Data de 1 Decembrie 1918 este înscrisă în istoria românilor ca un moment de finalizare a unui proces încheiat cu succes - lupta seculară a românilor pentru reîntregire. Atunci, în cadrul Marii Adunări Naționale din Alba Iulia a celor 1226 delegați din toată Transilvania în sensul cel mai larg, s-a desăvârșit cu succes formarea României Mari.
Am scris și accentuez că la Alba Iulia a fost o mare adunare populară, dar convocată și organizată foarte repede, cu seriozitate și cu reguli democratice privind reprezentativitatea. Cei 1.226 delegați ai românilor, întruniți în sala Cazinei (Cazinoului) Ofițerilor din Alba Iulia erau însoțiți de peste 100.000 români veniți din imboldul lor din toate regiunile Transilvaniei. Prin toată Transilvania nu se înțelege numai ceea ce numesc geografii acea zonă, adică pământul cuprins între munți, ci și ce este alături de aceștia: Banatul, Bihorul, Sătmarul, Maramureșul tot.
Din acele locuri au venit cei 100.000 oameni, deplasându-se în care și căruțe, cu trenul, pe jos, în frumoasele lor costume naționale, încălțați în opinci îmblănite, cu căciuli și sarici mițoase, călduroase. Veniseră animați de propria dorință de a participa la actul unirii. Trecuseră peste toate piedicile impuse lor, prin mari pericole. Unii pieriseră sau fuseseră răniți pe drum. Era încă vreme de război. În Transilvania era o dezordine cumplită, provocată de autoritățile noului regat maghiar și de cele imperiale austriace. Pentru români, Alba Iulia era un simbol. De acolo, domnul Mihai Viteazul (1593-1601) proclamase, în 1599, unirea Transilvaniei cu țara – cu Țara Românească – și, apoi, în 1600, unirea cu Moldova.
Nu se putea uita un asemenea act.
Între delegații din 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia impresionanți au fost maramureșenii. Erau bărbați înalți, voinici, îmbrăcați în saricile albe, cu căciuli mițoase, veniți din întreg Maramureșul de 10.350 kmp, de unde se ridicaseră Dragoș, Balc și Bogdan.
În el, în Maramureș, este mai mult ca Țara Maramureș, Țara Lăpușului, Țara Codrului și Țara Chioarului. Acestea sunt zone etnografice sau țări care au fost incluse de reforma administrativă din 1968 în Județul Maramureș. Dar acestea reprezintă circa o treime din Maramureșul istoric. Restul pământului românesc al Maramureșului, populației românești din acea zonă au fost rupte din țara-mamă, de România Mare în 1919 prin tratatul de pace din sistemul Versailles și, apoi, în 1940.
În anul 1918 a fost altă situație. Între 13-15 noiembrie 1918, în orașul Arad a avut loc întâlnirea dintre Iuliu Maniu, reprezentantul Consiliului Național Român și Oszkár Jászi (Jakubovits), ministrul naționalităților din guvernul budapestan condus de contele Mihály Károlyi. Românii au respins propunerea de unire între noua republică ungară și Transilvania. Românii doreau un stat complet separat de Ungaria. S-a decis să se convoace Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la data de 1 decembrie 1918.
În toată Transilvania au fost aleși repede, cu seriozitate, în mod profund democratic, delegații care trebuiau să reprezinte dorințele românilor la Alba Iulia. Dintre delegați, jumătate au fost aleși și jumătate au fost delegați de drept. Aceștia din urmă delegații de drept, erau episcopii, vicarii, protopopii, reprezentanți ai societăților culturale, membri ai presei române, membri ai societăților universitarilor români etc.
Ceilalți delegați au fost votați direct de comunitățile lor. Un exemplu concludent îl constituie situația din Maramureș. În ziua de 22 noiembrie 1918, în orașul Sighet s-a ținut marea adunare a Cercurilor electorale ale românilor din Maramureș. Ei au validat alegerea delegaților fiecărui cerc electoral maramureșean pentru Marea Adunare de la Alba Iulia. La Sighet au venit atunci 5-6 000 de români, inclusiv cei din dreapta Tisei, zonă care se găsește astăzi în Ucraina. Având în vedere situația tensionată, unul dintre români a fost întrebat ce s-ar întâmpla dacă trupele imperiale din oraș ar trage cu mitraliera în cei din adunare. S-a răspuns imediat: în cazul acesta, nu ar mai rămâne piatră pe piatră din Sighet.
După cum scria învățătorul Ioan Bilțiu Dăncuș în ziarul „Sfatul”, anul I, nr. 1 din 7 decembrie 1918, organ oficial al Consiliului Național Român din Maramureș, atunci „S-au adunat românașii din toate satele comitatului, ca la un semn, cu steaguri, cu cocarde în tricolor românesc. Erau adunați 5-6000 de oameni, cu feștecare cu dorul sfânt în inimă, cu dorul arzător de a arăta lumii întregi că neamul românesc din Maramureș, știe să-și croiască viitorul, știe să-și aleagă oamenii și, mai ales, că vrea să dovedească că stă ca stânca pe lângă marele sfat național”. S-a cântat și „Deșteaptă-te Române”. Consiliul Național Româna Comitatens ales cu acea ocazie a depus jurământul pe drapelul tricolor. Acest drapel fusese trimis de Iuliu Maniu, de la Cluj, familiei Mihalyi de Apșa la Sighet. El fusese adus de Longin Mihalyi, student la drept, fiu al lui Ioan Mihalyi de Apșa. Fetele din familie au brodat toată noaptea de 21/22 noiembrie 1918 drapelul tricolor. Lucia Mihalyi în vârstă de 15 ani a dus drapelul brodat în piața centrală din Sighet. Acolo s-a depus jurământul de credință al românilor maramureșeni pe drapelul românesc. Apoi a fost arborat în balconul familiei de Apșa. S-a primit o scrisoare anonimă, prin care s-a amenințat că drapelul românesc va fi sfâșiat în opt fâșii, cu care vor fi spânzurate cele opt fete care au brodat steagul tricolor românesc… Pe același drapel a depus jurământul primul prefect român al Maramureșului, în 1919.
Dintre cei 25 delegați ai Comitatului Maramureș veniți la Alba Iulia, menționez pe câțiva.
Preotul greco-catolic Artemiu Anderco (1882-1932) de la Biserica din Deal din Ieud. A avut meritul de a căuta și a descoperi în 1922 în actele Bisericii din Deal din Ieud, manuscrisul Codiceului de la Ieud, despre care s-a scris că ar data din anul 1391. Ca urmare, acesta ar fi primul text scris în limba română, cu alfabet chirilic, deci s-ar situa mult înainte de scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521).
Simion Balea (1863-1938) a fost o personalitate care se pare că descinde din familia voievodului Balc. Licențiat în teologie, preot greco-catolic la Săpânța, a contribuit mult la ridicarea culturală a românilor maramureșeni. A și donat 100.000 coroane pentru organizarea politică a românilor, a fost delegat cu drept de vot la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ales în Marele Sfat Național al Transilvaniei și apoi membru al parlamentului României Mari.
Iuliu Ardelean - tot un preot (1888-1953) care a păstorit în localitățile Iapa, Văleni, Ocna Șugatag. Organizator al rezistenței satelor maramureșene în primul război mondial, ales delegat la Alba Iulia, a ajuns în perioada interbelică membru marcant al PNȚ. Pentru acest motiv, autoritățile comuniste l-au încarcerat, murind în temniță în 1953, probabil la teribila închisoare Pitești.
Emil Fucec Junior (1886-1980) era preot greco-catolic, licențiat în teologie, provenit dintr-o familie de preoți și căsătorit cu una dintre fiicele protopopului Petru Bârlea, delegat alături de acesta din urmă la Alba Iulia. Emil Fucec Junior a fost unul dintre puținii participanți direcți la Marea Adunare Națională care au relatat în scris drumul și evenimentele petrecute atunci.
Vasile Chindriș (1881-1947) era născut la Ieud, dintr-o familie descendentă din voievodul maramureșean Balc (secolul al XIV-lea). A făcut studii de drept, specializarea urmând-o la Unversitatea din Berlin. Acolo a devenit vicepreședintele asociației studenților români din Germania. Tot acolo s-a împrietenit cu istoricul Vasile Pârvan, a devenit președinte al ASTRA Sighet și a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, apoi deputat și senator în parlamentul României Unite.
La Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918, cel mai înalt și voinic stegar cu cel mai mare drapel românesc a fost din Maramureș. Astfel, maramureșenii și-au depus primii credențialele și au deschis lucrările din sala cazinoului, unde aveau să se desfășoare Marea Adunare Națională.
De aici înainte, drumul românilor nu mai putea fi oprit. Ei mergeau cu pași siguri către România Întregită, pentru care luptaseră și se jertfiseră multe generații.
