Astăzi, 28 august 2025, în prezența inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor principal de poliție Cornel-Laurian Stoica, precum și a oficialităților județene și locale, a fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, un proiect realizat la standarde europene, finanțat din fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Mă bucur să fiu astăzi prezent aici, la Suceava, pentru a marca un moment important pentru Poliția de Frontieră Română: reabilitarea completă și darea în folosință a sediului Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava. Acest obiectiv este mai mult decât o clădire modernizată - este un semnal clar că investițiile în infrastructură, oameni și performanță sunt o prioritate reală pentru instituția noastră. Regiunea de nord a țării are o importanță strategică deosebită pentru securitatea frontierelor externe ale Spațiului Schengen. Polițiștii de frontieră din Suceava desfășoară o activitate complexă și solicitantă, iar această investiție vine ca o recunoaștere a profesionalismului și responsabilității lor. Le mulțumesc pentru munca pe care o depun zilnic și îi asigur de întreaga noastră susținere” - a transmis cu această ocazie inspectorul general al Poliției de Frontieră Române.
Proiectul „Reabilitare Pavilion nr. 1 administrativ la S.T.P.F. Suceava, jud. Suceava”, cod C5-B2.2.b7/01.04.2022, a fost implementat de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne. Investiția a beneficiat de fonduri europene nerambursabile prin Componenta 5 - Valul Renovării din PNRR, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2.
Obiectivul principal al proiectului a fost creșterea eficienței energetice, reducerea costurilor cu utilitățile și crearea unor condiții de muncă optime pentru personalul operativ. Investiția aduce o reducere de peste 79% a consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, contribuind la tranziția către un fond construit durabil și verde.
Construcţia modernă a acestui sediu corespunde actualei concepţii de susţinere a supravegherii şi controlului frontierei, asigură condiţii de muncă la standarde europene (mobilier modern, echipamente de comunicaţii şi informatică de ultimă generaţie, sistem de climatizare de ultimă generaţie, grupuri sanitare moderne) precum un sistem performant de supraveghere perimetrală şi o sală de conferinţe modernă cu anfiteatru.
Valoarea totală a proiectului este de 17.574.184,99 lei, dintre care 6.328.475,44 lei provin din fonduri PNRR, iar 1.202.410,33 lei reprezintă TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile. Perioada de implementare a fost de 29 luni, între 20 decembrie 2022 și 20 mai 2025.
Informații de Background: Clădire cu istorie militară și strategică
Clădirea actuală a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava are o istorie militară ce datează din anul 1886, fiind construită inițial ca și cazarmă în contextul extinderii serviciului militar austriac pe teritoriul Bucovinei. Conform legislației Imperiului Austro-Ungar din 1869, Rădăuți devenea garnizoană pentru Brigada 57 Infanterie, având în subordine Regimentul 114 Infanterie care a funcționat în această clădire.
În perioada interbelică și până după cel de-al Doilea Război Mondial, aici au funcționat diferite unități militare, inclusiv Divizionul 2 Artilerie Călăreață și subunități de grăniceri, subordonate Regimentelor 3 și 8 Grăniceri.
După 1948, odată cu stabilirea noii frontiere, clădirea a găzduit diverse structuri grănicerești, printre care Batalionul 3 Grăniceri Pază Rădăuți, Regimentul 84 Rădăuți și alte unități cu responsabilitate în paza graniței de nord.
Ulterior, în funcție de reorganizările administrative și ale Poliției de Frontieră, aici au funcționat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți, iar astăzi sediul este ocupat de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, aflat în subordinea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.