An de an, luna martie aduce cu sine o împletire a tradițiilor străvechi cu actualitatea modernă, în ceea ce privește celebrarea femeilor din întreaga lume. De la simbolul mărțișorului, care deschide drumul către primăvară, până la Ziua Internațională a Femeii, această lună devine un prilej de reflecție asupra rolului și importanței femeilor în societatea și în viața noastră.
De mai bine de un secol, Ziua Internațională a Femeii este percepută ca un moment de mulțumire, apreciere și recunoaștere a eforturilor femeilor care ne înconjoară, ne ajută și de multe ori ne motivează să depășim greutățile. Însă începuturile acestei zile nu sunt legate de flori, dulciuri și bucurie, ideea fiind o expresie a femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi sociale și politice. Femeile și-au dorit să lucreze, să voteze și să fie plătite egal cu bărbații. Și nu s-au oprit din lupta lor. Au ieșit pe străzi, au fost vocale, s-au făcut auzite și s-au arătat altfel de cum le-a prezentat istoria. Au fost curajoase și determinate. Au spus că pot. Au reușit. Atunci când sărbătorim femeia pe 8 martie, sărbătorim sacrificiul femeilor care au vrut să fie mai mult decât ceea ce se stabilise pentru ele.
Scopul acestei zile variază în funcție de țară. În unele, este o zi de protest, în timp ce în altele, este un mijloc de promovare a egalității de gen. În unele țări, Ziua Internațională a Femeii este observată ca o sărbătoare națională.
Ziua Internațională a Femeii este recunoscută ca o sărbătoare națională oficială în mai multe state de pe Mapamond.
În anumite țări, precum Albania, Macedonia, Serbia și Uzbekistan, Ziua Femeii a fost combinată cu Ziua Mamei, o fuziune menită să sublinieze importanța femeilor ca mame.
În China, femeilor li se acordă o jumătate de zi liberă de la serviciu, în timp ce în Italia Festa della Donna este sărbătorită prin oferirea de flori de mimoză.
În prezent se obișnuiește ca bărbații să dăruiască flori și mici cadouri femeilor din viața lor – soțiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor, colegelor, etc. În România și Bulgaria, se păstrează obiceiul de dinainte de căderea comunismului, când, pe 8 martie de „Ziua Mamei”, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor învățătoarelor și profesoarelor.
„Copiii şi elevii susţineau în sălile de clasă mici serbări, la care erau chemate să participe mămicile. Se spuneau poezii, se cântau melodii specifice evenimentului. Când aceste serbări se încheiau copiii duceau o mică atenţie mămicilor şi bunicilor care se aflau în sală”, spune istoricul Ioan Ţicu.
Putem concluziona faptul că sărbătorind Ziua Internațională a Femeii conștientizăm parcursul plin de sacrificii, lupte și realizări al femeilor din întreaga lume. În spatele fiecărei femei se află o poveste de curaj și determinare în fața obstacolelor. Prin conștientizarea contextului istoric prin care femeile au trecut, recunoaștem importanța luptei pentru drepturile lor și a mișcării feministe în promovarea egalității de gen. Fiecare pas mic sau mare făcut de femeile din trecut a contribuit la schimbarea pe care o vedem astăzi în societatea actuală. Însă nu putem considera că prezentul este perfect. Prin celebrarea femeii în această zi, este o ocazie de a ne uni în sprijinul acestora și de a ne asigura că vocile lor sunt ascultate. De asemenea, este important să înțelegem că mișcarea feministă nu este doar despre femei, ci despre toți oamenii. Este despre promovarea egalității de șansă pentru fiecare și combaterea standardului dublu.
În rândul polițiștilor, poveștile de curaj și devotament nu sunt acaparate exclusiv de bărbați. Ba dimpotrivă, la sfârșitul misiunilor riscante sau ieșite din tipar, strălucesc și femei care nu numai că se fac remarcate, dar ies în evidență prin dedicarea și abilitățile lor excepționale.
Aceste femei nu doar își îndeplinesc sarcinile de serviciu cu excelență, ci le abordează cu o determinare care îi inspiră și pe cei din jurul lor. Ele nu se retrag atunci când întâlnesc situații dificile sau cazuri complexe, ci își asumă responsabilitatea și fac față provocărilor cu încredere și profesionalism.
În cadrul meseriei de polițist de frontieră, ideea că munca se desfășoară în solitudine este complet greșită. Aici, spiritul de echipă este esențial, iar fiecare membru este o piesă vitală în puzzle-ul operațiunilor de securitate și protecție a frontierelor.
Contrar percepției populare, colegele noastre din Poliția de Frontieră nu sunt limitate la birouri sau roluri secundare. Ele sunt prezente și active în toate structurile, implicându-se în diverse operațiuni și misiuni alături de colegii lor bărbați, fără să dea înapoi în fața provocărilor sau obstacolelor.
Deoarece suntem în luna martie, lună considerată a fi dedicată femeii, am solicitat sprijinul colegilor noștri purtători de cuvânt pentru a aduce în prim-plan poveștile și realizările notabile ale colegelor noastre, urmând ca noi să le facem cunoscute în rândul dumneavoastră.
ITPF Sighetul Marmației
Farmecul zilei de 8 Martie este inegalabil. An de an, această zi se transformă într-o adevărată sărbătoare a florilor și a cadourilor. Oriunde îndrepți privirea, totul capătă viață, totul devine un paradis al culorilor. Copii cu buchețele de ghiocei pentru mamele lor dragi ori pentru învățătoare, profesoare, bărbați cu buchete impresionante de flori, pentru iubite, mame, soții sau surori. Este una din zilele în care bărbații fac un gest frumos aducând în prim plan ființele purtătoare de viață.
Agentul șef de poliție Mihaela Părău se încadrează perfect în tiparul femeii puternice. Absolventă a Școlii de Pregătire a Polițiștilor de Frontieră „Avram Iancu”, Oradea, Promoția decembrie 2005, și-a început cariera ca polițist de frontieră, fiind repartizată în cadrul SPF Vicovu de Sus. Ulterior, din anul 2008 până în 2022, și-a desfășurat activitatea la SPF Brodina, unde, aproximativ 5 ani din toată această perioadă, datorită profesionalismului, dar și a abilităților de comunicare, a reușit ca șef de tură să coordoneze cu multă pricepere agenții de poliție de frontieră care își desfășurau activitatea în zona de responsabilitate a acestui sector. Colectivul tânăr pe care îl coordona a înțeles repede faptul că prin acțiunile întreprinse trebuie să demonstreze verticalitate și să facă cinste instituției din care fac parte.
Începând din 2022 și până la începutul acestui an, colega noastră a lucrat în operativ la SPF Izvoarele Sucevei, iar în prezent își desfășoară activitatea ca și dispecer în cadrul aceluiași sector.
Ambiția și perseverența au ajutat-o să devină de-a lungul timpului un bun profesionist și un exemplu demn de urmat, motiv pentru care este respectată de toți colegii. Este o femeie puternică, într-o lume în care predomină bărbații, dând dovadă mereu de stăpânire de sine, curaj și responsabilitate.
Întrebată fiind ce a determinat-o să îmbrățișeze o astfel de meserie, în care predomină bărbații, de altfel fiind o profesie destul de grea pentru o femeie, ea a răspuns fără ezitare:
„Pentru început aș vrea să spun că dacă ar trebui să iau viața de la capăt, exact aceeași profesie mi-aș alege. Poliția de Frontieră este cu siguranță pentru mine o a doua familie... În decursul anilor, am trăit clipe frumoase, dar și uneori puțin dificile pentru mine, ca femeie. Alături de colegii mei, am reușit să „cresc” profesional, dar și pe plan personal, am învățat împreună că, a fi un bun polițist de frontieră, presupune să fii foarte bine pregătit, să fii puternic, onest, loial, să te dăruiești în totalitate meseriei alese și, nu în ultimul rând, să dai dovadă de spirit de echipă.
Iar acum ca să răspund la întrebare, iubind uniforma și având un frate mai mare care lucra în cadrul Poliției Române, am decis să îmbrățișez și eu o astfel de profesie, însă destinul mi-a îndreptat pașii către Poliția de Frontieră. Ulterior, și ceilalți doi frați au urmat o carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiecare purtând cu onoare uniforma instituției pe care o reprezintă. Provin dintr-o familie de oameni simpli, dar care au sădit în noi cele mai importante valori ce ar trebui să ghideze viața unui om: educația, responsabilitatea, sinceritatea și respectul.”
Caracterizată de o modestie cum rar întâlnești, mărturisește faptul că indiferent de vârsta colegilor cu care a interacționat în cariera sa, de la fiecare a avut câte ceva de învățat și, la rândul său, i-a învățat pe alții.
Nu întâmplător, ne-am îndreptat atenția asupra colegei noastre, căci pe lângă faptul că este un polițist de frontieră model, care de-a lungul timpului s-a remarcat prin rezultate deosebite, este și mamă a unei fetițe, în vârstă de 8 ani, pe care o consideră ca fiind darul cel mai de preț primit de la Dumnezeu, drept urmare relația dintre ele, clădită cum altfel decât pe un fundament solid al iubirii, este una foarte puternică.
Îți mulțumim că reprezinți cu cinste instituția noastră!
ITPF Iași
Minodora Elena Răcnea, născută la Dorohoi, la început de primăvară, lucrează în momentul de faţă la Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iaşi – STPF Botoşani ca ofițer, având gradul de comisar-şef de poliție.
Poate nu întâmplător i-a fost ales prenumele, dar cu siguranţă o caracterizează: Minodora muceniţa, care nu a renunţat niciodată în ce a crezut, iar Elena izvor nesecat de energie.
Mama a doi copii, pe care i-a învăţat că în primul rând contează să crezi în tine şi lucrurile bune se vor întâmpla. Printre pasiunile sale se află cititul, fotografia și călătoriile alături de familie și prieteni.
Este cea care nu ştie să spună NU, ajută oricând simte că e nevoie, îi place enorm să muncească în echipă, să fie mereu alături de colegi, să le ofere sprijin şi empatie. Este o fire sociabilă, care se adaptează uşor oricărei situaţii.
Este o persoană dinamică, veselă și îi place să privească viața cu optimism. Deşi a lucrat ca jurnalist, adevărata chemare a simţit-o pentru Poliţia de Frontieră, iar din anul 2008, îmbină cu succes pasiunea cu profesia, fiind purtător de cuvânt al Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoşani.
„Sunt o persoană dinamică, sociabilă, iar pe plan profesional sunt competitivă. Îmi place să ajut, atât pe cei din comunitate dar mai ales colegii, să las în urmă doar zâmbete şi să şterg lacrimi atunci când pot. De aceea, imediat ce am primit provocarea de a acorda sprijin în punctele de trecere m-am implicat din prima zi. Am fost alături de poliţiştii de frontieră din punctele de trecere care au gestionat stuaţia refugiaţilor ucraineni, am observat îndeaproape latura umană şi emoţională a colegilor mei. Am ajutat cu ce am putut, iar acolo unde am fost depăşiţi de situaţie am oferit o îmbrăţişare şi o vorbă bună. Am primit zâmbetele unor copii care au văzut ororile războiului, am primit mulţumirile unor mame care nu aveau decât copiii în braţe şi câteva haine într-un bagaj. Am simţit că am făcut ceva şi că prezenţa noastră acolo a oferit încredere. Pentru mine succesul înseamnă să ajungi să faci ceea ce îți place, să transformi pasiunea în meserie. De-a lungul anilor m-am implicat cu drag în toate activităţile - campanii umanitare, donări de sânge, activităţi de sprjin în comunitate. De la fiecare activitate am învăţat câte ceva şi încerc să folosesc toată experienţa acumulată pentru a veni în sprijinul celorlalţi, a colegilor şi a celor care au nevoie de mine. Până la urmă, consider că important în viaţă este ca oamenii să îşi amintească în mod plăcut de interacţiunea cu tine”.
Garda de Coastă
Lavinia este o forță vitală în cadrul Centrului Operațional de Coordonare al Gărzii de Coastă, aducând cu sine o experiență solidă de aproape 16 ani în domeniul poliției de frontieră. În calitate de șefă de tură, ea este o prezență de conducere, călăuzind echipa în monitorizarea continuă a situației operative din zonele de competență ale P.F.R.
Responsabilitățile sale sunt impresionante, iar abilitatea ei de a gestiona cu succes fluxul informațional și de a coordona acțiunile în situații critice este remarcabilă. De la soluționarea incidentelor la frontieră până la asigurarea unei comunicări eficiente cu cetățenii și organizațiile non-guvernamentale, Lavinia este mereu la înălțimea sarcinilor sale.
În ciuda provocărilor și presiunilor pe care le implică poziția sa, Lavinia își dedică în totalitate timpul și energia pentru a asigura securitatea și stabilitatea în zonele de frontieră. Munca ei nu este doar o carieră, ci și o pasiune, o misiune pe care o îmbrățișează cu inima deschisă și o determinare neclintită.
În viața personală, Lavinia este o soție devotată și o mamă iubitoare a doi copii, găsind echilibrul perfect între responsabilitățile profesionale și cele familiale. Este un model de profesionalism, dăruire și pasiune pentru locul său de muncă, inspirându-i pe cei din jurul ei să urmeze aceeași cale a excelenței și angajamentului.
ITPF Giurgiu
Gavrilă Rita-Costinela își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Sectorul Poliției de Frontieră Bechet, la compartimentul ture serviciu, având calitate de coordonator grupă în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet.
Cu o vechime de 18 ani în Poliția de Frontieră, Rita s-a evidențiat prin constatarea faptelor cu caracter infracțional și contravențional, atât din punct de vedere calitativ cât și numeric, ea reprezentând un punct de referință în ceea ce privește gradul de profesionalism al structurii din care face parte.
La îndemnul părinților, în anul 2004, colega noastră a absolvit cursurile Facultății de Științe Economice, specializarea Finanțe Bănci, însă domeniul de activitate nu se potrivea cu firea ei activă. Plăcându-i provocările, în anul 2006 a susținut examenul de încadrare din sursă externă, astfel a ajuns să facă să facă parte din echipa Poliției de Frontieră, la IJPF Mehedinți.
„Începutul anului 2009 a venit cu o nouă provocare în ceea ce privește cariera mea ca polițist de frontieră, mutarea la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, unde în prezent îmi desfășor activitatea în cadrul compartimentului Ture Serviciu. Aici îndeplinesc atribuțiile de coordonator de grupă. Echipa pe care o coordonez, dinamică, în continuă perfecționare, este pregătită să acționeze cu profesionalism în orice situație, dovada fiind rezultatele obținute de-a lungul anilor”.
În cursul anului 2023, s-a evidențiat prin numeroase constatări substanțiale printre care și descoperirea mai multor bunuri, articole de marochinărie ce purtau însemnele unor brand-uri de lux în valoare de aproximativ 1.900.000 euro, dar și cantități considerabile de țigarete în valoare de peste 3.300.000 lei.
Timpul liber si-l dedică familiei, în special celor doi băieți despre care ne-a spus că este foarte mandră, primul născut este student al Facultății de Mecanica din Craiova în anul I de studiu, fiind un fan si un practicant al sportului cu motor de mic, iar cel mic este elev de gimnaziu în clasa a V-a.
„Fiecare zi este o provocare și la serviciu și acasă. Consider că sunt o persoană echilibrată, calmă și am făcut față cu brio tuturor provocărilor.”
Prin dublul său rol de mamă și polițist de frontieră, colega noastră îndeplinește cu măiestrie două misiuni fundamentale, contribuind la formarea și dezvoltarea copiilor săi cu dragoste și grijă și îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, protejând granițele țării.
ITPF Timișoara
Lumea polițiștilor este plină de bărbați. Printre ei însă există și femei care nu pot să nu iasă în evidență. Așa este și cu agent de poliție Andreea Borontiș, de la Sectorul Poliției de Frontieră Cruceni – ITPF Timișoara.
Pe lângă uniforma de polițist îmbracă și kimono-ul pentru judo, fiind multiplu medaliată la campionatele naționale de judo, iar anul trecut și campioană la judo al Ministerului Afacerilor Interne.
Andreea, practică judo de la vârsta de 8 ani, iar acest sport a impresionat-o de la primul contact.
A terminat liceul în 2019 și atunci a realizat că în inima ei își dorea să lucreze în domeniul ordinii și siguranței publice. A ales arma - Poliție de Frontieră și este extrem de bucuroasă de meseria aleasă.
Totodată, se mândrește cu faptul că poate reprezenta instituția la campionatele de judo ale MAI.
În primavara anului 2023 a obtinut locul I la Campionatul pe minister aspect care a făcut-o să fie foarte mandră de acest rezultat.
Cu multă muncă și ambiție își dorește să își păstrez acest titlu și să reprezinte Poliția de Frontieră la cel mai înalt nivel.
„Meseria de polițist de frontieră nu este una pe care să o faci singur, ci trebuie să faci parte dintr-o echipă, iar eu sunt fericită de echipa profesională de la SPF Cruceni.”
Îi dorim mult succes profesional și competitiv și la mulți ani!
ITPF Oradea
Comemorarea, încă din vremuri străvechi, a Mărțisorului simboliza norocul, fericirea, venirea primăverii, renașterea naturii, reprezentate prin șnurul alb-roșu, roșu fiind femeia, iar alb - bărbatul.
Despicând firul roșu cu prilejul celebrării femeii, în culorile tricolorului pe care-l purta agentul de poliție Denisa Steficza la competițiile de gimnastică ritmică pe podiumul românesc, încă de la frageda vârstă de 7 ani, s-a ajuns la jurământul depus înaintea patriei la absolvirea Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea.
Totodată, Denisa prin diversele competiții și reușite, a învățat de-a lungul experiențelor ce înseamnă disciplina, câtă emoție are imnul intonat la fiecare urcare pe podium, de câtă perseverență este nevoie pentru a reuși. Denisa a frecventat studiile superioare la Universitatea Agora din Oradea, cu specializarea în Administrație publică, ulterior hotărându-se că este menită să devină polițist, astfel că în anul 2019 aceasta a absolvit Școala de Pregătire a Agenților de Poliție „Avram Iancu” Oradea.
Ambițiile foarte mari au adus-o în Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac.
„Aspirația la uniforma de polițist mi-am insuflat-o singură, dar indirect de către părinții mei care mă sprijineau mereu pe scenele de la competiții, care mereu îmi spuneau că trebuie să ajung în podiumul aspirațiilor mele. Deși sunt la început, aspirațiile sunt mari, sunt durabile în concretizarea lor, însă pot să spun că așa cum nici prima medalie de aur n-am obținut-o prea ușor, am depus foarte mult efort, așa voi parcurge și acest drum, cu multă chibzuință, tenacitate și motivație.”
Am putea spune că feminitatea nu are o definiție, ci o colecție imensă de povești și experiențe de viață, o istorie a ascendenților care au plămădit la o identitate evoluată prin intuiție, conștiință și perfecționare a femeii.
„Am fost întrebată de nenumarate ori legat de „salturile” pe care le-am facut până la tresa de pe umăr și pot să spun cu vehemență că am avut un parcurs anevoios, progresiv și de ce nu, din punctul meu de vedere, victorios?”