Cincisprezece migranți descoperiți ascunși într-un microbuz care transporta legume


Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Bechet au descoperit în apropierea fostului Punct de Trecere a Frontierei Bechet, cincisprezece persoane de origine afro-asiatică, ascunse în compartimentul de marfă al unui microbuz care transporta legume.

În data de 27 iulie 2025, în jurul orei 22:40, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu-Sectorul Poliției de Frontieră Bechet au oprit pentru verificări, în proximitatea fostului PTF Bechet, un microbuz înmatriculat în România, care circula din direcția Bulgaria-România. La volanul autovehiculului se afla un cetățean român, în vârstă de 38 ani.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, în compartimentul destinat transportului de marfă, au fost descoperite ascunse cincisprezece persoane, cetățeni străini care nu dețineau documente de călătorie valabile și nu îndeplineau condițiile legale de intrare în România. În urma verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat, conform prevederilor Codului Penal. La finalizarea cercetărilor, vor fi propuse soluții legale prin unitatea de parchet competentă.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu acționează în cooperare cu autoritățile competente din România și Bulgaria, aplicând măsuri specifice, în conformitate cu normele Schengen, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.

  • Cincisprezece migranți descoperiți ascunși într-un microbuz care transporta legume
  • Cincisprezece migranți descoperiți ascunși într-un microbuz care transporta legume
  • Cincisprezece migranți descoperiți ascunși într-un microbuz care transporta legume

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe