Tentativă de trecere ilegală a frontierei, oprită la Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu- Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari, în urma unei acțiuni BLITZ, au depistat o persoană de sex feminin, de origine siriană, ascunsă sub bagaje  într-un autoturism, care nu deținea documente necesare pentru a călători în spatiul Schengen, încercînd să intre ilegal în România

În data de 30.12.2025, în jurul orei 22.00, în parcarea din proximitatea stației de taxare a podului Calafat- Vidin, în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu- Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari au selectat pentru control un autoturism marca MERCEDES, condus de către un cetățean german, care circula pe ruta Bulgaria-România-Germania. Împreună cu acesta mai călătoreau 2 bărbati, tot de cetățenie germană. La controlul efectuat, atât conducătorul auto, cât și celelalte două persoane au prezentat documente valabile de călătorie.

În urma verificării amănunțite, în interiorul autoturismului, pe bancheta din spate a fost decoperită o persoană de sex feminin, ascunsă sub mai multe haine și bagaje. Aceasta a declarat că este cetățean sirian, prezentând în acest sens și un document eliberat de autoritățile bulgare pentru solicitanții de azil.

Persoanele în cauză și autoturismul au fost predate autorităților bulgare, în conformitate cu prevederile Planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară.

Poliția de Frontieră Română continuă acțiunile de prevenire și combatere a migrației ilegale și a formelor de criminalitate transfrontalieră, în cooperare cu autoritățile naționale și internationale de profil.

  • Tentativă de trecere ilegală a frontierei, oprită la Calafat
  • Tentativă de trecere ilegală a frontierei, oprită la Calafat
  • Tentativă de trecere ilegală a frontierei, oprită la Calafat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe