Articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 55.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră arădeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, peste 100 de articole vestimentare estimate la o valoare de peste 55.000 de lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute și susceptibile de a fi contrafăcute.

În data de 06.11.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 24 de ani.

Cu această ocazie, colegii noştri au descoperit în mijlocul de transport, peste 100 de articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute și care erau susceptibile de a fi contrafăcute. Persoana în cauză nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.

Bunurile, în valoare totală de peste 55.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

  • Articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 55.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră arădeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe