Autoturism căutat de autoritățile spaniole, descoperit la PTF Moravița

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița au depistat un autoturism de lux căutat de autoritățile din Spania, în timpul unui control efectuat la ieșirea din România.

Ieri, 8 martie 2026, în jurul orei 13:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, un cetățean român s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un cetățean român, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, colegii noştri au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Spania.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 50.000 de euro, a fost indisponibilizat și transportat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar cercetările sunt continuate de polițiștii de frontieră pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

  • Autoturism căutat de autoritățile spaniole, descoperit la PTF Moravița
  • Autoturism căutat de autoritățile spaniole, descoperit la PTF Moravița
  • Autoturism căutat de autoritățile spaniole, descoperit la PTF Moravița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe