Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Svinița au confiscat 84 kilograme de pește din specia ,,fitofag” și ,,somn”, pe care doi cetățeni români le transportau în condiții improprii, fără a deține documente legale pentru acestea.
În data de 20.02.2026, ora 14:40, în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Svinița au identificat pe comunicația DN 57 două persoane de sex masculin care transportau pește într-un autovehicul, înmatriculat în județul Caras Severin.
La controlul autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 79 kilograme pește, din specia ,,fitofag” și 5 kilograme de pește, specia ,,somn”, transportată în condiții improprii. În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că cei doi bărbați, în vârstă de 56, respectiv 34 de ani, domiciliați pe raza județului Caras Severin, nu dețineau documente de proveniență pentru pește.
Cantitatea de pește a fost ridicată în vederea confiscării și predată unei societăți comerciale autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea ilegală a peștelui ori deținerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale.












