Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au descoperit, în urma efectuării unui control asupra unui autocamion, înmatriculat în Bulgaria, 17.274 de flacoane de parfum inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de aproximativ 4.318.000 de lei.
În data de 12 noiembrie 2026, în jurul orei 17:00, în parcarea din proximitatea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, pe DN 56, pe sensul de deplasare dinspre Bulgaria către România, polițiștii de frontieră au desfășurat o acțiune de tip BLITZ, în cadrul Planului de măsuri instituțional pentru diminuarea riscurilor la frontierele României.
Cu această ocazie, în baza analizei de risc, a fost selectat pentru control un autocamion, înmatriculat în Bulgaria. Vehiculul era condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 45 de ani și se deplasa pe ruta Bulgaria–România, transportând diverse bunuri în regim de coletărie.
Cu ocazia efectuării controlului asupra mijlocului de transport, în compartimentul de marfă, printre bunurile transportate, au fost identificați 10 paleți încărcați cu cutii de carton. În interiorul acestor cutii au fost descoperite 17.274 de flacoane de parfum purtând însemnele unor mărci cunoscute, existând suspiciunea rezonabilă că produsele sunt contrafăcute.
Conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență pentru bunurile în cauză și nici acordul titularilor de marcă pentru comercializarea produselor.
Toate bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 4.318.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, asigurarea securității frontierelor și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.















