Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au depistat cincisprezece cetățeni străini care nu dețineau documentele necesare pentru a călători în spațiul Schengen și care au încercat să intre ilegal în România, ascunși într-un automarfar.
În data de 16.12.2025, în jurul orei 07:25, în parcarea din proximitatea stației de taxare Calafat–Vidin, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu polițiști de frontieră bulgari, au oprit pentru control un automarfar înmatriculat în Bulgaria. Acesta era condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 52 de ani, care circula pe ruta Bulgaria–Cehia și transporta, conform documentelor, materiale feroase.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, în interiorul semiremorcii au fost depistate cincisprezece persoane, cetățeni străini, care nu dețineau documente de călătorie valabile și nu îndeplineau condițiile legale de intrare în România. În urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Maroc.
Având în vedere cele constatate, cei cincisprezece cetățeni străini, șoferul și automarfarul au fost preluați de către autoritățile bulgare, în vederea continuării cercetărilor.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, va continua să acționeze ferm pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum și pentru menținerea climatului de siguranță la frontierele țării.













