
Polițiștii de frontieră au intervenit în două situații distincte, una la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, unde a fost pus în aplicare un mandat european de arestare, și cealaltă la Jimbolia, unde a fost depistat un permis de conducere fals.
Ieri, 11 decembrie, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni - jud. Timiș, s-a prezentat pe sensul de intrare în România un cetățean sârb de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Serbia.
În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit că pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Austria, pentru infracțiuni legate de droguri.
Persoana a fost predată unui echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pentru continuarea procedurilor legale.
Tot ieri, în jurul orei 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară un cetățean rus, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Serbia.
La control, acesta a prezentat un permis de conducere aparent emis de autoritățile ruse. În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că documentul nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui permis autentic, fiind fals.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.











