
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au depistat doi cetățeni străini care nu dețineau vize valabile sau permise de ședere pentru a călători în spațiul Schengen.
În data de 21.12.2025, în jurul orei 12:45, pe DN 56, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu omologii bulgari și cu personalul firmei care administrează podul Calafat-Vidin, au acționat în proximitatea stației de taxare a podului Calafat-Vidin pentru depistarea a două persoane. Acestea au fost observate sărind dintr-un camion şi deplasându-se dinspre Bulgaria spre România.
Imediat, colegii noștri s-au deplasat la faţa locului și au identificat cele două persoane, stabilind că sunt cetățeni palestinieni, de sex masculin, în vârstă de 24 de ani, respectiv 26 de ani, care nu dețineau vize valabile sau permise de ședere pentru a călători în spațiul Schengen.
În urma cercetărilor efectuate în comun cu autorităţile bulgare, cetăţenii străini au declarat că s-au urcat în autocamion într-o parcare din Turcia, fără ştirea şoferului.
În conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră cu ocazia căreia cei doi cetățeni palestinieni, șoferul și autocamionul au fost preluați de către autorităților competente din Bulgaria pentru continuarea cercetărilor.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.














