"Law Enforcement Leadership Development - Future Leaders"
Programul de cooperare internațională CEPOL cuprinde oportunități de schimb în cadrul cooperării internaționale a CEPOL - EUROMED, proiectul TOPCOP și proiectul CT INFLOW. Aceste proiecte au ca scop sprijinirea autorităților naționale și locale în consolidarea capacității instituționale și tehnice, în cadrul agențiilor de aplicare a legii, pentru a lupta mai bine împotriva criminalității organizate, pentru a preveni și a destructura rețelele teroriste și pentru a urmări penal activitățile legate de terorism. Prin intermediul acestui program special de schimb, CEPOL contribuie la crearea unor parteneriate de încredere și egalitate cu funcționari din domeniul aplicării legii din țările vecine UE.
În cadrul proiectului TOPCOP și EUROMED, programul de schimb pentru cooperare internațională oferă autorităților de aplicare a legii posibilitatea de a face schimb de experiență în domeniul traficului de persoane, al infracțiunilor legate de droguri, al facilitării imigrației ilegale, al traficului ilicit de arme de foc, al criminalității cibernetice, al finanțelor criminale, al spălării banilor și al recuperării activelor, al comerțului online cu bunuri și servicii ilicite, al infracțiunilor împotriva mediului, al criminalității organizate în domeniul proprietății, al fraudei cu documente, al drepturilor fundamentale, al sprijinului tehnic, al analizei și al cooperării în materie de aplicare a legii, al schimbului de informații și al interoperabilității. Programul TOPCOP, în speță Scoala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea a găzduit vizita unui ofițer de la Universitatea Națională de Afaceri Interne din Harkiv, Ucraina și un ofițer din școala noastră a fost în programul de exchange la universitatea menționată mai sus.
Dezvoltarea conducerii/leadership-ului în domeniul aplicării legii - Viitori lideri este un curs organizat sub egida CEPOL unde activitatea de bază vizează îmbunătățirea performanțelor de conducere și a cooperării liderilor la nivelul UE prin consolidarea competențelor viitorilor factori de decizie în materie de aplicare a legii, în ceea ce privește formularea de strategii, punerea în aplicare și gestionarea schimbării, cu un accent deosebit pe dimensiunea internațională/UE a aplicării legii, în conformitate cu drepturile fundamentale și valorile UE. Activitatea vizează promovarea unei rețele de viitori lideri în domeniul aplicării legii în UE, încurajând parteneriatul internațional, abordând provocările viitoare ale aplicării legii și evaluând nevoile de formare în ceea ce privește dezvoltarea conducerii.
„Law Enforcement Leadership Development - Future Leaders”- program de schimb - modulul III
Dimensiunea internațională a schimbării s-a focusat pe vizita de lucru a unor ofițeri cu funcții de conducere, reprezentanți din Irlanda, Regatul Suediei și Republica Franceză. Ofițerii care au făcut parte din Grupa numărul 6 (comisar Michelle Baker, Irlanda (Siochana), comisar șef dr. Ioana Bordeianu, România (Oradea), comisar Martin Hemington, Suedia (Stockholm) și maiorul Charles Romatet, Franța (Paris), au avut ca atribuții de studiu și analiză „Activitatea de poliție în zonele prioritare”. Aceștia și-au propus îmbunătățirea eficacității în problematica leadership-ului stabilind coordonate de cooperare cu reprezentanții țărilor participante, dar și cu structurile din țara selectată având ca principal obiectiv analiza activității de poliție în zonele prioritare, în contextul războiului din Ucraina.
Plus valoarea activității organizate sub egida CEPOL a fost dată de modul de cooperare, organizare și relaționare în cadrul activităților internaționale. Dezideratul cooperării a fost susținut atât de colaboratori, cât și de experți din diferite structuri. Astfel, inspector principal Adriana Dinică, coordonatorul Compartimentului Relații Internaționale și Topogeodezie, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, a prezentat rezultatele deosebite pe care colegii săi le au în combaterea infracționalității transfrontaliere și modul în care Inspectoratul gestionează provocările la frontieră, în situația războiului din Ucraina.
Inspectoratul Județean de Poliție Bihor, prin Compartimentul de crimă organizată și Laboratorul de detectare a comportamentului simulat (detectorul de minciuni), a fost reprezentat de comisar șef de poliție Lăzău Florin, șeful compartimentului și ofițerul specialist în detectarea comportamentului simulat, psiholog, comisar de poliție Papp Lavinia.
La Primăria Oradea, ofițerii au fost întâmpinați de viceprimarul Antonia Nica care a făcut precizarea că sunt onorați să primească la Oradea o astfel de echipă de profesioniști și că este sigură că proiectul din care aceștia fac parte, al schimbului de bune practici și experiențe în leadership este și va fi unul de succes.
Conferința de la Muzeul Țării Crișurilor unde reprezentanții celor 4 țări au fost invitați în parteneriat și profesorii și studenții de la Universitatea Oradea, Departamentul Relații Internaționale și Studii Europene a adus activității de exchange un element suplimentar de cercetare, diseminare și consolidare. Cei patru ofițeri au prezentat concluzii și elemente cheie referitoare la războiul din Ucraina, traficul de persoane, traficul de armament și amenințările de securitate cibernetică.
Delegația a făcut apoi o vizită la Inspectoratul de Jandarmi Județean, unde comandantul acestuia, colonel Ioan Bogdan a vorbit despre măsura în care jandarmii bihoreni reușesc să contribuie la activitatea de protecție și prevenție la nivelul județului Bihor, colaborările naționale și internaționale etc.
Experții au vizitat și Punctul de contact Artand unde s-au întâlnit cu șefii celor două puncte de contact din România și Ungaria, comisar șef Attila Ambruș (România) și locotenent colonel de poliție Szabo Sandor (Ungaria), care au explicat istoricul punctului și modul de lucru al lucrătorilor români și maghiari prezenți aici.
Delegația a fost apoi însoțită de comisar șef de poliție Ghiță Borșa, adjunctul Sectorului de Poliție de Frontieră Borș, care a prezentat celor prezenți modul de lucru al agenților în linia I de control, împreună cu colegii din Ungaria, exemplificând faptul că plus valoarea lucrului în echipa comună vine și din faptul că participanții la trafic au o singură oprire pentru controlul de frontieră.
După vizitarea PTF Bors I ofițerii au vizitat PTF Bors II sub coordonarea șefului punctului, comisar de poliție Răzvan Pop, care a prezentat liniile și modul de lucru în linia I de control, cât și rezultatele obținute și modul de implementare a interoperabilității la frontieră, lucrând în comun cu polițiștii maghiari.
Ofițerii din Franța, Irlanda și Suedia au fost impresionați de orașul Oradea și echipa de vârf din cadrul Primăriei Oradea, de arhitectura orașului și viața culturală a acestuia. Au precizat și că obiectivele celui de-al III-lea modul au fost analizate atent și că putem dovedi faptul că performanțele manageriale și cele de cooperare între lideri la nivel european au fost îndeplinite cu succes, iar competențele în domeniul leadership-ului din cadrul autorităților de aplicare a legii în termeni de formulare de strategii, implementare și schimbare de management în conformitate cu drepturile fundamentale și valorile Uniunii europene încurajează parteneriatul european, cursul oferind oportunitatea abordării provocărilor viitoare și nevoile de pregătire în relația cu dezvoltarea leadership-ului.