Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au depistat patru cetățeni turci care nu își justificau prezența în zona de frontieră. În urma verificărilor, s-a stabilit că aceștia au trecut fraudulos frontiera de stat din Serbia în România.
În data de 27.10.2026, în jurul orei 03:15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au observat, cu ajutorul mijloacelor de supraveghere, patru persoane care se deplasau în apropierea frontierei cu Serbia.
Colegii noştri au intervenit imediat, cele patru persoane fiind depistate la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, pe teritoriul României.
Acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, stabilindu-se că sunt cetățeni turci și că au trecut ilegal frontiera de stat din Serbia în România.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, față de cele patru persoane a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, acestea fiind predate autorităților sârbe.











