Mă numesc Radu Roman, am 32 de ani și sunt o persoană normală cu o pasiune mai puțin obișnuită: alergarea de anduranță. M-am născut, am copilărit și trăiesc unde se pune harta în cui. De 12 ani port cu onoare uniforma de polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, atât în țară, cât și în misiunile internaționale în care am fost detașat sub egida Agenției FRONTEX.
Primul contact cu alergarea l-am avut în liceu. Am reînceput să alerg după o perioadă de pauză prin 2012 pe distanțe medii și lungi, alergarea devenind în scurt timp un “viciu”. Primul concurs a fost Maratonul Internațional Cluj-Napoca pe 16 aprilie 2016, care a rămas întipărit în ADN-ul meu sportiv, fiind momentul de cotitură în care am trăit prima experiență competițională. A urmat provocarea (Transylvania 50 km de trail) aruncată de către prietenul și colegul meu Liviu Trifoi, pe care am acceptat-o fără ezitare. Din acel moment și până în prezent am alergat oficial 4 maratoane (Cluj-Napoca 2016 și 2017, Lacul Maggiore 2016, Milano 2017), 4 semi-maratoane (Iași 2016, Rakvere Estonia 2016, Tomaszow Lubelskie și Lublin Polonia 2017), 2 ultra-maratoane de 50 km (Transylvania 50 km 2016 și 2017) și 2 ultra-maratoane pe etape (Zamosc - Polonia 100 km în 4 zile și Oman Desert Marathon 165 km în 6 zile). Cel mai important rezultat a fost clasarea pe locul al XXIII-lea din 90 de alergători care au finalizat competiția Oman Desert Marathon.
Fiecare competiție are specificul și provocările ei. Am fost în hipotermie în Bucegi la ieșirea din Hornul Mare și am trăit senzații extreme de sete și foame în mijlocul deșertului omanez. Am învățat multe și, bineînțeles, am trăit momente grele de încercare fizică și psihică, pe care am reușit să le depășesc cu bine prin faptul că am refuzat să mă identific cu stările negative. Cred că acest aspect m-a făcut să privesc cu entuziasm și curaj orice cursă. În momentele grele mă ancoram în sentimentele pe care le voi trăi la linia de finish.
Ediția din acest an a “Oman Desert Marathon” găzduită de Sultanatul Oman a reunit aproximativ 100 de alergători, într-o cursă de anduranță în deșert, pe o distanță de 165 de km, în 6 etape/zile, în perioada 18-23 noiembrie. Organizatorii competiției au dorit să promoveze Sultanatul Oman prin sport și turism. Pe parcursul celor 6 etape ale competiției, fiecare participant trebuia să-și asigure subzistența și sacul de dormit, organizatorii punând la dispoziție doar apa potabilă și materialele de campare.
Totul a început într-o noapte rece de aprilie când întâmplător am dat peste site-ul concursului. Am deschis video-urile din ediția precedentă și mi-am spus “voi ajunge acolo!”. A început un drum lung, uneori anevoios, spre a-mi îndeplini visul, iar de fiecare dată când întâmpinam un obstacol mă imaginam acolo, în cele mai mici detalii... alergând în deșert. A fost un cocktail de ambiție, disciplină, dorință și șansă, pe care l-am savurat din plin.
Pornirea ciudată de a găsi plăcerea în osteneala fizică și psihică, timp de 6 zile în mijlocul unei mări de nisip, sub un soare neiertător, cu o căldură care mă îmbrățișa posesiv și obsesiv, sufocându-mă, a izvorât dintr-o dorință genezică de autocunoaștere și autodepășire.
Mă simțeam precum Altlas care ținea văzduhul pe umeri, cu cele 12 kg de echipament care încercau să mă răpună. A fost o negociere continuă cu trupul și psihicul meu, un joc de compromisuri din care a trebuit să ies învingător.
M-am îndrăgostit... de liniștea, imensitatea, pacea și calmul deșertului. Am trăit momente unice în viața unui om, răsăritul unei dimineți reci în deșert, apusul dramatic în infinitul dunelor, experiența solitudinii în etapa de noapte a maratonului, sub un acoperiș de stele, trăirile unei nopți calde pe plaja Mării Arabiei la finalul ultimei etape. M-am redefinit ca individ, am fost un “nomad" pentru câteva zile, renunțând la tot pentru a mă întoarce la esențial, la instinctul de supraviețuire. Am realizat că nu e nevoie de mult pentru a fi împlinit. Mi-am împins condiția fizică și psihică la limită. Am trăit momente unice în care singura opțiune era să merg înainte, pas cu pas.
În momentele în care alergi în acele condiții extreme și nu numai, începi să-ți pui întrebări existențiale, să cauți motivare, să te lupți cu temerile, să te gândești la cei dragi, dar cel mai important e să găsești răspunsurile...
După o noapte prea scurtă în București, zborul până la Istanbul, tranzitul de 8 ore pe aeroportul Ataturk și zborul de 5 ore spre Muscat, am fost întâmpinat la ora 2:00 de un mesaj (alertă de călătorie) care mă informa că cea mai apropiată ambasadă a României este în Abu Dhabi. A fost un “wake up call”, am realizat că voi fi singur și va trebui să-mi am de grijă.
Prima etapă de 25 de kilometri a început la ora 8:11, imediat după ceremonia ținută cu ocazia zilei naționale a Omanului. Această etapă a fost cea mai rapidă și mai accesibilă: un traseu în jurul orașului Albashaier Adam, cu alternanță între nisipul compact și zonele stâncoase. Această etapă s-a dorit a fi o aclimatizare la suprafața de alergare, în care alergătorii au avut ocazia să se adapteze la condițiile de deșert. Un teren în care provocarea a fost viteza, mai mult decât capacitatea de a face față dunelor și nisipului moale. Traseul s-a caracterizat printr-o zonă cu mulți copaci vechi și uscați, sculptați de ani și de vânt, alergam într-o galerie de artă abstractă. Acest spectacol al naturii a întâmpinat alergătorii în prima zi a competiției: cea mai dificilă, în ceea ce privește greutatea rucsacului, deoarece conținea hrana pentru întreaga săptămână cât și din punct de vedere al aclimatizării. La sosire am fost întâmpinați cu o bere fără alcool savurată din plin de către toți alergătorii. Această primă etapă nu a reprezentat un standard al cursei, celelalte etape desfășurându-se în mare parte pe nisipuri moi și în zone nelocuite. Chiar dacă prima zi a cursei poate fi considerată un “început lejer”, majoritatea alergătorilor au găsit-o ca pe o provocare foarte mare.
Cursa a fost dominată de Mohamed Almorabity din Maroc (colegul meu din cortul 7), urmat de Omani Sami Al-Saidi și de alergătorul iordanian Salama Alaqra (tot cortul 7). Am reușit să termin etapa pe locul 13, parcurgând distanța de 25 km în 2:39:56. După terminarea etapei am fost transportați în prima tabără din deșert. Din acest punct, va începe cursa pe nisipurile neatinse în sălbăticia deșertului Oman.
19 Noiembrie. După o primă noapte rece în care am dormit puțin, am pornit în etapa a doua, 20 km de nisipuri moi, dune înalte și porțiuni scurte de deșert cu teren compact și puțină iarbă. Majoritatea concurenților au început într-un ritm rapid, profitând de umbra și de temperatura foarte plăcută, planificând să reducă puțin viteza mai târziu, pe măsură ce temperatura va crește. Etapa a reprezentat începutul călătoriei prin deșert, o cursă care a dus alergătorii spre Marea Arabiei. De la primul kilometru al cursei până la tabăra etapei a doua, am traversat o parte din deșert fără drumuri sau urme, urmând doar steagurile și semnele plasate de către organizatori. Douăzeci de mașini de sprijin au fost cu ochii pe alergători, în mod constant, de la distanță, gata să acționeze în caz de nevoie. În această etapă au fost penalizați alergătorii din topul clasamentului deoarece nu au urmat traiectoria marcajelor aflate pe culmile dunelor. Am reușit să termin etapa pe locul 17, parcurgând distanța de 20 km în 2:28:27.
20 Noiembrie. M-am trezit la ora 6.00 după cea mai rece noapte a competiției. Mi-a fost atât de frig încât a trebuit să mă învelesc cu folia de supraviețuire. Temperatura minimă a fost în acea noapte 11°C: semnificativ mai mică decât media din acest sezon, adică aproximativ 15°C. A fost un început rece pentru un traseu de 27 de kilometri care ne-a dus pe o porțiune a deșertului cu două urcări abrupte până la vârful unor dune și o porțiune semnificativă de nisip compact. Am trecut două văi și am început să se ne îndreptăm spre sud-est spre Marea Arabică. Această secțiune a cursei a fost cea cu cele mai mari schimbări de temperatură, cea mai rece pe timp de noapte și extrem de caldă, dar uscată, în timpul zilei. Ultima porțiune a cursei a fost pe un drum abandonat, care ne-a dus la tabăra de bază, la linia de sosire de pe vârful unui deal. Un finish foarte rapid pentru o etapă dificilă. La ora 9:45, un vânt puternic a adus o nouă provocare pentru majoritatea alergătorilor: nori de praf cu un nisip ostil care-și făcea loc peste tot. Primul alergător al acestei etape a fost Mohammed Almorabity, iar ultimul clasat a fost Park Jae Hyun, din Coreea de Sud, căruia i-a luat aproximativ 8 ore și 30 de minute pentru a finaliza etapa. Lui Mohammed Almorabity i s-a comunicat penalizarea din etapa a doua și a hotărât să părăsească competiția deoarece nu a considerat corectă decizia organizatorilor. Și a strâns echipamentul și a venit să mă salute. Cu ochii umeziți și plini de tristețe mi-a urat succes și mi-a mulțumit pentru fașa elastică și batonul Iostar pe care i le-am dat la sfărșitul primei etape. Mi-a spus că nu e corect, dar vrea să plece... Mașina organizatorilor îl aștepta, atunci l-am privit în ochi și l-am întrebat “Mohammed imaginează-ți pentru un moment că te afli în mașină la 1 km de tabără, ce vei simți atunci?” Mi-a răspuns fără ezitare “Regret”. Ne-am îmbrățișat în stilul marocan, iar peste cateva minute l-am zărit venind cu totul schimbat și mi-a zis cu zâmbetul pe buze “Rămân și lupt!”. Am reușit să termin etapa pe locul 24, parcurgând distanța de 27 km în 3:21:41.
21 noiembrie. Primii kilometri din cei 28 ai etapei a IV-a au oferit concurenților avantajul de a alerga în coborâre, în direcția sud-est, spre Marea Arabiei. Dimineața devreme, umiditatea nopții face ca nisipul să fie mai compact, am profitat din plin și am accelerat pace-ul într-o vale. După cea de-a doua stație de hidratare, peisajul s-a schimbat complet într-un desert de nisip auriu. Dunele înalte cu nisip moale au fost o provocare pentru picioarele mele, în ultimii 8 kilometri. A fost probabil una dintre cele mai trăite etape, nu numai pentru frumusețea ei, ci și pentru că eram perfect adaptat condiților. Primul s-a clasat Almorabity Mohammed cu 2 ore și 6 minute, iar eu am coborât pe locul 25 cu un timp 3:22:44.
22 noiembrie. Etapa maratonului de noapte - 42 de km de anduranță pură. După o dimineață prelungită de odihnă, cu timp de odihnă și refacere s-a dat startul în 3 etape diferite: la orele 14, 15 și 16. Primii 15 alergatori au părăsit tabăra la ora 16, iar ceilalți au avut ocazia să aleagă între ora 14 sau 15. Decalajul startului a fost conceput astfel încât să permită tuturor alergătorilor să termine la o oră convenabilă, ultima etapă a competiției începând la ora 7:00, la doar câteva ore după sosirea ultimului concurent. Am optat ca și majoritatea alergătorilor, să pornesc la ora 14:00, când temperatura este mai mare, dar cu intenția de a ajunge cât mai curând posibil în tabără, pentru a-mi maximiza orele de somn. A fost o strategie care a dat roade. Din plutonul care a pornit la ora 14 am trecut linia de sosire al IV-lea. Traseul a fost marcat cu lumini led, vizibile de la distanțe lungi. Din punct de vedere tehnic, a fost o etapă ușoară, un traseu drept care a tăiat deșertul, fără urcușuri semnificative și aproape toate pe nisip relativ compact. Mohammed Almorabity a câștigat această etapă cu timpul excelent de 4:09 minute, iar eu am finalizat etapa în 5:31:51 după un efort fizic și mental susținut. La km 30-35, din cauza efortului și a lipsei caloriilor am trecut prin cel mai critic moment al cursei. Cu un câmp vizual mult restrâns de bezna nopții și cu frontala care bătea pe nisip, am avut halucinația că alerg în zăpadă. Cu o noapte înainte am visat că eram acasă în zăpadă mare. M-am oprit, m-am spălat pe față și am continuat să alerg.
23 noiembrie. 23 de kilometri pentru a ajunge la Marea Arabiei. Primii opt kilometri ai ultimei etape ne-au dus spre est, traversând o zonă cu vegetație redusă și cu tufișuri mici. Nisipul primei secțiuni a fost compact și traseul a fost neted cu un vânt blând dinspre mare care oferea o bună temperatură pentru alergare. S-a dat startul la ora 7:00, mai târziu decât celelalte zile, pentru a da ultimilor alergători șansa de a dormi câteva ore. Etapa a șasea a cursei a fost cea mai spectaculoasă a cursului: dune imense cu vedere la mare și nisipuri neatinse care mă făceau să trăiesc din plin ultimele ore ale competiției. Un decor unic pentru alergare, dunele înalte și moi care au stors din mine ultimile puteri fizice. Ultimii 23 km de efort s-au terminat pe plaja Mării Arabiei. Trecând linia de finish am trăit o explozie de emoții (calm, seninătate, stăpânire, încredere, euforie). Am renunțat la echipament și am sărit în mare. Spre seară am fost cinstiți cu cel mai copios grătar. Perioada de autosuficiență s-a terminat.
Marocanul Mohammed Almorabity a câștigat cea de-a VI-a etapă a competiției, parcurgând cei 165 km într-un timp total de 13:56:10. Al doilea s-a clasat omanezul Sami Al-Saidi cu 14:15:12 și al treilea iordanianul Salama Alaqra cu un timp de 14:21:24. Prima femeie Natalia Sedykh cu 16:30:48. M-am clasat pe locul 23, am parcurs cei 165 km în 20:21:53.
A doua zi am părăsit tabăra la ora 6:15, spre prânz am ajuns la izvoarele calde ale lui Wadi Bani Khalid, timp liber pentru o baie și un picnic. Seara a avut loc cina și ceremonia de premiere.
Am trăit un amalgam de sentimente când terminam fiecare etapă cu drapelul deasupra capului sau când îl “arboram“ la sosirea în tabără pe cort: onoare, patriotism, respect, apartenență și mândrie de a reprezenta o țară la mii de km depărtare. Caracterul unei națiuni se clădește prin voință și disciplină.
Am cunoscut oameni frumoși, deschiși, sociabili, cu caractere puternice, motivați de aceeași idealuri. E un sentiment plăcut să vezi efortul, sacrificiul și dorința tuturor de a termina fiecare etapă.
Următorul proiect pe care l-am sădit este un ultramaraton în Alpi, o cursă non-stop care îmi va pune la încercare pe lângă anduranța și strategia, capacitatea de a-mi doza forțele.
Sunt o persoană obișnuită care și-a dat voie să simtă...
