Punct de vedere - reținere cărți de identitate

 

În urma informațiilor apărute în spațiul online privind reținerea la frontieră a unor cărți de identitate românești, Centrul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:

Începând cu data de 07.04.2017, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor aduse Codului Frontierelor Schengen prin Regulamentul (UE) nr. 458/2017, Poliția de Frontieră Română aplică verificări sistematice tuturor persoanelor care intră sau ies de pe teritoriul României, inclusiv cetățenilor Uniunii Europene. Aceste verificări presupun consultarea bazelor de date naționale și internaționale, inclusiv Sistemul de Informații Schengen (SIS), în scopul confirmării identității, autenticității documentelor de călătorie și al evaluării riscurilor pentru ordinea publică și securitatea statelor membre.

În conformitate cu art. 38 din Regulamentul (UE) 2018/1862, statele membre au obligația de a introduce în SIS semnalări privind obiecte căutate în vederea confiscării, indisponibilizării sau utilizării ca probe în cadrul procedurilor penale. La nivel național, responsabilitatea introducerii semnalărilor referitoare la cărțile de identitate revine, de regulă, Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, potrivit prevederilor OMAI nr. 58/2024.

În situația în care, în cadrul controlului de frontieră, instituția noastră identifică un document supus unei astfel de semnalări, aceasta acționează exclusiv în executarea măsurii dispuse de autoritatea competentă care a introdus semnalarea. Astfel, documentul este ridicat în vederea indisponibilizării, utilizării ca probă sau remiterii către autoritatea emitentă, iar procedura este derulată cu informarea autorității solicitante prin intermediul Biroului național SIRENE, în conformitate cu cadrul legal aplicabil.

Prin urmare, reținerea unor cărți de identitate românești la frontiera româno-moldoveană nu reprezintă o măsură discreționară a Poliției de Frontieră, ci rezultatul aplicării unei semnalări introduse în Sistemul de Informații Schengen de către o altă autoritate competentă.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe