Marfă contrafăcută în valoare de peste 2 milioane de lei, decoperită la Giurgiu


Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în urma verificării mai multor mijloace de transport 10.076 de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumerie,  toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

 În perioada 4-8 martie a.c., la diferite intervale orare, polițiști din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au oprit pentru control în cadrul unor acțiuni tip BLITZ, pe DN5, mai multe mijloace de transport care se  deplasau pe direcția Turcia, Ucraina, Germania și Republica Moldova.

În urma controlului efectuat au fost descoperite 10.076 de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile aparțineau unor cetățeni ucraineni, moldoveni  și turci care nu au putut prezenta documente de proveniență.

Bunurile descoperite, estimate la o valoare de aproximativ 2.092.250 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite dosare penale.

În prezent, față de persoanele în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu acționează zilnic, alături de celelalte instituții competente, în întreagă zonă de responsabilitate, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, inclusiv a traficului de produse contrafăcute, contribuind la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.

 

  • Marfă contrafăcută în valoare de peste 2 milioane  de lei, decoperită la Giurgiu
  • Marfă contrafăcută în valoare de peste 2 milioane  de lei, decoperită la Giurgiu
  • Marfă contrafăcută în valoare de peste 2 milioane  de lei, decoperită la Giurgiu
  • Marfă contrafăcută în valoare de peste 2 milioane  de lei, decoperită la Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe