Două autoturisme căutate de autoritățile din Marea Britanie și Germania depistate de polițiștii de frontieră doljeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat două autoturisme semnalate ca fiind căutate de autoritățile din Marea Britanie și Germania, evaluate la peste 100.000 lei.

*La data de 28 martie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru control, în zona de competență, un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean turc, în vârstă de 52 de ani, care circula pe ruta Turcia–Germania. În urma verificărilor specifice, s-a constatat că vehiculul este semnalat ca fiind furat, conform unei alerte emise de autoritățile germane.

Autoturismul, estimat la aproximativ 35.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

*În aceeași zi, în jurul orei 16:45, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, condus de un cetățean român. Verificările au arătat că vehiculul este semnalat ca fiind furat, conform unei alerte emise de autoritățile britanice.

Și în acest caz, autoturismul, evaluat la aproximativ 72.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Prin misiunile specifice desfășurate în sistem integrat cu celelalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu continuă să acționeze cu fermitate, în vederea combaterii criminalității transfrontaliere și a protejării securității în spațiul Schengen.

 

  • Două autoturisme căutate de autoritățile din Marea Britanie și Germania depistate de polițiștii de frontieră doljeni
  • Două autoturisme căutate de autoritățile din Marea Britanie și Germania depistate de polițiștii de frontieră doljeni
  • Două autoturisme căutate de autoritățile din Marea Britanie și Germania depistate de polițiștii de frontieră doljeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe