
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița efectuează cercetări în cazul unui cetățean sârb care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate și un permis de conducere false, aparent eliberate de autoritățile slovace.
În data de 13.10.2026, în jurul orei 06:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră un bărbat, în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Slovacia.
Cu această ocazie, bărbatul a prezentat la control o carte de identitate și un permis de conducere, ambele aparent eliberate de autoritățile slovace. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă și de fond specifice documentelor autentice.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățean sârb. Totodată, bărbatul a declarat că a recurs la utilizarea documentelor false pentru a evita înregistrarea și monitorizarea perioadei de ședere pe teritoriul statelor europene prin intermediul Sistemului de Intrare/Ieșire (EES).
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.











