelor aleatorii o persoană cu dublă cetățenie pe numele căreia exista emis un mandat european de arestare.
În data de 27 iunie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestor activități, a fost oprit pentru control un microbuz înmatriculat în România, în care călătorea, în calitate de pasager, o persoană cu dublă cetățenie, română și cipriotă, în vârstă de 28 de ani.
Cu ocazia controlului, s-a constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din Cipru, un mandat european de arestare pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracțiunii de trafic internațional de droguri.
Persoana a fost predată autorităților competente, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.











