Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin au confiscat 233 kilograme de pește din specia ,,crap”, pe care un cetățean român le transporta în condiții improprii, fără a deține documente legale pentru acestea.
În data de 27.02.2026, ora 16:40, în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin au identificat pe comunicația DN 6 o persoană de sex masculin care transporta pește într-un autovehicul, înmatriculat provizoriu în România.
La controlul autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 233 kilograme pește, din specia ,,crap”, transportată în condiții improprii. În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 47 de ani, nu deținea documente de proveniență pentru pește.
Cantitatea de pește, în valoare de aproximativ 2.800 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și predată unei societăți comerciale autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea ilegală a peștelui ori deținerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale.












