Ordinul “Mihai Viteazul » a fost creat de către regele Ferdinand I, fiind instituit prin Înaltul Decret Regal nr. 2968 din 26 septembrie 1916. A fost acordat numai ofițerilor, pe timp de război, pentru fapte de arme excepționale în fața inamicului și avea trei clase: I, a II-a și a III-a. De asemenea, drapelele unor unități care s-au distins în lupte au primit această prestigioasă distincție.
Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, model 1916, se prezintă sub forma unei cruci, de 40 mm, cu brațele terminate în floare de crin, din metal auriu, emailată albastru, având pe avers, gravată în excizie, cifra regelui Ferdinand (două litere “F » adosate), surmontată de coroana regală, de 20 mm, ambele aurii, iar pe revers, în centru, tot cu auriu, anul instituirii modelului: 1916. Crucea era surmontată de coroana regală, închisă, terminată cu glob crucifer, de care, printr-un inel, se prindea panglica de culoare vișinie, lată de 37 mm, cu margini aurii de 3 mm. Acest model se purta pe piept, în partea stângă.
Crucea - simbolizează axa lumii și punctul de intersecție dintre figurile geometrice fundamentale reprezentate de cerc (cerul) și pătrat (pământul). Are și un simbolism spațial, deoarece brațele corespund celor patru puncte cardinale. Provine din cuvântul latinesc cruce(m), „caznă”.
Crinul - floare, eminamente regală, ce simbolizează deopotrivă puterea și rafinamentul, forța materială, dar și avântul spiritual.
Aurul - metal utilizat în alcătuirea stemelor; este reprezentat convențional prin puncte plasate la egală distanță între ele; simbolizează bogăție, forță, credință, puritate, constanță, bucurie, prosperitate, viață lungă.
Albastru (azur) - culoare utilizată în alcătuirea stemelor, reprezentată convențional prin linii orizontale plasate la distanță egală. Semnifică loialitate, fidelitate, frumusețe.
Gravarea - se poate face în adâncime (incizie) ori în relief (excizie).
Surmontat - se spune de pal, fascie, chevron și, în general, orice altă piesă care nefiind în poziția sa ordinară este însoțit în șef de o altă figură.
Coroană închisă - coroana formată dintr-un cerc frontal de care se prind mai multe arcuri ce se unesc în partea superioară; de obicei, este dotată cu pietre prețioase și terminată printr-un glob crucifer.
Glob crucifer - sferă suprapusă de o cruce care se găsește în vârful coroanelor închise, în mâna unor personaje sau deasupra unor scuturi; este însemn al puterii suverane, atribut al suveranității. În heraldica românească globul crucifer este întâlnit în stemele Țării Românești, în armele Moldovei și armeriile statului român. Sfera simbolizează pământul, iar crucea de pe sferă simbolizează dominația creștină asupra lumii.
Au primit Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, drapelul și următorii ofițeri din regimentul 1 grăniceri: drapelul regimentului 1 grăniceri:
Maiorul Dumitru Nicolae, pentru vitejia și energia cu care și-a condus batalionul pe câmpul de luptă; într-o luptă serioasă pentru o pozițiune, a luat arma unui rănit și a mers la asalt în fruntea trupei sale.
Maiorul Popovici Ioan.
Căpitanul Constantinescu Traian, pentru că fiind comandantul mitralierelor, a luptat cu o vitejie demnă de admirat; în timpul unei violente lupte pentru stăpânirea unui munte, a luptat cu îndârjire până ce a căzut rănit.
Căpitanul Popovici Ioan, pentru vitejia și energia cu care și-a condus unitatea pe câmpul de luptă; în timpul unei lupte pentru un munte, a oprit și respins inamicul ce înainta, deși avea un număr restrâns de oameni.
Căpitanul Stoenescu Calistrat16, pentru eroismul și destoinicia ce a arătat în toate luptele și în special pentru curajul cu care a atacat și ocupat un munte însemnat.
Locotenentul Enescu Gheorghe, pentru vitejia ce a arătat în timpul unor lupte grele, în care inamicul reușise să rupă legătura dintre trupe; printr-un strălucit atac cu baioneta a reușit să-l respingă și să refacă legătura.
Locotenentul-colonel Cantacuzino Gheorghe, comandant, pentru bravura și vrednicia arătată pe câmpul de luptă.
Au primit Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, drapelul și următorii ofițeri din regimentul 2 grăniceri: drapelul, pentru vitejia, avântul și devotamentul ce au arătat atât ofițerii cât și trupa în luptele extrem de înverșunate ce acest brav regiment a avut la Turtucaia:
Locotenentul-colonel Rădulescu Dimitrie, comandant, pentru bravura și avântul remarcabil cu care a condus regimentul la atacul dat la 31 iulie 1917 asupra pozițiunilor inamice de la cotele 789 și 703. Cucerind pozițiunea și fiind contraatacat în chip violent, a rezistat vitejește cu regimentul și a respins trupele vrăjmașe pricinuindu-le sângeroase pierderi. Locotenentul-colonel Rădulescu Dimitrie, comandantul regimentului 2 grăniceri, se va considera ca decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa III-a, în loc de Ordinul „Steaua României” cu spade, în grad de Ofițer, cum din eroare s-a publicat prin înaltul decret nr. 1.327, din 11 noiembrie 1917, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 198 din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917, p. 2095 și în „Monitorul Oastei” nr. 142 din 21 noiembrie 191720.
Maiorul Costăchescu Alexandru, pentru vitejia și avântul cu care a condus batalionul la atacul dat asupra pozițiunilor de la cotele 789 și 703, de pe dealul Coșna, în ziua de 31 iulie 1917. Văzându-se copleșit de focul și numărul inamicului, a contraatacat cu furie în capul batalionului, forțând pe adversar a se retrage în dezordine de pe poziție.
Căpitanul Ionescu Vasile, pentru vitejia și destoinicia cu care a comandat batalionul 2 pe câmpul de luptă, în 1917. S-a distins în mod remarcabil în ziua de 3 august, când, printr-un contraatac viguros, a forțat pe inamic să se retragă în dezordine și a înlesnit totodată revenirea la atac a brigăzii 12 infanterie. În ziua de 4 august, prin contraatacul care a dat la P.T. Runcu, a fixat definitiv pe inamic pe poziție, cauzându-i pierderi însemnate; iar la 6 august, deși grav rănit în urma alunecării într-o prăpastie, a rămas la postul de comandă până la respingerea atacului inamicului, după care a fost pansat, însă a refuzat categoric orice încercare de evacuare.
Căpitanul Loghin Constantin, pentru vitejia și avântul excepțional cu care a comandat compania pe câmpul de luptă. La 3 august 1917 a înaintat la atacul cotei 703 și cucerind-o, a silit pe inamic să se retragă în dezordine, înlesnind prin aceasta înaintarea trupelor de la stânga spre pârâul Cosna. La 3 august, pe când înainta la atacul pozițiunei inamice de la P.T. Runcu a întâlnit în cale trupe ce fuseseră nevoite să se retragă. Fără să șovăiască un moment, a atacat pe inamic cu energie și l-a forțat a se retrage în dezordine, antrenând apoi după sine și pe celelalte trupe.
Locotenentul Cocărgeanu N. Gheorghe, pentru vitejia și avântul excepțional cu care a comandat compania pe câmpul de luptă. La 3 august 1917, pe când batalionul 2 contraataca P.T. Runcu, a atacat cu energie trupele inamice mult superioare în număr și le-a silit să se retragă în dezordine. La 4 august a atacat și imobilizat pe inamic, oprindu-se la 100 metri departe de el, unde s-a întărit pe poziție. La 5 august, pe când respingea un atac inamic, cauzându-i pierderi mari, a fost rănit la față, însă a rămas neclintit la postul său de onoare.
Locotenentul în rezervă Georgescu G. Ilie, decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul” clasa a III-a în loc de Ordinul „Steaua României” cu spade, în gradul de Cavaler, cum din eroare s-a trecut prin înaltul decret nr. 1236, din 23 octombrie 1917, publicat în „Monitorul Oastei” nr. 130 din 4 noiembrie 1917.
Erată în „Monitorul Oastei” nr. 104 din 8 iunie 1918, p. 1749.
„Raportul maiorului Popovici Ioan, nr. 1, dat la București, în 16.X.1919, către Regimentul 1 Grăniceri.
La nr. 10890 din 24.VIII.1919 către Direcția I-a Infanterie, am onoarea a raporta următoarele:
Motivele pentru care am fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. III-a sunt:
1) În ziua de 21 august 1916, fiind cu Compania 2-a pe care o comandam în avangardă, am cucerit localitățile Cornățel și Roșia (Transilvania), luând 50 de prizonieri și capturând material de război;
2) Motivul principal. În ziua de 20.IX.1916, am ocupat, cu compania, muntele Cocoriciu, sectorul Coți (Nord de muntele Suru, stâlpul de frontieră 224), am rezistat timp de trei zile contra tuturor atacurilor inamicului, fiind izolat și nemaiputând primi niciun ajutor de la regiment, din cauza timpului foarte aspru și a zăpezii care avea o înălțime de un metru și ceva. În tot acest timp nu am putut avea nicio legătură cu regimentul căruia nu i-a fost posibil să-mi trimită nici întăriri în oameni, nici hrană și nici munițiuni.
Am ocupat din inițiativă proprie trecătoarea numită Ezerul Avrigului, parând astfel o lovitură a inamicului din dreapta sectorului meu și reușind, pentru un moment, să stabilesc legătura cu trupele noastre, ce se găseau la Pasul Scara.
Dacă inamicul reușea să-mi ocupe poziția, prin atacurile ce necontenit repeta, ar fi întors toată poziția sectorului Coți, de la Gropile Turcilor și până la muntele Budislavul (stâlpul de frontieră 226-223) și Câinenii cu tot grupul de apărare din stânga Oltului, ar fi fost ocupat de inamic cu 21 de zile înainte.
Pentru aceste fapte, domnul colonel Cantacuzino Gheorghe, comandantul Regimentului 1 Grăniceri, mi-a mulțumit în fața frontului, iar în urmă m-a propus pentru decorare, recompensând prin avansare la diferite grade pe soldații propuși de mine, care s-au distins în timpul acestor zile de lupte, între care au fost avansați plutonieri și următorii sergenți: Ogrezeanu Vasile, Butcă Ion și Mihail Pascu (mort mai în urmă în luptele de pe muntele Omul de Piatră).
Acest raport îl înaintez abia acum, deoarece de la 26 august 1919 și până în prezent, am fost detașat pe lângă Marele Cartier General la Szolnok (Ungaria), unde nu a putut să-mi parvină ordinul dumneavoastră.”
