Omul care vrea să facă o lume mai bună

Departe, departe de tot, la capătul unui drum lung şi anevoios, descoperi un loc special, cu oameni încercaţi de multe greutăţi, dar plini de viaţă. E un loc special, unde natura te încântă de la primul pas, un loc încărcat de istorie, unde încă sunt oameni de legendă. Unul dintre ei este colegul nostru agent şef principal Sandu Nicolae, din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia. Un om simplu care a făcut lucruri incredibile pentru copiii din comunitatea în care trăieşte, care a făcut din lumea în care trăim un loc mai bun!

După mulţi ani petrecuţi în Chilia Veche, localitatea ce i-a devenit cămin, a decis să îşi pună experienţa şi pregătirea în slujba comunităţii din care făcea parte. Localitatea îndepărtatăşi izolată nu oferea posibilităţi de petrecere a timpului liber sau activităţi educativ-sportive pentru copii. Şcoala gimnazială din localitate nu avea niciun teren sau o salăde sport, dar nici profesor de educaţie fizică. A început astfel să îl antreneze pe fiul său pentru a participa la crosurile şcolare din judeţ. Apoi, a decis să atragă în această activitate şi alţi copii, alcătuind o echipă de atletism cu care să participe la competiţii judeţene. Antrenamentele se desfăşurau pe străzile din Chilia şi pe digurile din apropiere, iar sărituri făceau la o groapă cu nisip amenajată de ei. Născut la 17 aprilie 1973 în Isaccea, la celălalt capăt al judeţului Tulcea, se stabileşte în Chilia Veche în anul 1993, după absolvirea cursurilor Şcolii militare, fiind repartizat la Compania de Grăniceri Chilia din cadrul Regimentului 90 Grăniceri Tulcea. A absolvit cursurile şcolii de subofiţeri de Grăniceri Sibiu din cadrul Institutului Militar „Nicolae Bălcescu” (1991 -1992) şi ale Şcolii de subofiţeri de Grăniceri - Oradea din cadrul Şcolii Militare „Avram Iancu” (1992 -1993). În 2009 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Danubius din Galaţi. Din 1994 până în prezent, îşi desfăşoară activitatea la Compartimentul Administrativ din cadrul S.P.F Chilia.  Este căsătorit şi are doi copii, Ana Sabina şi Marius, acesta din urmăcălcându-i deja pe urme, fiind poliţist de frontieră.

Locuitorii asistau sceptici la antrenamentele de zi cu zi ale copiilor, dar rezultatele nu au întârziat să apară.  Au început să se impună frecvent pe locurile fruntaşe la nivel judeţean şi aşa au început să vină şi alţi copii, atraşi fiind de lucrurile frumoase care se întâmplau în echipa de atletism a lui „Nea Sandu”. A urmat o perioadă în care tot mai mulţi copii veneau la antrenamente. Copiilor care nu aveau cu ce să se încalţe, Sandu le aducea îmbrăcăminte şi încălţăminte de la copiii săi sau de la colegii de serviciu, dar nimeni nu a fost lăsat deoparte.

Au venit copii cu probleme sociale grave, copii din familii  monoparentale,  copii abandonaţi, care erau doar în grija bunicilor, copii cu probleme medicale,  copii care aveau acasă mulţi fraţi, copii care doreau pur şi simplu săfie ascultaţi, să aibă cineva timp şi empatie pentru ei, săle dea cineva încredere în forţele lor.  În fiecare zi, după programul de lucru, chiar dacă a fost o zi grea la serviciu, chiar dacă vremea nu era mereu prielnică, Sandu aştepta copii pe digul de protecţie din Chilia pentru antrenament.

După un timp, când a crescut numărul copiilor prezenţi în competiţii, a decis să înfiinţeze un club sportiv. Era necesar pentru că micii săi sportivi dominau tot ce însemna competiţie atletică de nivel şcolar şi judeţean şi trebuia săconcureze într-un sistem mult mai competitiv.

Astfel, în anul 2012, a înfiinţat ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV ATLETIC DELTA CHILIA VECHE, care, treptat a început să se ridice în competiţiile naţionale de atletism la nivelul cluburilor sportive mari. În anii următori, copiii antrenaţi de Sandu, au început să obţină tot mai multe medalii la campionatele naţionale. Copiii din comuna „de la capătul lumii”, plecau împreună cu Sandu să cunoască lumea şi provocările ei şi se întorceau acasă CAMPIONI NAŢIONALI. Se întorceau acasă mai puternici, încrezători în forţele lor, mândri de munca şi eforturile lor, îndrăznind să viseze la un viitor bun pentru ei.

Continuau să se pregătească cu şi mai multă dăruire pentru următoarea competiţie, urmându-şi antrenorul în toate colţurile ţării. Clubul sportiv din Chilia Veche a devenit o pepinieră pentru cluburile de atletism din oraşul Tulcea, iar asta a contat mult pentru Sandu şi pentru mulţi copii. Cluburile din Tulcea le ofereau copiilor, după terminarea şcolii gimnaziale din localitatea Chilia Veche, cazarea şi masa gratuită la liceele de profil iar astfel, unii dintre ei au reuşit să îşi continue studiile.

Mai mult decât atât, copiii ce şi-au dorit o carieră militară sau în Ministerul Afacerilor Interne, au fost sprijiniţi şi antrenaţi pentru examenele de admitere iar în prezent, sunt deja colegii noştri 11 dintre elevii săi, cadre active în Poliţia de Frontieră, Jandarmerie şi în Administraţia Naţionalăa Penitenciarelor. Alţi şase urmează să ni se alăture, fiind încă elevi ai liceelor militare sau ai şcolilor de pregătire pentru personalul M.A.I.

Astfel, prin multă muncă şi pasiune pentru sport, micii sportivii  ai Asociaţiei Club Sportiv Atletic Delta Chilia Veche  şi antrenorul lor, agent şef principal Sandu Nicolae, au un palmares impresionant:

la Campionate Naţionale: 15 titluri de campioni naţionali, 15 medalii de aur, 20 medalii de argint şi 25 medalii de bronz;

la campionate regionale, concursuri naţionale/interjudeţene: 187 medalii de aur, 195 medalii de argint, 250 medalii de bronz;

ONSS – concursuri şcolare: Campioni judeţeni Tetratlon Şcolar în fiecare an din 2000 pânăîn 2015, exceptând 2004 şi 2007.

Toate aceste motive de mândrie, dar şi pentru bucuria de pe chipul copiilor, au fost mereu nişte provocări pentru Sandu. El trebuie să găsească mereu resurse pentru ca toţi sau cei mai mulţi copii să poată participa la competiţii, să le asigure cazarea şi masa, dar şi echipamentul necesar. Nu a renunţat niciodată pentru că, oricât de greu a fost, copiii trebuie să simtă că cineva luptă pentru ei, pentru că povestea lor trebuie să meargă mai departe. Povestea unei vieţi ce poate fi scenariul unui film de succes, despre tenacitate şi ambiţie, despre cum poate un simplu om să schimbe lumea în bine, să îndrăznească să modeleze frumos nişte copii şi să le ofere şansa unui destin fabulos.

Pentru toate eforturile depuse în acest proiect ambiţios, agent şef principal Sandu Nicolae meritărespectul şi admiraţia noastră, a colaboratorilor săi, dar mai ales a elevilor săi.

„Foarte rar se întâmplă să întâlneşti astfel de oameni, faţă de care nu ai decât admiraţie şi cuvinte de laudă. Domnul Nicolae Sandu, este o astfel de persoană, care a apărut în viaţa mea ca o razăde soare, când eram într-o cameră întunecată şi aveam nevoie de lumină. Cu ajutorul dumnealui am reuşit să ajung unde sunt în prezent. Am reuşit sa trec de probele sportive şi să intru la Liceul Militar Dimitrie Cantemir. M-am hotărât destul de târziu că vreau să optez pentru acest liceu şi eram convinsă că nu voi reuşi dar, cu ajutorul dumnealui şi cu multă ambiţie, am reuşit să ajung acolo unde sunt acum.

Acest om minunat antrenează copiii dintr-un sat uitat şi îi ajută să se facă remarcaţi fără a aştepta vreo răsplată. Pe lângă antrenamentele pe care le făcea cu ceilalţi copii, dumnealui se ocupa şi de mine şi a reuşit să improvizeze un traseu aplicativ, făcut din materiale care sunt la îndemâna oricui. A fost lângă mine atunci când simţeam că nu mai pot, erau momente în care plângeam, în care eram convinsă că nu voi reuşi, dar Nea Sandu, aşa cum îi spuneam noi, a fost mereu acolo şi m-a sprijinit, m-a ambiţionat şi m-a încurajat, iar azi am terminat anul 3 într-un liceu la care mulţi visează şi acest vis nu se putea îndeplini pentru mine fără ajutorul dumnealui.

Este o persoană care merită tot respectul din lume. Pe lângă serviciul dumnealui, antrenează copii şi sprijină orice persoană care vine să îi ceară ajutorul, fără să aştepte vreo răsplată. În viaţă, poate acest lucru contează: să faci bine, să fii mulţumit de tine şi să înveţi să-i ajuţi pe cei din jurul tău cu orice lucru sau vorbă. Mă bucur căam avut ocazia să îl cunosc şi să îmi fie antrenor, care, de fapt, a fost mai mult decât atât. A fost acolo şi m-a sprijinit, iar cel mai mult a contat că a avut încredere în mine de la început. Cu această ocazie vreau să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut şi vreau să ştie că are tot respectul meu pentru tot ceea ce face.

Cu multă stimă şi recunoştinţă, Guriencu Bianca Maria”

„Despre domnul Sandu Nicolae nu am decât cuvinte de laudă! De ce? Pentru că, deşi este salariat al Poliţiei de Frontieră în localitatea Chilia Veche, dumnealui se ocupă atât de frumos şi cu atâta abnegaţie de copiii localităţii. Pentru o persoană care iubeşte atletismul doar pentru că l-a practicat în timpul şcolii, Sandu este un om deosebit!

În ciuda condiţiilor precare, fără apă la vestiar şi un stadion cu iarbă în loc de pistă, copiii antrenaţi de Sandu au obţinut rezultate deosebite la competiţiile regionale şi naţionale ale categoriilor lor de vârstă. Astfel, vă pot spune câteva nume ale atleţilor remarcaţi şi plecaţi din pepiniera ACS Atletic Delta Chilia Veche: Marius Sandu, Valentin Lavro, Sabina Sandu, Cătălina Morăraşu, Alin Şavlovschi, Radu Velea şi alţii.

Are o familie frumoasăşi iubitoare de care se ocupă foarte bine. Copiii lui, Marius şi Sabina au început atletismul cu el la Chilia, apoi Marius a continuat să-l practice la Tulcea, iar acum este şi el angajat în sistem.

La orice competiţie de atletism sau cros organizat de DJST la Tulcea, Sandu a răspuns prezent cu micii lui atleţi, iar podiumul acestor competiţii a fost în permanenţă ocupat de ei!

În prezent, eu antrenez la CSM Danubiu Tulcea pe Valentin Lavro şi pe Velea Radu, elevi de liceu cu rezultate foarte bune veniţi din pepiniera lui Nicu Sandu”

Expert superior DJST Tulcea, prof. Elena Fidatov Moruzov

(Campioană Mondialăla Semimaraton 1994/95, finalistă la Jocurile Olimpice Barcelona - 1500m/Atlanta – 5000 m, medaliată cu aur, argint, bronz la Campionate Europene şi Mondiale de Cros)

  • Omul care vrea să facă o lume mai bună
  • Omul care vrea să facă o lume mai bună
  • Omul care vrea să facă o lume mai bună
  • Omul care vrea să facă o lume mai bună
  • Omul care vrea să facă o lume mai bună
  • Omul care vrea să facă o lume mai bună

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe