Acțiuni ale polițiștilor de frontieră pentru combaterea braconajului piscicol: peste 200 kilograme de pește, mii de metri de plase de pescuit, două ambarcațiuni, descoperite

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și Gărzii de Coastă au desfășurat, în data de 15 mai 2026, mai multe acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a utilizării uneltelor de pescuit interzise, în județele Teleorman și Constanța. În urma verificărilor efectuate, au fost depistate persoane implicate în activități ilegale de pescuit, au fost confiscate peste 205 kilograme de pește, mii de metri de plase de pescuit, două ambarcațiuni, motoare termice și alte echipamente.

* Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat, în data 15 mai 2026, mai multe acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, în urma cărora au fost depistate persoane implicate în activități de pescuit ilegal și utilizarea unor unelte interzise de lege.

În data de 15 mai a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Teleorman au desfășurat o acțiune pe raza localității Islaz, județul Teleorman, în vederea prevenirii și combaterii pescuitului ilegal.

Pe timpul misiunii, au fost observate două ambarcațiuni de mici dimensiuni, având câte două persoane la bord, care desfășurau activități de pescuit ilegal prin metoda „la japcă”, utilizând unelte de tip agățătoare-înțepătoare.

Cu sprijinul echipajului Biroului Operațional Naval, una dintre ambarcațiuni a fost interceptată la mal de către un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ, iar pe insula Calnovăț au fost descoperite cantități de pește din specia fitofag, ascunse în apă și în saci din rafie.

Persoanele implicate, cetățeni români cu vârste cuprinse între 25 și 52 de ani, au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Teleorman pentru continuarea cercetărilor, împreună cu bunurile utilizate și cantitatea de pește identificată.

În urma verificărilor efectuate, a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție;
  • pescuitul cu japca, ostia, sulița, țepoica sau cu orice alte unelte ori scule neautorizate, prin greblare și harponare;
  • disimularea, alterarea sau suprimarea elementelor doveditoare care prezintă interes într-o anchetă.

În vederea continuării cercetărilor au fost ridicate:

  • 115,60 kg de pește din specia fitofag, în valoare de aproximativ 2.312 lei;
  • 5 lansete;
  • 4 mulinete;
  • ambarcațiune din fibră de sticlă;
  • ambarcațiune pneumatică;
  • două motoare termice.
  • Plase monofilament descoperite în autoturism, în zona localității Găujani

* Tot ieri, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vedea au desfășurat o acțiune de tip BLITZ pe DN5C, în zona localității Găujani.

Cu această ocazie, a fost oprit pentru control un autoturism, care se deplasa dinspre localitatea Găujani către localitatea Vedea. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, în portbagaj au fost descoperite două plase de pescuit din material textil și o plasă de tip monofilament, în lungime totală de 90 m.

Având în vedere prevederile legale privind deținerea plaselor monofilament cu ochiuri sub dimensiunile prevăzute de lege, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj piscicol.

* Tot în data de 15 mai 2026, în urma unor informații existente la nivelul Gărzii de Coastă Constanța, a fost organizată o acțiune în zona de competență a Punctului de Trecere a Frontierei Midia.

În apropierea Canalului 2, polițiștii de frontieră au identificat un autoturism spre care s-au deplasat două persoane de sex masculin și care ulterior au încărcat saci de plastic. La vederea colegilor noștri, cele două persoane au fugit în zona cu stuf și nu au putut fi identificate.

În urma verificării autoturismului au fost descoperiți nouă saci de plastic în interiorul cărora se aflau plase de pescuit, cu captură de pește proaspăt.

În urma măsurătorilor efectuate, polițiștii de frontieră au identificat:

  • două plase din fir textil, cu lungimea totală de aproximativ 95 metri;
  • 35 de plase monofilament, cu lungimea totală de aproximativ 1.788 metri;
  • 90 de kilograme de pește proaspăt din specia caras.

Întraga cantitatea de pește a fost predată unor societăți comerciale de profil, iar în cauze au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit în perioada de prohibiție și pescuitul cu unelete/scule neautorizate.

Poliția de Frontieră continuă activitățile specifice desfășurate în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, în vederea protejării resurselor acvatice și a respectării măsurilor specifice perioadei de prohibiție.

  • Acțiuni ale polițiștilor de frontieră pentru combaterea braconajului piscicol: peste 200 kilograme de pește, mii de metri de plase de pescuit, două ambarcațiuni, descoperite

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe