Produse contrafăcute în valoare de 11,5 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Turnu Măgurele. Șoferul a încercat să ofere mită 300 de euro


Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Turnu Măgurele, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Turnu Măgurele și lucrători vamali, au descoperit peste 31.000 de articole vestimentare, încălțăminte și produse de marochinărie, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Valoarea estimată a bunurilor este de 11,5 milioane de lei. În cadrul acțiunii, conducătorul autocamionului a încercat să ofere unui polițist de frontieră suma de 300 de euro, însă acesta a refuzat suma de banii și a sesizat autoritățile competente.

În data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 19:30, o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu Măgurele și un polițist din cadrul Poliției Municipiului Turnu Măgurele, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 52, în apropierea fostului Punct de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, a efectuat un control asupra unui autocamion înmatriculat în Ungaria.

Acțiunea s-a desfășurat în baza analizei de risc și în cadrul Planului de măsuri instituțional pentru diminuarea riscurilor la frontierele României.

Mijlocul de transport era condus de un cetățean turc, în vârstă de 49 de ani, circula pe ruta Turcia-Belgia, iar conform documentelor de însoțire a mărfii transporta produse din plastic.

În timpul verificărilor, conducătorul auto a încercat să ofere polițistului de frontieră suma de 300 de euro. Colegul nostru a refuzat ferm suma de bani și a sesizat de îndată autoritățile competente, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Ulterior, pentru efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, a fost constituită o echipă mixtă, formată din polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și lucrători vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.

În urma controlului efectuat, au fost descoperite 31.475 de articole vestimentare, încălțăminte și produse de marochinărie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența sau autenticitatea produselor transportate.

Întreaga cantitate de bunuri, estimată la o valoare de peste 11.518.800 de lei, a fost reținută de lucrătorii vamali în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestuia, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

În urma dispozițiilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, autocamionul și semiremorca au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, asigurând securitatea frontierelor și protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

  • Produse contrafăcute în valoare de 11,5 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Turnu Măgurele. Șoferul a încercat să ofere mită 300 de euro
  • Produse contrafăcute în valoare de 11,5 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Turnu Măgurele. Șoferul a încercat să ofere mită 300 de euro
  • Produse contrafăcute în valoare de 11,5 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Turnu Măgurele. Șoferul a încercat să ofere mită 300 de euro
  • Produse contrafăcute în valoare de 11,5 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Turnu Măgurele. Șoferul a încercat să ofere mită 300 de euro

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe