La început a fost o idee, care, uşor, uşor, a prins „contur”: cum ar fi să străbaţi România pe conturul ei? Să pleci de la un punct de pe graniţă şi să închizi cercul, mergând numai pe frontieră? Şi să încerci să promovezi şi altceva decât „sângele” căutat de televiziuni şi ziare, al celor care lucrează în punctele de frontieră. Deoarece, din discuţiile cu oameni din toate mediile sociale, deseori am întâlnit confuzia că noi de fapt lucrăm în „Vamă”. Probabil fiindcă denumirea de „poliţist de frontieră” a fost legată mult timp doar de vamă, iar grănicerii sunt cei cu arma în spate şi cu bocancii plini de glodul fâşiei. Poate că e şi vina noastră că nu ne-am promovat suficient. Şi poate că, prin astfel de proiecte, susţinute de toţi colegii, o să reuşim să arătăm cetăţenilor că noi, Poliţia de Frontieră, reprezentăm o singură structură, modernă şi profesionistă, care protejează graniţele ţării - atât în ceea ce priveşte controlul trecerii frontierei, cât şi supravegherea ei, fie că e verde sau albastră. Şi, mai nou, fie că e la hotarele noastre sau la graniţele Europei.
Asta s-a încercat prin proiectul „România pe contur”. Aşa că am apelat la noile canale de comunicare ale zilelor noastre şi am lansat o provocare în mediul on-line. Iniţiativa a prins la mulţi dintre colegii noştri, care ne-au aşteptat de-a lungul traseului pentru a ne îndruma sau găzdui, ocazie cu care le mulţumim.
„Câţi dintre noi cunoaştem graniţele ţării noastre, acele linii imaginare definite geografic de războaie, orgolii, negocieri, sacrificii, trasate în aşa fel încât să ne protejeze cultura, patrimoniul, resursele, averile lăsate de strămoşi? Echipa multimedia a Poliţiei de Frontieră, în parteneriat cu Revista 4x4 adventure şi cu Automobile Dacia, având ca parteneri media emisiunea „Exclusiv în România” difuzată de Televiziunea Română, şi-a propus să vă prezinte, pe parcursul unei călătorii de peste 3000 de km, frontiera verde a României. Cât de fragile, dar puternice sunt graniţele ţării noastre. Ce anume protejăm, de fapt, noi, românii. Locuri despre care puţini oameni au auzit şi poate şi mai puţini le-au văzut, cu excepţia celor care zi de zi, noapte de noapte, le apară sub egida strămoşescului „Patria et Honor”.”
Lunca Prutului, a Siretului, Crişurilor, Tisei şi Nerei, pădurile Sucevei, Munţii Maramureşului şi ai Caraşului, fluviul Dunărea sau deşertul Dobrogei sunt zone care au fost străbătute de echipa noastră, în cadrul campaniei on-line „România pe contur”. Şi acum, iat-o aşezată în paginile revistei.
Prin imaginile şi textele ce au fost postate pe pagina de Facebook a Poliţiei de Frontieră, cei care au fost alături de noi au descoperit „straja” României, localităţile care ne mărginesc hotarele, formele de relief care ne apară valorile, luncile râurilor şi fluviul care ne conturează graniţele, precum şi oameni, obiceiuri şi poveşti.
Este greu acum de ilustrat în cuvinte nerăbdarea celor 3 echipe, de la „Frontieră”, „TVR” şi „Revista 4x4 adventure” de a finaliza acest proiect. Membrii expediţiei s-au cunoscut doar cu câteva zile înainte de plecare, timp în care au şi definitivat traseul şi au stabilit necesarul pentru ce avea să urmeze. Participanţii au fost: Răzvan Loghin - directorul editorial, al „Revistei 4x4 adventure”, producătorul Marin Găbudean, directorul de imagine Claudiu Petringenaru, sunetistul Radu Paraschivescu de la Televiziunea Română, emisiunea „Exclusiv în România” şi de la IGPF, Fabian Bădilă şi Alexandru Azoiţei. Traseul de peste 3.200 km a fost parcurs în zece zile, cu trei autovehicule Dacia Duster, puse la dispoziţie de „Revista 4x4 adventure”.
Prima zi: Traseul parcurs: de la Bucuresti, la Vama Veche: 349 km, 11 ore şi 6 minute
„Aici începe România”
Startul s-a dat la sediul IGPF, în prezenţa realizatorului TV Cristian Tabără şi a chestorului principal Liviu-Marius Galoş, împuternicit inspector general, care, încă de la început, a sprijinit echipa de comunicare a PFR în această iniţiativă. Ca de fiecare dată, am adăuga noi, şi profităm de acest prilej pentru a-i mulţumi, în numele întregii echipe, pentru sprijinul acordat.
Trebuie făcută o precizare. Tot traseul a fost planificat cu ajutorul unui „veteran” al structurii noastre. Omul care, după ce a purtat o lungă discuţie cu Cristian Tabără, va fi pe merit menţionat, în materialul ce urmează a fi difuzat de postul TVR (cel mai probabil în luna octombrie), ca fiind „cel care a parcurs frontiera României pe jos”. Deoarece, comisarul-şef Daniel Boba, acum tânăr pensionar, a parcurs, de-a lungul frumoasei sale cariere de poliţist de frontieră, toată graniţa şi o cunoaşte până la cel mai mic detaliu.
Cu maşinile umplute până la refuz şi cu speranţa că soarele arzător al acelei dimineţi ne va însoţi pe tot parcursul expediţiei, am lăsat în urmă aglomeraţia urbană şi ne-am îndreptat către frontiera de sud a României, dintre Giurgiu şi Vama Veche. Am oprit pentru un scurt popas, la jumătatea distanţei spre Călăraşi, unde am testat abilităţile copiloţilor pe traseele neindicate de hărţile online.
Urmărind cursul Dunării spre gurile de vărsare, am ajuns la Ostrov, în judeţul Constanţa. În apropiere, se află cetatea Durostorum (Ostrov), care a fost o importantă cetate şi oraş roman pe malul drept al Dunării, între cetăţile Sucidava şi Axiopolis.
Echipa „România pe contur” a ajuns încrezătoare la Adamclisi, primul obiectiv al traseului nostru, unde muzeograful Mariana Petruţ ne-a explicat importanţa monumentului istoric.
Îmbogăţiţi spiritual cu o lecţie interesantă de istorie, pe drumul ce a străbătut o vegetaţie înaltă cât maşinile, crescută pe lângă fâşia de protecţie, am ajuns la asfinţit să vedem marea. Comisar Ştefan Traşcu şi agent şef principal Dorin Panteş sunt poliţiştii de frontieră ce ne-au călăuzit de la fortificaţia română, de la dealul Albeşti până în locul „unde începe România”, la Vama Veche. Ştefan, responsabil de supravegherea frontierei la Grupul de Nave Mangalia, a ajuns împreună cu noi la Borna 1 şi ne-a spus că pentru el, frontiera României înseamnă „totul”.
Am stabilit apoi un loc pentru campare, direct pe malul mării, iar după o cină servită în sunetul valurilor, ne-am pregătit sacii de dormit pentru prima noapte la cort, care nu s-a dovedit deloc liniştită, având în vedere zgomotul asurzitor al teraselor din Vama Veche.
Ziua a doua: Traseul parcurs: de la Vama Veche, la Chilia Veche: 353 de km, 9 ore şi 56 de minute
„Acorduri olandeze de vioară, pe malul Dunării”
Răsăritul a dat startul celei de-a doua zi, fiind urmat de o scurtă baie în mare şi o cafea „la nisip”, după care am împachetat rapid şi am luat drumul aglomerat al litoralului Mării Negre.
Fiindcă nu ne mai săturam de mare, am trecut în viteză pe lângă vechile cetăţi pontice Callatis (Mangalia), Tomis (Constanţa) şi ne-am oprit pentru un scurt popas la plajele sălbatice de la Corbu şi Vadu. Am continuat drumul spre Delta Dunării şi ne-am oprit la Cetatea Histria, dar apoi, în zare, s-a arătat mult mai impunătoarea Cetate Enisala. O cetate bine conservată şi îngrijită, de unde se poate admira o panoramă superbă a zonei, creată inclusiv de lacurile Razim şi Babadag.
Tot mai încrezători că frumuseţile României abia aşteaptă să fie descoperite, am ajuns la Tulcea. De aici ne-am îmbarcat pe bac şi am traversat către Tudor Vladimirescu, de unde urma să pornim către Chilia Veche, spre ultimul loc al Deltei unde poţi ajunge pe roţi.
Odată cu noi, a traversat fluviul un cuplu de olandezi trecuţi uşor de vârsta a doua, care ne vizitau ţara cu o autorulotă. Colegii din echipa de filmare a TVR nu i-au lăsat să plece fără să ne spună, „pe cameră”, impresiile lor despre România şi după câteva momente petrecute cu ochii aruncaţi pe hartă şi auzind unde vrem să mergem, au hotărât că ne vor urma.
După câţiva kilometri parcurşi pe drumul prăfuit spre Chilia Veche, ne-au oprit doi poliţişti de frontiera de la SPF Chilia, care erau în post-control. După ce ne-au notat meticulos numele în agendă, am schimbat câteva impresii cu colegii noştri care, deşi nu ne cunoşteau, au fost foarte amabili şi ne-au oferit multe informaţii despre zonă şi, ce era mai important, despre drumul spre Cetatea Chiliei.
Amabilitatea colegilor noştri, zâmbetul şi răbdarea de a discuta cu oamenii care le străbat zona de competenţa au fost elemente care ne-au însoţit, de altfel, pe tot traseul nostru de-a lungul graniţei, fapt ce ne-a făcut să ne simţim mândri, chiar şi faţă de colegii de expediţie, care au fost, deseori, plăcut surprinşi de deschiderea, amabilitatea şi politeţea „frontieriştilor”.
După aproximativ 60 de km parcurşi pe un drum de pământ pe digul Dunării, am ajuns la intrarea în localitatea Chilia, unde ne-au întâmpinat poliţiştii de frontieră Dan Cojocaru şi Ionuţ Ulianov. Colegii noştri ne-au condus la un loc de campare direct pe malul Dunării şi, pe timpul serii, la un foc de tabără şi o fasole la ceaun, ne-au împărtăşit impresii despre locurile pe care le supraveghează în misiunea lor la Dunăre. Tot seara, în luminile camerelor de filmare ale colegilor de echipaj de la TVR, am ascultat acordurile de vioară ale noului nostru prieten olandez, care şi-a aşezat „camperul” lângă corturile noastre.
Ziua a treia: Traseul parcurs: de la Chilia Veche, la Bumbăta: 295 de km, 9 ore şi 48 de minute
„Vă ordon, treceţi Prutul!”
In dimineaţa celei de-a treia zi am părăsit Chilia Veche şi am continuat deplasarea pe frontiera estică a României către Bumbăta, judeţul Vaslui, prin Tulcea şi Galaţi, oraşe pe care le-am atins după ce am parcurs, din nou, aceeaşi distanţă, pe macadamul ce înalţă un praf gros, până la traversarea Dunării cu bacul. Pentru a ne demonstra că traseul nostru nu e doar o plimbare prin natură, mlaştinile Dunării ne-au oferit prilejul să împotmolim una dintre maşini, la nici cinci minute de la plecare.
La trecerea cu bacul spre municipiul Galaţi, am fost aşteptaţi de purtătorul de cuvânt al STPF Galaţi, comisar Ion Irimia, care ne-a condus într-o scurtă vizita la sediul SPF Galaţi. Aici am fost întâmpinaţi de şeful acestuia, comisar-şef Constantin Băbuţă, care ne-a prezentat clădirea nouă şi bine întreţinută a sectorului, de altfel unul din cele mai mari sectoare PF din ţară. Am fost conduşi pe terasa de la ultimul etaj al clădirii, unde ni s-a dezvăluit o vedere superbă asupra oraşului şi a Dunării. Presaţi de timp, deoarece drumul prin Deltă şi traversările cu cele 2 bacuri ne consumaseră deja jumătate din zi, le-am strâns mâinile colegilor gălăţeni, cărora le-am urat succes în activitate şi am plecat rapid către următoarea destinaţie a aventurii noastre, graniţa judeţului Vaslui.
Între Galaţi şi Fălciu, o ploaie torenţială ne-a încetinit graba, dar ne-a şi spălat maşinile de noroiul şi nisipul fin acumulate pe traseul de 60 de km de la Chilia Veche până la Tulcea. În satul Bogdăneşti din judeţul Vaslui am descoperit o veche cazemată germană din 1941, semn al bătăliilor purtate aici pentru eliberarea Basarabiei şi am ajuns la podul de fier care traversează râul Prut către Republica Moldova, pod care a fost construit fără a avea niciun punct de sudură. Tot în aceasta zonă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ostaşii români au traversat râul pentru eliberarea Basarabiei, în urma celebrului ordin: „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!”.
Subcomisar Adrian Lupu de la SPF Fălciu ne-a ţinut o scurtă lecţie de istorie legată de cele două obiective întâlnite şi ne-a condus către locaţia unde aveam să înnoptăm, de data aceasta în condiţii mai civilizate. Colegii de la SPF Berezeni şi STPF Vaslui, comisar-şef Ionel Lascu şi comisar-şef Vasile Cernat ne-au făcut o surpriză şi, după două nopţi petrecute la cort, îndurând praful şi insectele, expediţionarii au avut parte de un pat, duş şi o masă caldă la vechiul pichet de grăniceri Bumbăta, o clădire amenajată pe malul Prutului, care acum este în administrarea autorităţilor locale.
Ziua a patra: Traseul parcurs: de la Bumbăta, la Darabani: 327 de km, 12 ore şi 11 minute
„Am agăţat harta-n cui”
Am plecat de la Bumbăta cu bateriile încărcate, şi la propriu, şi la figurat, şi am înaintat plini de energie către obiectivul principal al acestei zile: cel mai nordic punct al ţării.
După ce am străbătut satele de la malul Prutului, Lunca Banului, Pogăneşti şi Chersăcosu, am făcut prima oprire la Răşeşti, lângă Vama Albiţa, pentru ca echipa de la TVR să filmeze un lucru remarcabil făcut de poliţiştii de frontieră pentru comunitatea locală şi viitorul copiilor din zonă.
Aici, comisar-şef Marius Ursan şi agent şef adjunct Ginu Ciobanu desfăşoară, alături de un grup de prieteni, o activitate benevolă şi de apreciat: învaţă peste 200 de copii din satele din jurul Huşilor, jocul de şah, pregătind „campionii de mâine” ai României. Poveştile celor doi poliţişti de frontieră sunt emoţionante, începând de la primele eforturi de a populariza jocul minţii în rândurile şcolarilor din zonele rurale ale judeţului Vaslui, continuând cu reticenţa unora dintre părinţi, unii dintre ei foarte săraci şi terminând cu sprijinul chiar şi financiar pe care l-au acordat, fie din propriul buzunar, fie cu sprijinul unor asociaţii, până când au reuşit să asigure participarea la concursuri şi să creeze condiţiile necesare pentru a desfăşura cursuri de şah cu cei peste 200 de învăţăcei.
Fiindcă şi aici timpul a trecut foarte repede, ne-am pus din nou la drum şi am traversat de la sud la nord judeţul Iaşi, fără oprire, următorul popas fiind făcut la Punctul de Frontiera Stânca-Costeşti, aşezat la intrarea pe barajul cu acelaşi nume. Aici am fost întâmpinaţi de şeful Punctului de Trecere, subcomisar Claudia Iordăchescu, care ne-a făcut o scurtă prezentare a acestuia şi apoi ne-a dat pe mâna, poate, celui mai experimentat poliţist de frontieră din zonă, agent şef adjunct Costică Iftime, să ne prezinte zona de responsabilitate.
La Stânca-Costeşti este şi un pod peste Prut, între România şi Republica Moldova. La un capăt şi la celălalt sunt punctele de trecere de la Stânca, pe malul românesc, şi de la Costeşti, pe malul moldovenesc. La jumătatea construcţiei a fost ridicată „Casa prieteniei”, un spaţiu administrativ gestionat în comun de români şi moldoveni. Hidrocentrala Stânca-Costeşti este a doua hidrocentrală ca mărime din România. Fondată în 1979, barajul principal al centralei are o înălţime maximă de 47 de metri şi o lungime de 740 de metri.
Am urmat cursul Prutului în amonte şi am prins apusul pe malul râului, unde acesta formează o frumoasă deltă, la Horodiştea, în judeţul Botoşani, cel mai nordic punct din România. Gazdă ne-a fost chiar şeful SPF Darabani, comisar-şef Marius Gavrilescu, care ne-a condus pe un traseu offroad către cotul nordic al râului Prut, unde s-a format o aşa zisă „deltă a Nordului”, a asistat amuzat la filmările şi selfiurile noastre prin care încercam să surprindem, cât mai elocvent, că am atins unul din cele mai importante obiective ale expediţiei: „acolo unde se agaţă harta în cui”.
Ziua a cincea: Traseul parcus: de la Darabani, la Săpânţa: 470 de km, 13 ore şi 30 de minute
„Bucovina, plai cu flori”
In dimineaţa celei de-a cincea zi a traseului, am „trezit” Daciile Duster şi le-am aşezat din nou pe offroad, de fapt drumul din localitate spre frontiera cu ţara vecină, unde poliţiştii de frontieră ne-au promis o altă surpriză.
Am urmat, câţiva kilometri, autospeciala condusă de agent şef adjunct Cătălin Avadani de la SPF Darabani şi am ajuns la marginea unei păduri seculare, aflate în apropiere de malul Prutului. Aici, colegii noştri ne-au dezvăluit un monument istoric, mai puţin cunoscut şi parcă ascuns în vecinătatea localităţii Darabani: trei din cei 4 stejari, plantaţi de Ştefan cel Mare, după bătălia cu tătarii de la Lipnic din 20 August 1470.
Am străbătut apoi Bucovina de la est la vest, îndreptându-ne spre Maramureşul istoric, pe drumuri de munte şi prin sate pitoreşti, poate una dintre cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Frontiera de nord este trasată prin munţi şi văi a căror frumuseţe este greu de ilustrat, unde însă liniştea e doar aparentă pentru poliţiştii de frontieră, având în vedere că au de supravegheat sute de kilometri de graniţă. Gazde şi ghizi ne-au fost şeful STPF Suceava, comisar-şef Cezar Ciorteanu şi purtătorul de cuvânt, comisar-şef Ilie Proroch, care ne-au însoţit pe o bună parte din drumul aflat în zona lor de competenţă. Cei doi poliţişti de frontieră ne-au condus pe drumuri forestiere aflate chiar pe lângă graniţa cu Ucraina şi, din loc în loc, opreau, fie pentru a ne permite să fotografiem frumoasele peisaje, fie pentru a ne prezenta din cazurile pe care le-au soluţionat poliţiştii de frontieră.
După o masă câmpenească servită direct pe capota maşinilor, în unul dintre cele mai înalte şi pitoreşti locuri din apropierea localităţii Izvoarele Sucevei, ne-am despărţit de gazdele noastre, mulţumindu-le pentru amabilitate, şi în sfârşit am aşezat roţile pe asfalt, pe drumul de la Cârlibaba către Pasul Prislop.
O scurtă oprire în faţa superbei mănăstiri de la Prislop, construită în cel mai înalt punct al pasului cu acelaşi nume, ne-a lăsat din nou fără cuvinte şi, parcă într-un sentiment deplin de reculegere, am trecut în tăcere graniţa dintre judeţele Suceava şi Maramureş. Fiindcă am avut o zi în care am depăşit media zilnica de kilometri parcurşi, am tras tare să ajungem la cazarea de la Săpânţa, trecând în viteza prin Sighetul istoric, cu promisiunea de a ne întoarce a doua zi pentru a sta de vorba cu poliţiştii de frontieră de la ITPF Sighetul Marmaţiei. Ştiam că aceasta zonă este una fierbinte pentru colegii noştri, având în vederea amploarea pe care a luat-o traficul cu ţigări în acea zonă, fapt pentru care lupta continuă a poliţiştilor de frontieră cu contrabandiştii trebuia neapărat prezentată, atât celor care ne urmăreau pe pagina de Facebook şi care deveneau, de la o zi la alta, din ce în ce mai numeroşi, cât şi echipei de la TVR, care la rândul ei, să o prezinte publicului în cadrul emisiunii „Exclusiv în Romania”.
Ziua a şasea: Traseul parcurs: de la Săpânţa, la Urziceni: 203 de km, 9 ore şi 18 minute
„Contrabandistul pe care nu-l încăpeau cătuşele”
In zorii zilei, revigoraţi de un mic dejun maramureşean ce a constat în vestita „colesă” (plăcintă de mălai cu slană, brânză sărată, jumări şi ouă), ne-am întors în Sighetu Marmaţiei, unde echipa „Exclusiv în România” a căutat în curtea ITPF-ului cel mai bun unghi de filmare pentru reportajul pe care l-au realizat comisar-şef Petru Bledea, şeful SPF Sighet, le-a povestit jurnaliştilor despre activitatea desfăşurată în zonă, dar şi despre lupta permanentă dusă de poliţiştii de frontieră cu contrabandiştii de ţigări. Jurnaliştii au fost uimiţi de multitudinea de autovehicule confiscate de la contrabandişti, care umpleau curtea inspectoratului, dar şi de arsenalul folosit de traficanţi pentru a transporta ţigările peste graniţă.
Râul Tisa, pe mijlocul căruia este frontiera cu Ucraina, ajunge şi la câţiva metri de drumul naţional, în zona oraşului Sighetu Marmaţiei. Aşa că, tentaţia traficanţilor de a încerca să introducă coletele cu ţigări prin această zonă este mare. Ajunşi într-o astfel de zonă, la marginea oraşului Sighet, ne-am întâlnit cu şeful de tură, agent şef adjunct Viorel Biroveţi şi colegul său, agent principal Gheorghe Berci, care ne-au povestit câteva din zecile de cazuri la care au participat pentru reţinerea celor care trec ilegal frontiera cu ţigări. Într-un astfel de caz, poliţiştii de frontieră şi-au amintit cum au încercat să imobilizeze un contrabandist ce devenise recalcitrant şi cătuşele nu i-au cuprins încheieturile, fapt pentru care l-au dus la sediu legat cu şireturile de la bocanci. Viorel are, pe lângă serviciu, şi pasiunea pentru sport, el fiind căpitanul echipei de oină de la Sighet, una dintre cele mai bune echipe din campionatul sportului nostru naţional.
Am continuat să trasăm conturul României prin judeţele Maramureş şi Satu Mare, zone la fel de frumoase şi încărcate de istorie, iar în drumul nostru am întâlnit deseori echipajele poliţiştilor de frontieră, aflate la datorie, în misiune la frontiera verde.
Călătoria a continuat pe graniţa nordică a României, prin judeţul Satu Mare, către Halmeu. Aici, poliţiştii de frontieră au prezentat jurnaliştilor de la TVR cel mai performant sistem de securizare a frontierei din Europa. Senzori, camere video cu termoviziune şi radare ce pot detecta orice trece graniţa, acest sistem permiţând chiar şi unui utilizator neexperimentat să detecteze şi să facă diferenţa între mişcarea unui animal şi cea a unui om. După prezentarea tehnicii şi aparaturii folosite, cu care noi suntem deja familiarizaţi, ne-am îndreptat către Carei pentru a găsi un loc unde să înnoptăm.
Ziua a şaptea: Traseul parcurs: de la Urziceni, la Igris: 295 de km, 11 ore şi 36 de minute
„Donjonul ascuns la Diosig”
După o noapte petrecută la nici jumătate de kilometru distanţă de PTF Urziceni, am hotărât să părăsim judeţul Satu Mare, spre Oradea. Dar nu am mers mult şi ne-am oprit în Carei, oraş care găzduieşte cel puţin două monumente istorice importante: Castelul Karolyi şi Monumentul Ostaşului Român, dedicat eroilor români din Al Doilea Război Mondial.
După o aşteptare destul de îndelungată a colegilor de la TVR, care au realizat un material mai amplu despre Castelul din centrul Careiului, ce a fost recent restaurat din fonduri europene, am părăsit frontiera judeţului Satu-Mare, străbătând kilometri întregi de-a lungul coastei nord-vestice de la graniţa cu Ungaria.
În localitatea Toboliu din judeţul Bihor, am fost întâmpinaţi de poliţiştii de frontieră agent şef adjunct Dănuţ Lazăr şi agent principal Popovici Florin care ne-au îndrumat către una dintre „comorile” neştiute ale zonei, Turnul din Cheresig.
Ajunşi în apropierea punctului de trecere a frontierei Nădlac, am ascultat sfaturile colegului Daniel Boba şi ne-am îndreptat spre malul Mureşului, în dreptul localităţii Igris, pe unde ştiam că o să găsim o „scurtătură” peste râu. Aşa că am traversat Mureşul, care acolo reprezintă şi graniţa dintre judeţele Arad şi Timiş, cu un pod plutitor, acţionat doar de curenţii râului şi de măiestria podarului. Acest bac ecologic şi economic foloseşte doar legile fizicii pentru a transporta maşinile de pe un mal pe altul. Este numit de către localnici „compa” şi este folosit de sute de ani. Amurgul ne-a surprins pe malul Mureşului, unde am pregătit focul pentru o binemeritată şi aşteptată masă, improvizată în faţa corturilor, în perimetrul amenajat al unei baze sportive. Povara celor 2300 de km parcurşi ne-a copleşit rapid şi am închis fermoarul corturilor pentru a nu lăsa ţânţarii să ne tulbure somnul.
Ziua a opta: Traseul parcurs: de la Igris, la Baziaş: 262 de km, 10 ore şi 2 minute
„Baziaş, unde intră Dunărea în ţară”
Treziţi de aroma cafelei la termoplonjon, începem ziua pornind către cel mai vestic punct din ţară, la Beba Veche, de unde ne-am propus să coborâm către Dunăre.
În zona de frontieră ne-am întâlnit cu poliţiştii de frontieră de la SPF Sânnicolau Mare din judeţul Timiş, care ne-au indicat locul în care România are graniţă comună cu Serbia şi Ungaria, denumit Triplex Confinium.
În zona Triplexului, atât colegii români, cât şi cei maghiari aveau posturi fixe, iar în timp ce echipa TVR îşi desfăşura echipamentele pentru a filma monumentul cu faţetele inscripţionate cu emblemele celor trei ţări vecine, zona a fost survolată de un elicopter al Poliţiei din Ungaria, care a parcurs fâşia de protecţie cu statul vecin la o distanţă foarte mică de sol, ulterior îndepărtându-se de-a lungul gardului ridicat de Ungaria la graniţa cu Serbia.
Poliţiştii de frontieră ne-au condus o mică parte a traseului pe lângă frontiera cu Serbia, pe un drum destul de anevoios pentru maşinile noastre. Sătui de praf şi epuizaţi de denivelările drumului auto de lângă fâşia de protecţie, am ieşit la „asfaltul” drumurilor comunale care urmăresc traseul frontierei României până la intrarea Dunării în ţară, la Baziaş.
Am făcut şi o scurtă oprire la Muzeul Căilor Ferate din Jimbolia, care a fost deschis pe 15 noiembrie 2007, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la darea în exploatare a liniei de cale ferată Szeged - Kikinda - Jimbolia - Timişoara. Piesa de rezistenţă a muzeului este o tricicletă folosită acum mai bine de 100 de ani la revizia liniilor. Tot aici am curăţat şi radiatoarele şi filtrele de aer şi polen, îmbâcsite de praf şi vegetaţia pe care am secerat-o de-a lungul frontierei.
Urmând cursul râului Nera am mers pe lângă graniţă, până unde râul se varsă în Dunăre, în apropiere de localitatea Socol, judeţul Caraş-Severin. Aproape în acelaşi loc, delta Nerei se întâlneşte cu fluviul Dunărea care, în dreptul următoarei localităţi, Baziaş, intră în ţară. De data asta sfârşitul zilei ne-a surprins pe barcă, alături de poliţiştii de frontieră de la pontonul Moldova Veche, iar apusul soarelui chiar în Dunăre a declanşat aparatele de fotografiat la foc automat.
Devenită tradiţie deja, ne-am strâns în jurul focului, am servit o mâncare gătită la ceaunul din dotare şi ne-am retras în corturile instalate în curtea primitoare a pontonului PF. Şi dacă pentru noi noaptea a trecut repede, fiind răpuşi de oboseala drumului sinuos al zonei de la graniţa de sud-vest, pentru colegii din zonă a fost destul de agitată, fiindcă în aval, pe Dunăre, în acea noapte s-a dat alarma. În urma unei acţiuni specifice, au fost reţinuţi 2 contrabandişti sârbi care traversaseră fluviul cu o barcă, pentru a introduce în România aproximativ 17.000 de pachete de ţigări.
Ziua a noua: Traseul parcurs: de la Baziaş, la Calafat: 259 de km, 9 ore şi 41 de minute
„Plajele Dunării”
Ne-am trezit destul de şifonaţi după încă o noapte la cort, cu speranţa că am petrecut ultima noapte în compania ţânţarilor. Majoritatea dintre noi dădeam semne de oboseală, însă peisajul superb pe care urma să-l parcurgem, creat de Bătrânul Fluviu, dar şi duşul rece, improvizat sub forma unui furtun ce trăgea apa din Dunăre, ne-au revigorat puţin. Am pornit motoarele, timp în care la pontonul Baziaşului se schimba tura poliţiştilor de frontieră şi am pornit să parcurgem Defileul Dunării, pe lângă Cazanele Mari şi Mici, Orşova, Drobeta-Turnu Severin pentru a ne opri în sudul Olteniei, la graniţa cu Bulgaria.
Pitoreasca zonă de frontieră cuprinsă între Baziaş şi Drobeta Turnu Severin nu credem că poate fi ilustrată în cuvinte aşternute pe hârtie, eventual doar prin exclamaţii de admiraţie. Am făcut opriri dese, în diferite locuri de belvedere, iar aparatele de filmat şi de fotografiat au încercat să surprindă cât mai elocvent parcursul sinuos al fluviului. Având în vedere numărul mare de turişti, mare parte străini, poate că nu ar fi rău ca altfel de locuri de popas să fie amenajate corespunzător, cu parcări mai largi, cu toalete şi coşuri de gunoi şi chiar cu afişe care să descrie frumuseţile zonei, în limbi de circulaţie internaţională.
Deşi era sâmbătă, echipele „România pe contur” au fost întâmpinate, în localitatea Dubova, de o adevărată delegaţie a poliţiştilor de frontieră mehedinţeni, formată din purtătorul de cuvânt al STPF Mehedinţi, comisar-şef Valeriu Pera, şeful SPF comisar-şef Dumitru Grămescu care erau însoţiţi de colegii noştri subinspector Bianca Pesea, agent şef adjunct Nicolae Troacă şi agent şef principal Robert Ţenovici, poliţişti de frontieră aflaţi la datorie în acea zi.
Presupunem că de Cazanele Mari şi Mici, de frumoasele localităţi din clisura Dunării, de celebrul Tricule sau de statuia lui Decebal cel puţin aţi auzit şi, dacă nu le-aţi văzut, vă recomandăm cu drag să mergeţi să le vizitaţi. Dar toţi cei care trec prin zonă pot observa şi echipajele Poliţiei de Frontieră care păzesc hotarele ţării pe fluviu sau de pe uscat, cu demnitatea statuii din piatră. Şi dovada că îşi fac datoria a venit chiar în timp ce ne aflam în zonă. Poliţiştii de frontieră mehedinţeni ne-au povestit despre cum s-a desfăşurat acţiunea din noaptea anterioară, când au reţinut cei 2 contrabandişti sârbi care au traversat Dunărea cu o barcă plină cu ţigări de contrabandă.
Traseul acestei zile a continuat prin Drobeta Turnu-Severin şi apoi către Calafat, unde am ajuns, cum ne obişnuisem deja, aproape de asfinţitul soarelui. Aici, ghidaţi de şeful SPF Calafat, comisar-şef Cristian Perpelea şi de purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar-şef Gheorghe Romică Ivănoiu, ne-am oprit pentru campare direct pe malul Dunării, pe o plajă de nisip ce avea pe fundal noul pod care lega România de Bulgaria, peste fluviu. La lumina unui foc de tabără, jurnaliştii şi deja prietenii de la TVR ne-au lansat provocarea unei retrospective a ceea ce a însemnat aventura până în acel moment. În luminile reflectoarelor unui studio improvizat, membrii expediţiei „România pe contur” au rememorat, pas cu pas, traseul de peste 3.000 de kilometri parcurs pe frontiera verde, traseu pe care unii dintre noi l-au denumit, pe bună dreptate, „aventura vieţii”.
Ziua a zecea: Traseul parcurs: de la Calafat, la Zimnicea: 378 de km, 8 ore şi 5 minute
„Cel mai sudic punct al României”
Treziţi de motoarele bărcilor ce navigau pe Dunăre, am mai aprins un mic foc pentru a fierbe nelipsita cafea, pe care am împărţit-o cu şeful SPF Calafat, comisar-şef Cristian Perpelea şi cu şeful STPF, comisar Viorel Predi,veniţi de la prima oră să ne ureze drum bun şi am înălţat corturile ca pe nişte zmee, în încercarea de a le strânge pe un vânt puternic, apărut din senin, ce parcă nu voia să ne lase să ne urnim. Însă plecarea către Bucureşti pentru a închide cercul expediţiei era inevitabilă, nu înainte de a bifa şi cel mai sudic punct al ţării, care se află la Zimnicea. Am traversat localităţile de graniţă din sudul ţării cu ultimele resurse, oprind pentru scurt timp la Islaz, localitatea unde a avut loc un eveniment istoric important: „Proclamaţia de la Islaz a mişcării revoluţionare de la 1848”.
Ajunşi la Zimnicea, toţi participanţii s-au reunit pentru o ultimă fotografie de grup de pe graniţa ţării şi apoi expediţia a bifat „închiderea cercului” pe frontieră la Daia, în judeţul Giurgiu, acolo unde cu 10 zile în urmă priveam încrezători spre necunoscut.
