Acțiune a polițiștilor de frontieră și procurorilor DIICOT Timișoara într-un dosar de trafic de migranți

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată - Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară pe raza comunei Racovița, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

Cercetările efectuate au stabilit că, în intervalul iulie -august 2025, doi inculpați români (un bărbat și o femeie, membri ai aceleiași familii) și mai mulți cetățeni sirieni au desfășurat activități de racolare, îndrumare, adăpostire, transport și călăuzire a unor  migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

Migranții, racolați în țările de origine, erau aduși ilegal în România prin  intermediul mai multor transportatori, preluați și cazați în diferite imobile de pe raza municipiului Timișoara, iar ulterior îmbarcați în mijloace de transport, de regulă autocamioane de marfă, pentru a ajunge apoi în diferite țări din Europa Occidentală.

 Pe parcursul percheziției domiciliare au fost identificate și ridicate mijloace de probă relevante pentru cauză, ulterior procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara luând măsura controlului judiciar față de cei doi inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile.

 Acțiunea a beneficiat de sprijinul  reprezentanților EUROPOL.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

  • Acțiune a polițiștilor de frontieră și procurorilor DIICOT Timișoara într-un dosar de trafic de migranți
  • Acțiune a polițiștilor de frontieră și procurorilor DIICOT Timișoara într-un dosar de trafic de migranți
  • Acțiune a polițiștilor de frontieră și procurorilor DIICOT Timișoara într-un dosar de trafic de migranți

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe