Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Traian Vuia - Timişoara

Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Timişoara este subordonat nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și funcționează în regim de trafic internațional cu specific aeroportuar, asigurând respectarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convențiilor și protocoalelor de frontieră și internaționale la care România este parte, având ca obiect de activitate deservirea liniilor aeriene și aeronavelor ce operează în trafic international, destinate transportului de persoane și marfuri peste frontieră.
Atribuții:
- supravegherea și controlul la trecerea frontierei de stat a României;
- prevenirea și combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, precum și orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat;
- asigurarea controlului trecerii peste frontiera de stat, în condițiile legii, a armelor, munițiilor, armelor de panoplie și de autoapărare, munițiilor aferente acestora, substanțelor explozive și a dispozitivelor încărcate cu substanțe toxice sau radioactive;
- constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale, conform legii, în zona de competență;
- asigurarea aplicării prevederilor, tratatelor, acordurilor, convențiilor și protocoalelor cu privire la frontiera de stat și la controlul trecerii frontierei încheiate de România cu alte state;
- organizarea de acțiuni pentru descoperirea și identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se dețin date că intenționează să încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum și alte prevederi legale stabilite prin competență;
- desfășurarea de activități pentru constatarea faptelor penale și efectuarea de cercetări în legătură cu acestea, conform legii;
- asigurarea menținerii ordinii și liniștii publice în punctele de trecere a frontierei.
Organizare:

- Şef S.P.F;
- Şef P.P.F;
- Compartiment Ture serviciu;
- Compartiment Prevenirea și Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere;
- Compartiment Expertiză a Documentelor de Călătorie şi Criminalistică;
- Compartiment Analiză Risc;
- Compartiment Evidenţă Operativă;
- Compartiment Supravegherea şi Controlul Trecerii Frontierei;
- Compartiment Dispecerat;
- Compartiment Pregătire Continuă;
- Compartiment Administrativ;
- Compartiment Secretariat;
- Compartiment Comunicaţii şi Informatică.
Conducere:
- Șef Sector: Subcomisar de poliție Ardelean Monica-Daniela
- Șef Punct: Comisar de poliție Korber Alin-Ion
Program de audiență:
- Șef Sector: Subcomisar de poliție Ardelean Monica-Daniela – miercuri, între orele 10.00 – 12.00.
Date de contact:
- Adresă: județ Timiș, localitatea Ghiroda, strada Aeroportului nr. 2
- Telefon / Fax: 0256 200 220
- E-mail: timisoara@igpf.ro
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă - Otopeni
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Aurel Vlaicu - Băneasa
- Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca
- Sectorul Poliției de Frontieră Sibiu
- Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Traian Vuia - Timişoara
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Arad
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport George Enescu - Bacău
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Baia Mare
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Craiova
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Mihail Kogălniceanu - Constanta
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Satu Mare
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Ștefan cel Mare - Suceava
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Transilvania - Târgu Mureș
- Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Delta Dunării - Tulcea
- Punctul Poliţiei de Frontieră Aeroport Oradea
- Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Brașov