În perioada 30 septembrie - 3 octombrie 2025, Poliția de Frontieră Română desfășoară un program interinstituțional intensiv de pregătire continuă, dedicat specialiștilor în analiza de risc. Acest demers reflectă angajamentul constant al instituției noastre de a consolida competențele profesionale ale polițiștilor de frontieră, prin dezvoltarea unor produse analitice solide și relevante, care contribuie la o mai bună înțelegere și anticipare a fenomenelor cu impact asupra securității frontierelor.
Analiza de risc reprezintă un instrument esențial în activitatea zilnică a polițiștilor de frontieră, mai ales în contextul aderării României la Spațiul Schengen, când identificarea și gestionarea din timp a riscurilor devin priorități strategice.
Pentru a asigura un nivel înalt de performanță, 25 de specialiști din structurile cheie ale Poliției de Frontieră Române și ale Inspectoratului General pentru Imigrări participă la un program interinstituțional intensiv de pregătire continuă, dedicat specialiștilor în analiza de risc, beneficiind de expertiza a trei instructori internaționali desemnați de Academia din cadrul Frontex. Pe durata celor patru zile de cursuri intensive, aceștia folosesc tehnici moderne de analiză și instrumente avansate, adaptate realităților actuale și cerințelor specifice ale apartenenței României la Spațiul Schengen.
În cadrul programului, participanții utilizează modelul european CIRAM (Common Integrated Risk Analysis Model) - standardul comun elaborat de Agenția Frontex, folosit pentru fundamentarea procesului decizional la nivel european. Acest model oferă un cadru coerent de analiză și permite o abordare integrată a riscurilor la frontierele Uniunii Europene.
Activitatea oferă beneficiile schimbului de experiență între experții români și reprezentanții altor state membre Schengen, contribuind la consolidarea cooperării internaționale și la dezvoltarea unei viziuni unitare asupra fenomenelor care afectează frontiera externă a Uniunii Europene.
Prin astfel de inițiative, Poliția de Frontieră Română își reafirmă angajamentul pentru profesionalism, adaptabilitate și cooperare europeană, elemente esențiale pentru garantarea securității frontierelor și protejarea intereselor cetățenilor.
Mulțumim partenerilor internaționali pentru sprijinul și încrederea acordată! România își consolidează astfel poziția de partener strategic în arhitectura de securitate a frontierelor europene.