
- Ați început cariera în urmă cu 25 de ani în Poliția de Frontieră Română și ați parcurs aproape toate etapele unei cariere operative, de la ofițer și comandant de navă până la funcții de conducere. Ați putea să ne faceți o prezentarea personală și profesională a dumneavoastră, pentru a vă cunoaște mai bine?
Formarea mea profesională a început la Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” și a continuat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” – Facultatea de Marină Militară, ambele din Constanța.
După absolvirea Academiei Navale, în 2002, mi-am început cariera în cadrul Poliției de Frontieră Române. De atunci, am parcurs etape profesionale diverse: de la activitatea operativă în sectoarele Poliției de Frontieră de la Oancea și Vama Veche și misiunile la bordul navelor, până la conducerea unor structuri naționale și, ulterior, la responsabilități de coordonare și comandă la nivel european.
În România, am activat în cadrul Gărzii de Coastă și al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, inclusiv ca șef al Serviciului Centrul Național de Coordonare din cadrul Direcției de Management Naval și ca adjunct al șefului Grupului de Nave Constanța. Aceste experiențe mi-au oferit o perspectivă solidă asupra managementului operațional, conducerii personalului și gestionării situațiilor complexe la frontierele externe. Aș mai dori sa menționez că am activat și în cadrul Punctului Național de Contact Frontex precum și Biroul de Afaceri Europene din SAERI/IGPF.
Cooperarea mea cu autorități din alte state a început încă din 2004, în cadrul Forumului de Cooperare la Marea Neagră. Prima participare la o misiune Frontex a avut loc în noiembrie 2007, iar ulterior am fost desemnat coordonator al Centrului Internațional de Coordonare (ICC) pentru Euxine 2008, prima operațiune comună Frontex desfășurată la Marea Neagră.
În 2016, am făcut pasul către Frontex, inițial în calitate de Operational Officer – expert național detașat. Mi-am continuat dezvoltarea profesională în cadrul Agenției ca și Coordinating Officer, Senior Coordinating Officer/Team Leader, în special în domeniul operațiunilor maritime, al cooperării interinstituționale și al coordonării operaționale. Din iulie 2024, ocup funcția de Deputy Frontex Contingent Commander pentru Grecia și Cipru, cu responsabilități în coordonarea operațională și managementul personalului desfășurat în cele două țări. Experiența acumulată atât la nivel național, cât și european m-a învățat că succesul unei operațiuni nu depinde doar de resursele disponibile sau de procedurile aplicate, ci, mai ales, de profesionalismul oamenilor, de cooperare și de capacitatea de a lua decizii în momente dificile.
Dincolo de activitatea profesională, familia ocupă un loc esențial în viața mea. Sunt căsătorit din 2004 cu Denisa, care mi-a fost alături și m-a susținut în toate deciziile importante legate de cariera mea. Împreună avem două fiice, Bianca Maria, în vârstă de 21 de ani, și Alesia Ioana, de 19 ani.
Una dintre pasiunile mele este alergarea de anduranță, în special maratonul, un sport care îmi oferă echilibru și care m-a învățat, la rândul său, importanța disciplinei, perseverenței și a depășirii propriilor limite. Până în prezent, am alergat maratoane în diferite orașe europene, precum București, Roma, Viena, Praga, Atena și Larnaca.
- Ce v-a determinat să alegeți această profesie și care au fost momentele care v-au definit parcursul profesional?
Am crescut în Constanța, un oraș-port în care prezența marinarilor făcea parte din viața de zi cu zi. Încă din copilărie, am fost fascinat de lumea navală și de ideea de a deveni marinar. În același timp, îmi doream o profesie dinamică, în care disciplina, responsabilitatea și capacitatea de a lua decizii să aibă un rol important.
De-a lungul anilor, am înțeles însă că această profesie înseamnă mult mai mult decât activitatea operativă. Înseamnă responsabilitate față de oameni, respectarea legii și capacitatea de a acționa eficient în situații care se pot schimba foarte repede.
Au existat câteva etape care mi-au marcat în mod deosebit cariera.
Prima a fost perioada petrecută la bordul navelor Poliției de Frontieră. Acolo am învățat cât de importante sunt spiritul de echipă, încrederea reciprocă, disciplina și responsabilitatea față de siguranța echipajului.
O altă etapă importantă a fost conducerea Centrului Național de Coordonare, când am trecut de la responsabilitatea directă pentru un echipaj la coordonarea unor activități și resurse operaționale la nivel național.
Ulterior, activitatea în Garda de Coastă, unde am coordonat operațiuni care implicau numeroase mijloace navale și sute de polițiști de frontieră, mi-a consolidat competențele de management și leadership.
Perioada petrecută în cadrul Serviciului Analiză și Negocieri UE, din Direcția Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale a aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, m-a ajutat să înțeleg mecanismele de cooperare și negociere la nivel european. Această experiență mi-a fost deosebit de utilă ulterior, în coordonarea echipelor multinaționale.
Trecerea la Frontex, în 2016, a reprezentat o nouă provocare: aceea de a lucra într-un mediu internațional, alături de colegi provenind din state și structuri diferite.
Dacă ar fi să identific o lecție comună tuturor acestor etape, aș spune că responsabilitatea unui lider crește odată cu încrederea pe care oamenii și instituțiile i-o acordă.
- O parte importantă a carierei dumneavoastră s-a desfășurat la Constanța, în cadrul Gărzii de Coastă, unde ați coordonat mai mult de 15 de nave și echipajele aferenta de polițiști de frontieră. Cum s-a schimbat, în acea perioadă, misiunea Poliției de Frontieră Române la Marea Neagră și care considerați că sunt cele mai mari provocări ale frontierei maritime?
În perioada în care am activat în Garda de Coastă, am fost martorul unei transformări importante a modului în care România își gestionează frontiera maritimă.
Aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, a adus responsabilități suplimentare. Frontiera maritimă românească a devenit parte a frontierei externe a Uniunii Europene, iar activitățile de supraveghere și control au trebuit adaptate la un sistem european de management integrat al frontierelor.
O evoluție esențială a fost trecerea de la supravegherea bazată predominant pe patrularea cu mijloace navale la un sistem integrat, în care tehnologia, schimbul de informații, analiza de risc și coordonarea operațională au devenit tot mai importante.
Îmi amintesc că printre primele schimbări aduse de aderare s-au numărat planificarea în comun cu autoritățile de frontieră bulgare a activităților mijloacelor navale și raportarea acestora către Frontex, în cadrul proiectului European Patrols Network.
În calitate de adjunct al șefului Grupului de Nave Constanța, am avut responsabilități privind coordonarea activității a peste 15 mijloace navale și a unei structuri de aproximativ 460 de polițiști de frontieră. Această experiență mi-a arătat cât de important este ca resursele umane, mijloacele tehnice și informațiile operaționale să funcționeze într-un sistem coerent.
Provocările au fost întotdeauna multiple: migrația ilegală, traficul de persoane, contrabanda, pescuitul ilegal, poluarea marină și alte forme de criminalitate transfrontalieră.
Astăzi, contextul de securitate din regiunea Mării Negre este și mai complex, în special ca urmare a războiului din Ucraina și a apariției unor noi riscuri, inclusiv amenințări hibride și pericole pentru siguranța navigației.
Cred că viitorul supravegherii maritime va depinde de capacitatea de a combina experiența operativă a echipajelor cu tehnologiile moderne, schimbul rapid de informații și cooperarea dintre autoritățile competente, atât la nivel național, cât și european.
- În perioada în care ați lucrat în Ministerul Afacerilor Interne, ați fost implicat direct în negocierile la nivel european privind dosare precum Regulamentul Frontex, EUROSUR și proiectul „Smart Borders”. Cum ați perceput, din interior, procesul prin care România și-a construit poziția în domeniul managementului frontierelor în relația cu Uniunea Europeană?
Perioada în care am activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în Direcția Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale, a fost deosebit de importantă pentru mine. Mi-a oferit posibilitatea de a înțelege elaborarea politicilor europene dintr-o perspectivă diferită de cea operațională.
Am fost implicat în analiza unor inițiative legislative europene, elaborarea de documente și formularea pozițiilor naționale, inclusiv în dosare privind Regulamentul Frontex, EUROSUR și proiectul Smart Borders.
Am constatat că procesul decizional european presupune un dialog permanent între statele membre și instituțiile europene. Fiecare stat contribuie la identificarea unor soluții comune, încercând totodată să se asigure că particularitățile și nevoile sale operaționale sunt înțelese.
Pentru România, un element important a fost valorificarea experienței acumulate în gestionarea unor frontiere externe complexe, atât terestre, cât și maritime.
Participarea la acest proces m-a ajutat să înțeleg mai bine legătura dintre legislație și aplicarea sa practică. O reglementare europeană trebuie să ofere un cadru comun, însă eficiența sa se verifică în activitatea zilnică a autorităților care o implementează.
Consider că România a evoluat de la etapa adaptării la standardele europene către participarea activă la dezvoltarea politicilor comune în domeniul managementului frontierelor.
Această experiență mi-a fost foarte utilă ulterior în cadrul Frontex, unde am putut privi activitatea operațională atât din perspectiva personalului aflat în teren, cât și din cea a cadrului legislativ și instituțional european.
- În 2016 ați făcut trecerea de la Poliția de Frontieră Română la Frontex. Ce a însemnat pentru dumneavoastră această schimbare de perspectivă – de la gestionarea frontierei unui stat membru la coordonarea unor operațiuni desfășurate într-un cadru european?
Trecerea la Frontex, în 2016, a reprezentat pentru mine atât o oportunitate profesională, cât și o schimbare importantă de perspectivă.
Până atunci, experiența mea fusese acumulată în principal în cadrul unei instituții naționale, chiar dacă activitatea presupunea deja cooperare internațională și participare la inițiative europene.
În cadrul Frontex, am avut ocazia să cunosc direct modul în care diferite state membre își organizează activitățile de control și supraveghere a frontierelor și să lucrez alături de specialiști formați în sisteme profesionale diferite.
Am înțeles repede că, deși procedurile, structurile administrative și experiențele naționale pot fi diferite, obiectivele fundamentale sunt comune: securitatea frontierelor, combaterea criminalității transfrontaliere și respectarea drepturilor fundamentale.
Această schimbare m-a determinat să îmi dezvolt și mai mult capacitatea de adaptare, comunicare și negociere.
Am trecut treptat de la o perspectivă concentrată asupra responsabilităților unei structuri naționale la una în care este necesar să înțelegi interesele, competențele și responsabilitățile mai multor instituții europene și naționale.
Un aspect esențial este că Frontex nu înlocuiește autoritățile naționale, ci le sprijină în îndeplinirea responsabilităților privind gestionarea frontierelor externe.
Pentru mine, experiența din Poliția de Frontieră Română a constituit fundamentul carierei europene. Cunoștințele operaționale și manageriale acumulate în România mi-au permis să mă integrez și să evoluez profesional în cadrul Agenției.
- Ați participat la operațiuni Frontex de la Marea Mediterana, precum cele din Spania, Italia si acum Grecia și ați fost implicat ulterior in operatiuni coordonate de Frontex, EFCA si EMSA (MMOs) în Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Adriatică. Ce ați învățat din aceste experiențe despre cooperarea dintre polițiști de frontieră, gărzi de coastă și alte structuri europene?
Participarea la operațiuni maritime desfășurate în diferite regiuni ale Europei mi-a permis să observ atât asemănările, cât și diferențele dintre modurile în care statele își organizează activitățile de frontiera si gardă de coastă.
Experiențele din operațiunile Frontex din Marea Mediterană, precum și din operațiunile maritime multifuncționale (Multipurpose Maritime Operations – MMO) desfășurate în Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Adriatică, organizate de Frontex, Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului (EFCA) și Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA), mi-au demonstrat valoarea unei abordări integrate.
Aceste operațiuni urmăresc utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile. De exemplu, un mijloc naval sau o capacitate de supraveghere poate contribui, în limitele mandatului și ale cadrului legal aplicabil, la identificarea mai multor categorii de riscuri maritime, de la activități ilegale până la situații care privesc siguranța navigației ori protecția mediului.
Una dintre cele mai importante lecții este că eficiența cooperării nu depinde doar de existența unor acorduri între instituții, ci și de capacitatea de a transforma aceste acorduri în activități concrete.
Schimbul rapid de informații, procedurile comune, exercițiile și pregătirea personalului contribuie la consolidarea încrederii reciproce. În același timp, fiecare instituție trebuie să își respecte propriul mandat și propriile competențe.
Adevărata valoare a cooperării europene apare atunci când instituțiile reușesc să reunească expertiza și resursele disponibile pentru a obține rezultate pe care nu le-ar putea atinge la fel de eficient acționând separat.
- Astăzi, în calitate de Deputy Frontex Contingent Commander pentru Grecia și Cipru, aveți responsabilități care implică atât coordonarea oamenilor, cât și gestionarea unor situații complexe, inclusiv incidente operaționale și situații care presupun utilizarea forței. Cum se schimbă modul de a lua decizii atunci când responsabilitatea nu mai privește doar propria echipă, ci oameni și structuri din mai multe state europene?
Odată cu asumarea unor responsabilități de comandă la nivel european, procesul decizional devine mai complex, deoarece trebuie să ia în considerare mai multe dimensiuni: operațională, juridică, instituțională și umană.
În funcția pe care o ocup în prezent, coordonarea personalului și gestionarea situațiilor operaționale presupun o colaborare permanentă atât cu structurile Agenției, cât și cu autoritățile naționale competente.
Un element esențial este înțelegerea clară a responsabilităților, a lanțului de comandă și a cadrului legal aplicabil.
În situațiile care presupun utilizarea forței, principiile legalității, necesității, proporționalității și precauției sunt fundamentale. Orice incident trebuie evaluat obiectiv, documentat corespunzător și gestionat în conformitate cu procedurile aplicabile.
Consider că rolul unui comandant nu este doar să reacționeze după producerea unui incident, ci și să contribuie la prevenirea situațiilor care pot genera riscuri pentru personal sau pentru persoanele cu care acesta interacționează.
Pregătirea profesională, comunicarea clară și cunoașterea procedurilor sunt, din această perspectivă, esențiale.
Gestionarea incidentelor presupune, totodată, cooperarea cu structurile specializate ale Agenției și respectarea mecanismelor de raportare și monitorizare, inclusiv a celor privind drepturile fundamentale.
Din punctul meu de vedere, o decizie bună nu este neapărat cea luată cel mai rapid, ci cea luată la timp, pe baza informațiilor disponibile, în limitele competențelor și cu asumarea responsabilității pentru consecințele sale.
Iar atunci când conduci personal provenind din mai multe state, încrederea se construiește prin transparență, consecvență, corectitudine și aplicarea acelorași standarde profesionale tuturor.
- Frontex a evoluat considerabil față de momentul în care ați ajuns în Agenție, în 2016. Din perspectiva dumneavoastră, care sunt cele mai importante schimbări pe care le-ați observat în acești ani în ceea ce privește modul în care Europa își protejează frontierele externe?
Din perspectiva mea, transformarea Frontex din ultimul deceniu reprezintă una dintre cele mai importante evoluții instituționale în domeniul managementului frontierelor europene.
Când am început să lucrez în cadrul Agenției Frontex, aceasta se afla într-un proces de extindere a mandatului și de consolidare a rolului său operațional.
Ulterior, în special odată cu adoptarea Regulamentului (UE) 2019/1896, Agenția a primit responsabilități și capacități extinse, iar dezvoltarea corpului permanent (Standing Corps) a reprezentat o schimbare fundamentală.
Frontex a evoluat de la o structură concentrată în principal pe sprijinirea și coordonarea resurselor puse la dispoziție de statele membre către o agenție cu o componentă operațională proprie, mult mai puternică.
O altă schimbare importantă este evoluția tehnologică. Utilizarea sistemelor moderne de supraveghere, schimbul de informații prin EUROSUR, analiza de risc și dezvoltarea unor sisteme precum Entry/Exit System contribuie la gestionarea mai eficientă a frontierelor externe.
În paralel, respectarea drepturilor fundamentale, mecanismele de monitorizare și responsabilitatea instituțională au căpătat o importanță tot mai mare.
La fel de importantă este consolidarea cooperării dintre Frontex, statele membre și celelalte agenții europene.
Astăzi, provocările nu mai pot fi analizate exclusiv din perspectiva migrației ilegale. Criminalitatea organizată transfrontalieră, amenințările hibride și schimbările geopolitice impun o abordare mai complexă.
Dincolo de modificările legislative sau organizaționale, cred că principala transformare constă în dezvoltarea unei culturi profesionale europene comune, în care personalul provenit din state diferite poate lucra împreună, pe baza acelorași principii și obiective.
- România se află astăzi la frontiera externă a Uniunii Europene și are, prin Marea Neagră și frontierele cu Ucraina, Republica Moldova și Serbia, un rol important în securitatea frontierelor europene. Cum vedeți contribuția Poliției de Frontieră Române la arhitectura europeană de securitate și ce experiență românească considerați că poate fi valorificată la nivel european?
Consider că Poliția de Frontieră Română are o contribuție importantă la securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene, atât prin responsabilitățile care îi revin, cât și prin experiența profesională acumulată în ultimele decenii.
România gestionează frontiere externe complexe, inclusiv frontiera maritimă la Marea Neagră și frontierele terestre cu Ucraina, Republica Moldova și Serbia.
Fiecare dintre aceste frontiere are particularități operaționale și necesită o abordare adaptată, bazată pe analiza de risc, cooperare instituțională și utilizarea eficientă a resurselor.
Un element important îl reprezintă experiența acumulată în dezvoltarea sistemelor integrate de supraveghere, organizarea structurilor de coordonare și cooperarea cu autoritățile statelor vecine.
În plus, Poliția de Frontieră Română a contribuit constant la operațiunile Frontex prin personal specializat și mijloace tehnice, demonstrând capacitatea de a participa activ la eforturile europene comune.
Integrarea deplină a României în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, reprezintă o etapă importantă și o confirmare a progreselor realizate în acest domeniu.
Experiența românească poate fi valorificată în special în supravegherea integrată a frontierelor, coordonarea operațională, cooperarea maritimă și pregătirea profesională.
Un avantaj important al specialiștilor români este experiența practică acumulată în gestionarea unor situații operaționale diverse, uneori într-un context regional dificil.
Cred că România trebuie privită nu doar ca un stat care gestionează o parte importantă a frontierei externe, ci și ca un partener capabil să contribuie cu expertiză, personal calificat și soluții la dezvoltarea managementului european al frontierelor.
- Ați trecut, în carieră, de la conducerea unei nave și a unor echipe operative la coordonarea unor structuri internaționale și, în prezent, la responsabilități de comandă în Frontex. Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, să fii un bun lider într-un mediu în care oamenii provin din culturi, sisteme profesionale și instituții diferite?
Pentru mine, leadershipul înseamnă, înainte de toate, responsabilitate față de oameni și capacitatea de a crea condițiile în care aceștia își pot îndeplini misiunile cât mai eficient.
De-a lungul carierei, am avut ocazia să conduc structuri operaționale și echipe de dimensiuni diferite. Fiecare etapă m-a învățat că nu există o singură formulă de leadership potrivită oricărei situații.
Într-un mediu internațional, provocarea este și mai mare, deoarece oamenii provin din culturi, instituții și sisteme de pregătire diferite.
Un lider trebuie să înțeleagă aceste diferențe și să le transforme într-un avantaj, nu într-o sursă de dificultăți.
Respectul reciproc, comunicarea transparentă și corectitudinea în luarea deciziilor sunt, în opinia mea, elemente fundamentale.
Este important ca fiecare membru al echipei să înțeleagă nu doar ce are de făcut, ci și de ce contribuția sa contează pentru atingerea obiectivelor comune.
Un lider trebuie, de asemenea, să știe să asculte, să accepte opinii diferite și să își adapteze abordarea atunci când situația o impune, fără a pierde din vedere obiectivele misiunii.
Experiența m-a învățat că autoritatea formală îți oferă posibilitatea de a conduce o echipă, însă încrederea și respectul oamenilor se câștigă prin comportament, profesionalism și consecvență.
Un lider bun își asumă responsabilitatea pentru deciziile luate, își sprijină oamenii în situațiile dificile și promovează un mediu în care profesionalismul și integritatea sunt mai importante decât diferențele de naționalitate sau de poziție ierarhică.
- După aproape 25 de ani în domeniul aplicării legii, din care peste un deceniu de experiență în Frontex, privind atât România, cât și Europa dintr-o perspectivă privilegiată, cum vedeți viitorul profesiei de polițist de frontieră? Ce competențe și ce valori vor deveni esențiale pentru polițiștii de frontieră ai următorilor ani?
Consider că profesia de polițist de frontieră va continua să evolueze semnificativ în următorii ani, pe fondul dezvoltării tehnologice și al schimbărilor din mediul de securitate european și internațional.
Viitorul va presupune o utilizare din ce în ce mai intensă a sistemelor digitale, a tehnologiilor de supraveghere, a analizei de date și a instrumentelor de sprijin pentru luarea deciziilor.
Sistemele europene de informații și interoperabilitatea acestora vor deveni tot mai importante, iar personalul va trebui să dețină competențe tehnice și digitale care, cu două decenii în urmă, nu erau la fel de relevante pentru activitatea curentă.
În același timp, provocările de securitate vor continua să se diversifice. Pe lângă migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră, polițiștii de frontieră vor trebui să fie pregătiți pentru amenințări hibride, atacuri cibernetice și situații operaționale generate de instabilitatea geopolitică.
Cred însă că tehnologia, oricât de avansată ar deveni, nu va putea înlocui complet experiența, discernământul și responsabilitatea umană.
Din această perspectivă, competențele de comunicare, adaptabilitatea, capacitatea de analiză, cunoașterea legislației și lucrul în echipe internaționale vor fi esențiale.
La fel de importante vor rămâne integritatea, respectarea drepturilor fundamentale, empatia și responsabilitatea profesională.
Un polițist de frontieră modern trebuie să fie capabil să asigure securitatea frontierei și, în același timp, să înțeleagă că fiecare decizie pe care o ia poate avea consecințe directe asupra vieții unor oameni.
După experiența acumulată în cadrul Poliției de Frontieră Române și al Frontex, sunt convins că viitorul acestei profesii nu va depinde exclusiv de tehnologiile sau resursele pe care le vom avea la dispoziție, ci mai ales de calitatea oamenilor care le vor utiliza.
Tehnologia poate îmbunătăți capacitatea de supraveghere și de reacție, dar profesionalismul, integritatea și judecata umană vor rămâne elementele care fac diferența.
În încheiere, aș dori să subliniez un aspect pe care îl consider esențial în parcursul meu profesional: oamenii pe care am avut șansa să îi întâlnesc și alături de care am lucrat.
De-a lungul carierei, am avut privilegiul de a cunoaște profesioniști deosebiți, oameni de la care am avut ce învăța și care, într-un fel sau altul, au contribuit la formarea și evoluția mea profesională. Aș dori să îi amintesc în mod special pe Leontin Cezar, Costel Bucur și Andreea Niculiu, persoane pentru care am o apreciere deosebită și cărora le port un sincer respect.
Le sunt recunoscător lor, dar și tuturor colegilor alături de care am împărțit responsabilități, provocări și reușite de-a lungul anilor. Privind în urmă, consider că o carieră nu se măsoară doar prin funcțiile ocupate, responsabilitățile asumate sau rezultatele obținute, ci și prin oamenii pe care îi întâlnești, lecțiile pe care le înveți de la ei și relațiile de respect și încredere care rămân în timp.
Pentru că, dincolo de orice realizare profesională, oamenii sunt cei care dau cu adevărat valoare unei cariere.




























