Formular pentru exercitarea dreptului de opoziție
Pentru exercitarea drepturilor prevăzute de Regulamentul nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE(Regulamentul General privind protecția datelor) şi Legea nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date, referitoare la prelucrări de date cu caracter personal efectuate de structurile Poliției de Frontieră, puteți transmite o cerere întocmită în formă scrisă, datată și semnată la adresa: Bucuresti, b-dul. Geniului nr. 42C, sector 6, cod 060117 sau o puteti depune personal la ghiseul de relatii cu publicul de la sediile structurilor Poliției de Frontieră sau o puteți transmite prin intermediul formularului.
Cererile se va descarca în prealabil, iar după completare, datare și semnare se va trimite scanat prin intermediul formularului.
Pentru vizualizarea și salvarea documentului: descarcă PDF.
*Toate campurile sunt obligatorii. Termeni și condiții aplicabile serviciului de comunicare on-line.
- Contact
- Formulare:
- Petiții, cereri, reclamații, sesizări
- Dovadă de achitare a amenzii
- Pescuit recreativ/sportiv, persoane fizice
- Pescuit recreativ/sportiv, persoane juridice
- Solicitare introducere armament
- Acreditare
- Solicitare informații publice (Legea 544/2001)
- Reclamație răspuns negativ (Legea 544/2001)
- Reclamație răspuns neprimire în termen (Legea 544/2001)
- Cerere pentru exercitarea dreptului de acces (Regulamentul UE nr. 679/2016)
- Cerere pentru exercitarea dreptului de intervenție (Regulamentul UE nr. 679/2016)
- Cerere pentru exercitarea dreptului de opoziție (Regulamentul UE nr. 679/2016)