Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Zimnicea, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman - Poliția Orașului Zimnicea, au depistat un autoturism semnalat ca fiind căutat de autorităţile din Germania.
În data de 01.02.2026, în jurul orei 12.45, în cadrul unei acțiuni de control desfășurată pe comunicația DN51, o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Zimnicea și un polițist din cadrul Poliției Orașului Zimnicea, a oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Gerrmania, condus de un cetățean turc.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că vehiculul figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autorităţile din Germania.
Ca urmare a celor constatate, autoturismul în valoare de 300.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar în continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.
Prin misiunile specifice desfășurate în sistem integrat cu celelalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră Română continuă să acționeze cu fermitate, în vederea combaterii criminalității transfrontaliere și a protejării securității în spațiul Schengen.















