Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, un cetățean român care transporta patru motociclete, estimate la aproximativ 30.000 de euro, căutate de către autorităţile din Cehia.
În data de 27.01.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Franța, condus de către un cetățean român în vârstă de 27 de ani.
În compartimentul destinat transportului de marfă, colegii noștri au depistat patru motociclete, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autovehiculele figurează în bazele de date ca fiind „bunuri căutate pentru confiscare”, alerta fiind introdusă de către autorităţile din Cehia.
Motocicletele, în valoare totală estimată la aproximativ 30.000 de euro, au fost indisponibilizate la sediul instituției, în continuare, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.













