Reputaţia de atracţie boemă şi nonconformistă îi revine din perioada regimului comunist, când aici veneau artişti şi intelectuali care-şi doreau izolare din calea opresiunii Regimului. Singura autoritate în sat era grănicerul care ştia să-şi facă simţită prezenţa. În timp, aşezarea a devenit o oază în care se discuta în linişte despre tot ce nu aveai voie la tine acasă, de la muzica din Vest, la politică şi strategii de fugă din ţară.ovestea satului Vama Veche a început în 1811, când o comunitate de găgăuzi şi o mână de turci i-au pus numele Ilanlîc, (loc plin cu şerpi). Denumirea oficială (Ilanlîc) s-a păstrat până în 1913, apoi s-a transformat în Vama Veche Aşezarea era evitată de localnicii din zonă din cauza terenului deloc primitor. Istoria turistică a aşezării a început în jurul anilor 40, când, după tratatul de la Craiova din acelaşi an, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul, iar o parte din societatea mondenă care îşi făcea vacanţele la Balcic s-a reorientat spre Vama Veche şi 2 Mai. În primele atestări, satul Vama Veche este prezentat ca o aşezare locuită de câteva zeci de familii, majoritatea agricultori şi pescari, astfel că ideea că acesta ar putea deveni un important punct de atracţie turistică părea o ipoteză nerealistă.
După Revoluţie, spiritul Vămii s-a extins în cercurile universitare şi în felul acesta s-a dat startul involuntar spre un exod fără sfârşit al turiştilor.
Deşi ne aflăm în plină Rezervaţie Naturală, oamenii fac din Vamă un paradis propriu. Este probabil cea mai fascinantă combinaţie de oameni cu care poţi interacţiona, trăind lucruri atât de diferite cum viaţa ta nu concepea înainte de a veni aici.
Dar să mergem mai departe în incursiunea noastră la Vama Veche şi să ne îndreptăm atenţia către Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche şi către colegii noştri care îşi fac datoria cu dăruire şi pricepere la frontiera Româno – Bulgară şi haideţi să-i cunoaştem pe câţiva dintre ei.
Mă numesc Săvel Mustaţă Tudose, sunt agent şef adjunct şi lucrez în cadrul Gărzii de Coastă - Grup de Nave Mangalia de la 1 iunie 2000. Mi-am început cariera ca şi sergent angajat pe bază de contract pe una din navele instituţiei. În 2002 am trecut la frontiera verde, în 2003 am fost avansat la gradul de agent, iar de atunci îmi desfăşor activitatea în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche.
De mic copil mi-am dorit să mă fac poliţist şi iată că soarta mi-a oferit şansa de a fi poliţist de frontieră, o meserie frumoasă din care ai foarte multe de învăţat. Este un proces de formare profesională care nu se sfârşeşte niciodată şi care îţi aduce numai beneficii deoarece ştim cu toţii cât de important este să fii bine informat. Meseria noastră, ca orice ală meserie, a evoluat foarte mult, dispunem de aparatură performantă care ne uşurează activitatea şi, de ce nu, care ne pune la adăpost de un potenţial pericol.
Sunt agent şef adjunct Marius Eduard Stanciu. Mi-am început activitatea la grăniceri – UM 0447 Neptun. Pentru mine, meseria mea este totul, nu m-aş vedea făcând altceva. Este o slujbă care îţi oferă foarte multe satisfacţii, chiar dacă uneori acestea nu se văd, însă ai o împlinire prin ceea ce faci, prin munca pe care o depui, prin faptul că faci parte dintr-o echipă care contribuie la securizarea şi protecţia frontierei. Mă consider un om norocos, fac ceea ce îmi place alături de colegi, oameni dedicaţi şi buni profesionişti în care am foarte multă încredere.
S-au depus eforturi intense şi reale pentru îmbunătăţirea activităţii de poliţist de frontieră, pentru ca noi, să ne desfăşurăm activitatea în condiţii optime.
Sunt agent şef adjunct Lupu Gheorghe şi lucrez în sistem de 12 ani. Ca şi majoritatea colegilor mei, sunt fost grănicer, actualmente poliţist de frontieră. Pentru mine slujba mea este o plăcere, lucru care se datorează şi faptului că mi-am satisfăcut stagiul militar la grăniceri, iar pe parcurs am ajuns să îndrăgesc foarte mult meseria de poliţist de frontieră. Lucrez cu precădere la frontiera verde, însă, vă pot spune cu certitudine, că valorile de trafic prin punctul de frontieră au crescut foarte mult, iar uneori colegii mei fac faţă cu greu acestui aflux mărit de persoane.
Numele meu este Amet Demirgian, sunt agent şef adjunct la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche. Lucrez aici încă de acum 18 ani. Frontiera, pentru mine, este un mod de viaţă prin care îmi câştig existenţa, pot spune cu certitudine că îmbin utilul cu plăcutul. În ceea ce priveşte munca de poliţist de frontieră aici la Vama Veche, consider că din punct de vedere tehnic ne desfăşurăm activitatea în bune condiţii, însă cred că ar fi momentul unor schimbări de natură logistico – administrativă deoarece numărul persoanelor şi al mijloacelor de transport care tranzitează punctul de trecere al frontierei este în continuă creştere. Acesta este un aspect care sunt convins că urmează a se rezolva într-un viitor relativ apropiat.
