Poliția de Frontieră Română a continuat, în primele opt luni ale anului 2025, acțiunile ferme de combatere a contrabandei cu țigări și produse din tutun, fenomen care rămâne una dintre principalele amenințări la adresa siguranței economice și fiscale a României.
În perioada analizată, polițiștii de frontieră au reținut în vederea confiscării:
- 362.208 pachete de țigări, cu o valoare totală estimată la 105,8 milioane lei, dintre care 3.631.574 pachete proveneau din contrabandă;
- 322 kg de tutun;
- 7,9 kg de tutun pentru pipă;
- 15,5 kg de tutun pentru narghilea.
Totodată, în cadrul investigațiilor au fost destructurate două grupuri infracționale organizate specializate în traficul cu țigări. În acest sens, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor, au pus în aplicare 32 de mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate:
- 433 pachete de țigări,
- şaptesprezece mijloace de transport (tiruri) încărcate cu țigarete și tutun prelucrat, materii prime și utilaje utilizate pentru fabricarea țigaretelor.
Persoanele implicate în aceste activități provin atât din România, cât și din alte state europene și non-europene, ceea ce confirmă caracterul transfrontalier al fenomenului.
Poliția de Frontieră Română va continua să acționeze integrat și ferm, în cooperare cu celelalte instituții abilitate, pentru limitarea fenomenului contrabandei și diminuarea pierderilor aduse bugetului de stat, asigurând în același timp protejarea cetățenilor împotriva produselor ilegale și nesigure.
Dintre cazurile semnificative înregistrate de la începutul anului până în prezent, le reamintim pe următoarele:
Peste 15 milioane de ţigarete, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, descoperite într-un container de către poliţiştii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea şi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au descoperit, în urma unui control amănunțit, peste 15 milioane de țigarete ascunse într-un container care, potrivit documentelor, ar fi trebuit să conțină role de hârtie. Valoarea totală a capturii este estimată la aproximativ 4 milioane de euro.
În data de 11 august 2025, acționând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, au efectuat verificări amănunțite asupra unui container sosit din Emiratele Arabe Unite. Conform actelor prezentate autorității vamale, încărcătura declarată consta în role de hârtie, având ca destinație o societate comercială din România.
Controlul fizic a scos însă la iveală o situație complet diferită: containerul conținea 15.500.000 de țigarete fără timbru accizabil. Valoarea totală a țigaretelor este estimată la 20.000.000 de lei, echivalentul pentru aproape 4 milioane de euro.
Captura reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri ale Gărzii de Coastă din acest an și vine ca urmare a acțiunilor constante de prevenire și combatere a contrabandei, desfășurate în porturile maritime românești.
În prezent, polițiștii de frontieră desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru infracțiunile de folosire de acte nereale și contrabandă. La finalizarea anchetei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Nouă inculpați care făceau parte din grupul infracțional organizat specializat în fabricarea ilegală a țigărilor, reținuți
La data de 23 august 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a nouă inculpați, dintre care șapte cetățeni ucraineni și doi cu dublă cetățenie, maghiară și ucraineană, respectiv moldovenească și română, cu vârste cuprinse între 24 și 55 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă și deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete și contrafacere.
În urma perchezițiilor efectuate, în localitatea Șelimbăr a fost găsită o fabrică ilegală de țigarete, aflată în proces de producție, formată din linie specializată în producția finală a țigărilor și linie completă de ambalare a țigărilor în pachete și cartușe.
De asemenea, atât în Șelimbăr, cât și la adrese situate în localitățile Bradu, Vețel, Șeica Mare și municipiile Sibiu și Brașov au fost găsite și ridicate peste 61,1 tone tutun, în valoare de circa 153.000.000 lei, 23.314.920 țigarete (purtând numele unei mărci cunoscute) cu o valoare de aproximativ 35.000.000 lei, paleți și baxuri conținând filtre de țigarete, role de hârtie pentru filtre de țigarete, adeziv, folie pentru ambalarea pachetelor și cartușelor, carton pentru confecționarea pachetelor și cartușelor, blanchete pentru fabricarea pachetului exterior de țigarete, purtătoare a însemnelor unei mărci cunoscute, două motostivuitoare, un încărcător frontal, trei transpaleți, echipamente de supraveghere video, aparat de detecție cu raze X, dispozitive de bruiaj și un dispozitiv de detectare a emisiilor de unde radio, medii de stocare, sume de bani în lei, euro și forinți, precum și alte mijloace de probă.
În ziua de 23.08.2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus măsura controlului judiciar față de inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile, încheiere față de care procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iași au formulat contestație.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Direcţia de Prevenire şi Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere și ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași și Timișoara.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și al Oficiului European de Luptă Antifraudă.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Captură impresionanta la frontiera de nord - Tir încărcat cu peste 2,6 milioane de țigarete în valoare de jumătate de milion de euro
Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Siret - ITPF Sighetu Marmației, în colaborare cu Autoritatea Vamala Română au confiscat 133.500 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară, ascunse într-un autocamion care transporta paleți cu materiale de construcții.
În data de 31 martie 2025, în jurul orei 06:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Ucraina. Vehiculul era condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 55 de ani, care, conform documentelor de însoțire a mărfii, transporta paleți cu plăci termoizolante din vată minerală. Pe baza analizei de risc și a unor suspiciuni rezonabile privind încărcătura, polițiștii de frontieră au solicitat intervenția echipei vamale pentru un control detaliat al autocamionului. În urma scanării și a inspecției fizice, în partea din față a semiremorcii, au fost identificate 267 de baxuri, conținând în total 133.500 de pachete de țigări de diferite mărci, ascunse prin metoda „capac”, în spatele paleților cu materiale de construcții. Valoarea totală a capturii este estimată la peste 2.580.000 lei (aproximativ 516.000 euro). Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar autocamionul, evaluat la 75.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, până la finalizarea cercetărilor.
În acest caz, sunt efectuate investigații sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru infracțiunile de contrabandă și folosirea de acte nereale, în conformitate cu Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și luării măsurilor legale care se impun.