Peste 800 de metri de plase recuperate din Marea Neagră și trei sturioni eliberați în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni


Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au recuperat din Marea Neagră mai multe plase de pescuit, în lungime totală de peste 800 metri, în care erau capturați trei sturioni.

În data de 01.11.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat. Cu această ocazie, au descoperit în Marea Neagră, mai multe plase ce aveau captură de pește în ele, iar în urma verificărilor suplimentare s-a constatat că lungimea totală a acestora este de 865 metri, iar în plase se aflau capturați trei sturioni în stare vie.

Cei trei sturioni au fost redați mediului natural, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol și desfășoară activități specifice în vederea identificării autorilor.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe